VIDEO & FOTO

Fernando Alonso s-a temut pentru viaţa lui în Marele Premiu al Statelor Unite: „M-am speriat, încă există frica în corpul meu!”

Iulian Focșăneanu Publicat: 24 octombrie 2022, 9:25

Comentarii
Fernando Alonso s-a temut pentru viaţa lui în Marele Premiu al Statelor Unite: „M-am speriat, încă există frica în corpul meu!

Fernando Alonso a făcut accident în Marele Premiu al Statelor Unite / Colaj Profimediaimages

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Fernando Alonso a trecut printr-un adevărat şoc şi s-a temut pentru viaţa lui în Marele Premiu al Statelor Unite la Formula 1. A fost implicat într-un accident care se putea lăsa cu urmări serioase.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Monopostul lui Alonso a intrat în coliziune cu cel al lui Lance Stroll şi a mers mai mulţi metri pe două roţi. Din fericire, nu a fost nevoie de intervenţia medicilor.

Fernando Alonso s-a temut pentru viaţa lui în Marele Premiu al Statelor Unite

Mă bucur să vorbesc cu tine pentru că puteam fi în centrul medical, cu siguranţă. Am încercat să îl prind pe Stroll, am schimbat direcţia în ultimul moment. Atunci a făcut şi el asta şi a fost un pic de ghinion, nu ne-am înţeles bine.

Când eram în aer, m-am speriat puţin. Atunci când te duci spre gardurile exterioare, cum se întâmplă de multe ori în IndyCar, faci 360 de grade şi poate fi periculos. Când am aterizat pe asflat, m-am gândit: ‘Toată maşina ar fi putut fi distrusă, mă retrag’. Aş m-am gândit când am intrat la boxe.

Este cea mai bună cursă a anului. A fost foarte fizică, de asemenea. Ultimele tururi le-am împins cu ture contra cronometru, dar încă există frica în corpul meu„, a declarat Alonso, potrivit marca.com.

Reclamă
Reclamă

Alonso a revenit în cursă de pe ultimul loc şi a avut o revenire de senzaţie. A ajuns până pe locul 6, dar a fost depăşit de Norris pe final.

Totuşi, Fernando Alonso a primit o penalitate de 30 de secunde pentru că maşina pe care o conducea s-a întors pe pistă în condiţii nesigure. A „căzut” astfel, în clasament, până pe locul 15.

Reclamă

Max Verstappen a triumfat în Marele Premiu al Statelor Unite

Pilotul olandez Max Verstappen s-a impus duminică în Marele Premiu al Statelor Unite, la Austin, în Texas. Verstappen este campionul mondial al sezonului 2022, iar Red Bull a luat titlul la constructori.

La Austin, Carlos Sainz (Ferrari) a luat startul din pole-position, în timp ce Max Verstappen (Red Bull) a pornit în cursă de pe poziţia a treia. După 50 de tururi, Verstappen s-a instalat în poziţia de lider şi a reuşit să câştige o cursă extrem de disputată. Pe poziţia secundă a venit britanicul Lewis Hamilton (Mercedes), iar monegascul Charles Leclerc (Ferrari) a încheiat podiumul.

Red Bull Racing a câştigat titlul la constructori, având un avans confortabil faţă de Ferrari, anunţă news.ro. Campioana en-titre, Mercedes, este abia pe locul al treilea.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va fi Denis Drăguş golgheterul FCSB la finalul sezonului?
Loading ... Loading ...
Citește și:
8:49

Andrei Nicolescu cere respect din partea fanilor după victoria cu FCSB! Jucătorul criticat pentru prestația din derby

8:42

VIDEORăzvan Marin, în mare formă înainte de meciurile naţionalei. A marcat iar pentru AEK! Nota primită

8:29

Singurul jucător care a primit nota 10 după Dinamo – FCSB 2-1

8:17

Arnold Garita l-a ironizat pe Istvan Kovacs după Dinamo – FCSB 2-1! Mesajul publicat de atacant pe social media

8:16

Antrenorul român pe care Gigi Becali l-a sunat pentru a-l înlocui pe Marius Baciu: „Scandal mare”

0:05

Denis Drăguş a anunţat când poate debuta la FCSB: „O să dau totul! Sper să aibă dreptate Gigi Becali”

1 Marius Șumudică i-a cerut lui Gigi Becali un jucător de la FCSB, în schimbul lui Karlo Muhar. Pe cine vrea CFR Cluj 2 Gigi Becali a anunţat un nou transfer la FCSB, după înfrângerea din derby-ul cu Dinamo: „S-a închis” 3 Gigi Becali a făcut anunțul: ce se întâmplă cu transferul lui Karlo Muhar la FCSB 4 Veste bună pentru FCSB. S-a semnat contractul înaintea derby-ului cu Dinamo 5 UPDATERăsturnare de situaţie! Gigi Becali s-a răzgândit imediat, după ce i-a anunţat plecarea lui Marius Baciu 6 De ce nu s-a repetat penalty-ul ratat de Kylian Mbappe, în prelungirile meciului cu scandal, Betis – Real Madrid 1-0
Citește și