Andrei Burcă a fost pus pe glume după calificarea lui CFR Cluj în primăvara UEFA Conference League. Campioana României a învins FC Ballkani cu 1-0 în ultima rundă a grupei și și-a asigurat prezența în play-off-ul competiției, de pe locul 2.
Nana Boateng a fost eroul lui Dan Petrescu în Gruia, reușind să marcheze golul victoriei în minutul 17.
Andrei Burcă, pus pe glume după calificarea lui CFR Cluj
CFR putea să își facă seara mult mai ușoară, dar Ciprian Deac a fost neinspirat de la punctul cu var. Atacantul ardelenilor a ratat două penalty-uri într-un singur minut.
Andrei Burcă a oferit prima reacție după calificarea în play-off-ul Conference League și a glumit pe seama lui Deac. Fundașul lui Dan Petrescu spune că CFR merită din plin calificarea.
“Merităm să fim în primăvara europeană, o arată și clasamentul. Am început puțin greoi grupa, dar ne-am revenit pe parcurs și ne-am atins obiectivul. Mulțumim publicului, a fost senzațional. Când îi avem în spate putem face performanțe împreună.
În mai am avut o finală cu Craiova foarte dificilă ca să luăm campionatul, a fost și meciul cu Maribor cu presiune, ca să ne calificăm, iar acum, cea mai importantă partidă din finalul anului.
Noi nu avem voie să batem mai mult de 1-0, e scorul nostru preferat, de asta a bătut Cipri penalty-urile. Am avut și eu o ocazie mare, important că am câștigat, că suntem în primăvara europeană. Ne pare rău că anul trecut nu am făcut o figură frumoasă. Acum ne-am propus să facem puncte pentru noi, pentru țară, pentru coeficient”, a declarat Andrei Burcă, pentru PRO TV.
Ciprian Deac a ratat două penalty-uri într-un singur minut, în CFR Cluj – Ballkani
Ciprian Deac a ratat două penalty-uri într-un singur minut, în CFR Cluj – Ballkani, meci din ultima etapă a grupelor Conference League. Căpitanul lui Dan Petrescu nu a reuşit să marcheze în partida din Gruia.
Boateng a deschis scorul în minutul 17. Campioana României a mai avut o şansă uriaşă de a înscrie şi a-şi simplifica misiunea de a se califica în “primăvara” europeană. Arbitrul a acordat penalty în minutul 32, când Malele a căzut după un duel în careu cu Emmerllahu.
Lindon Emerllahu a şi văzut cartonaş galben. Ciprian Deac şi-a asumat răspunderea de a executa de la 11 metri. Decarul CFR-ului a executat slab, pe centrul porţii, iar Stivi Frasheri a reuşit să respingă.
“Centralul” partidei a fluierat însă repetarea execuţiei. Oaspeţii au protestat vehement, astfel că Bajram Jashanica a fost avertizat. Decizia nu a fost modificată. Pe reluări s-a văzut că arbitrul Daniel Schlager a avut dreptate. Mai mulţi jucători intraseră în careu în momentul şutului lui Deac. Mai mult decât atât, portarul nu păstrase un picior pe linia porţii.
Tot căpitanul ardelenilor a decis să execute penalty-ul. Din păcate, a doua oară a trimis tot pe centrul porţii şi nu a putut să înscrie. Frasheri a respins în lateral.
În acest sezon, Ciprian Deac a înscris trei goluri în Liga 1. A marcat de două ori şi în competiţiile europene, cu Inter Club d’Escalades şi cu Slavia Praga.
- Andrei Burcă, pus pe glume după calificarea lui CFR Cluj
- Prima reacție a fundașului campioanei
- PAOK - OFI Creta, finala Cupei Greciei, se vede LIVE în AntenaPLAY (sâmbătă, 20:30)
- Al Ahli – Machida, finala Ligii Campionilor Asiei, e LIVE în AntenaPLAY (sâmbătă, 19:15)
- “Coteț de găini”. Patronul lui AEK Atena a răbufnit după duelul 100% românesc dintre Rațiu și Răzvan Marin
- Răzvan Marin, mesaj din suflet pentru fani, după ce AEK a fost la un pas de remontada cu Rayo: “Aş dori să fac asta”
- Specialiștii au decis! Ce șanse are Andrei Rațiu să ajungă în finala Conference League cu Rayo Vallecano
- Andrei Rațiu, evoluție dezastruoasă contra lui Răzvan Marin în Conference League. Nota primită după AEK – Rayo 3-1
- AEK Atena – Rayo Vallecano 3-1. Răzvan Marin, aproape de remontada. Meci de coşmar pentru Andrei Raţiu în Conference League
































