Cătălin Straton a început să plângă după ce a încasat cinci goluri în FC Argeș – Sepsi 0-5, meci din etapa a 17-a din Liga 1.
FC Argeș a fost umilită de Sepsi chiar în ziua în care „vulturii” sărbătoreau 50 de ani de la victoria de poveste obținută în fața lui Real Madrid (2-1), în Cupa Campionilor Europeni.
Cătălin Straton a început să plângă după ce a încasat cinci goluri în FC Argeș – Sepsi 0-5
Cel mai afectat jucător din tabăra piteșteană a fost Cătălin Straton. Portarul lui FC Argeș nu și-a mai putut stăpâni emoțiile după fluierul final.
Straton s-a dus lângă antrenorul Marius Croitoru pe banca tehnică și a izbucnit în lacrimi.
”Nu se poate spune decât că ne cerem scuze față de conducere, de suporteri. Le dau dreptate. Azi am lăsat cu toții de dorit. Să sperăm că ne trezim la realitate și începem să câștigăm. Mă gândesc, sunt mâhnit, supărat, nu îmi place să pierd, să iau cinci goluri.
Pot să pierd, dar nu în maniera asta. Noi am arătat ca niște jucători care nu merită să poarte acest tricou. Nu știu dacă îmi pot explica, dar dacă aș încerca să găsesc o explicație, probabil cele două penalty-uri au avut un cuvânt greu de spus și cred că așa s-a scris istoria acestui meci. Puteam reintra în joc, dar ați văzut ce s-a întâmplat.
Încercăm să ne redresăm, să muncim cât mai bine. trebuie să muncim de mâine, trebuie să schimbăm ceva. Lumea e supărată, înțeleg, dar în afară de a-mi cere scuze în numele colegilor, nu știu ce pot face”, a spus Straton la orangesport.ro.
Iasmin Latovlevici, schimbat de Marius Croitoru în minutul 30 după ce a comis penalty
Iasmin Latovlevici a fost schimbat de Marius Croitoru în minutul 30 al meciului FC Argeș – Sepsi, după ce a comis penalty. Fundașul de 36 de ani al formației piteștene l-a faultat în careu pe Nicolae Păun, în minutul 27, iar Istvan Kovacs a dictat penalty.
Cosmin Matei a transformat lovitura de la 11 metri, cu un șut plasat, la care Cătălin Straton n-a putut să intervină.
Extrem de furios pentru greșeala experimentatului său fundaș, Marius Croitoru l-a înlocuit pe Iasmin Latovlevici la 3 minute după ce Sepsi a deschis scorul în Trivale. Latovlevici se pregătea să execute un out de la margine, când Croitoru a hotărât să-l schimbe cu Crețu.
Croitoru a fost surprins de camerele TV în timp ce gesticula supărat după gafa comisă de fostul jucător al FCSB-ului. Latovlevici a părăsit terenul extrem de afectat, însă fără să intre în conflict cu antrenorul său.
Sepsi a demolat-o pe FC Argeș
Echipa Sepsi OSK s-a impus sâmbătă fără probleme, în deplasare, în faţa formaţiei FC Argeş, scor 5-0, într-un meci al etapei a 17-a din Superligă.
Oaspeţii au deschis scorul încă din minutul 4, când Latovlevici l-a faultat pe Păun în careu şi Istvan Kovacs a dictat penalti. A transformat Cosmin Matei, jucătorul care va înscrie din penalti şi în minutul 37. În minutul 52, Rondon a urcat scorul la 3-0 pentru Sepsi, după o pasă a lui Cosmin Matei. Safranko a înscris al patrulea gol al oaspeţilor în minutul 68, pentru ca Tudorie să stabilească rezultatul final în minutul 89.
FC ARGEŞ: Straton – Tofan, Dobrosavlevici, Cestor, Latovlevici (G. Creţu 31) – Ad. Şerban (Meza Colli 46) , Raynov (Bertrand 46), Alceus – Işfan, Garita (Celestine 64), Calcan (Pîrvu 55).
ANTRENOR: Marius Croitoru
SEPSI: Niczuly – Ninaj, Bălaşa (Ciobotariu 46), M. Tamas, Dumitrescu – Rodriguez (Francisco Junior 78), I. Păun, C. Matei – Rondon (Tudorie 70), Safranko (R. Varga 70), M. Ştefănescu (Bărbuţ 78). ANTRENOR: Cristiano Bergodi
- FC Argeș – Sepsi 0-5
- Cătălin Straton a început să plângă
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Dinamoviştii laudă lovitura dată de FCSB: „Vreau să îi felicit! Au făcut un transfer extraordinar”
- Zeljko Kopic vrea mai multe goluri după Petrolul – Dinamo 0-1: „Acolo e vorba şi de inspiraţia jucătorilor”
- Astrit Selmani, acuzaţii dure pentru un jucător de la Petrolul: „Mi-a înjurat familia!” Ce a spus despre scandalul de la România – Kosovo