Leo Strizu este pregătit pentru duelul cu Toni Petrea, din Chindia Târgoviște – FCSB, meci din etapa a 20-a a Ligii 1. Antrenorul roș-albaștrilor va fi față în față cu fostul tehnician al vicecampioanei României.
FCSB are patru victorii la rând în campionat și atacă o clasare pe podium. Chindia tocmai a suferit prima înfrângere în Liga 1 după aproape trei luni. A cedat duelul cu CFR Cluj și s-a oprit la 8 meciuri fără eșec.
Chindia – FCSB | Leo Strizu, pregătit pentru duelul cu Toni Petrea
“Întâlnim o echipă puternic, condusă de Toni, pe care îl cunosc și am asistat la antrenamentele lui. Este un antrenor bun, se ghidează după niște principii bune și solide. Tot ce a arătat Chindia de când a venit el, avem de înțeles că a încercat și a putut să facă un lucru foarte bun. Mă refer mai ales la partea defensivă.
Antrenorul Toni le-a dat încredere și putere în faza ofensivă. Cuvântul spus este răbdare. Echipa noastră este pe un drum foarte bun, rezultatele ne confirmă acest lucru. Am mare încredere că vom obține cele trei puncte.
Toni Petrea este un antrenor bun, de-al nostru. Este la un alt club, își face meseria foarte bine, dar nu cred că este o situație delicată sau specială. (Reporter: Poate are ceva de demonstrat până la urmă) A demonstrat și aici, a avut rezultate. A demonstrat și la Târgoviște. Poate să fie un orgoliu. Nu știu de ce a plecat, nu pot să intru în acest subiect. Orice antrenor își dorește să demonstreze la fiecare club. Orice antrenor care întâlnește FCSB are o ambiție, vrea să bată. Acum rămâne de văzut dacă și poate”, a declarat Leo Strizu la conferința de presă“, a declarat Leo Strizu la conferința de presă.
Meciul Chindia – FCSB va fi duminică, de la ora 20:30, și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe AS.ro.
Toni Petrea, înaintea meciului cu FCSB: “Le știu slăbiciunile”
“Nu a fost o săptămână prea plăcută pentru noi, am suferit două înfrângeri, cu CFR Cluj și Hermannstadt.
Sper ca jucătorii să realizeze momentul pe care îl traversăm. Vreau să luăm puncte din meciul cu FCSB. Întâlnim o echipă în formă. Au menajat titularii în Cupa României. Știu foarte bine jucătorii adversarului, știu ce calități au, ce puncte forte, le știu și slăbiciunile sper să ne ridicăm la nivelul adversarului și să încercăm să câștigăm.
Trebuie să ne gândim că e un joc de fotbal, 11 contra 11. Pe teren nu mai contează cifrele din dreptul unui jucător. Contează modul cum intri în joc, cum abordezi meciul și mai ales contează să fim o echipă”, a spus Toni Petrea la conferința de presă.
Ianis Stoica: „A fost un miracol că am câştigat”
Ianis Stoica a oferit primele declaraţii, după ce FCSB a învins Botoşani, dar a fost eliminată din Cupa României. Atacantul roş-albaştrilor susţine că juniorii formaţiei, pe care a mizat Leo Strizu în duelul din Moldova, au prestat un joc solid.
FCSB a fost eliminată din Cupa României, după ce au încheiat grupa pe locul al treilea. Roş-albaştrii au mizat pe copii în ultima partidă, cu Botoşani, şi chiar şi aşa au reuşit să învingă cu 2-0. Victoria n-a mai contat, Mioveni şi UTA calificându-se în sferturi.
„Ne bucurăm că am reuşit cu aceşti copii, nimeni nu spera. La început ne gândeam să nu luăm multe, în etapa trecută, de Liga a 3-a am luat şase goluri. Aceşti copii de 2005 ne-au ajutat mult, ne bucurăm că am reuşit să ţinem steagul sus. S-a văzut că am jucat pentru prima echipă. Pentru mine, e cel mai mare miracol că am reuşit să câştigăm. Ne bucurăm că i-am ajutat pe cei de la prima echipă”, a declarat Ianis Stoica, pentru digisport.ro.
- Leo Strizu, pregătit pentru duelul cu Toni Petrea
- Ce a declarat antrenorul lui FCSB
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- 6 Hours of Spa-Francorchamps e live în AntenaPLAY, pe 9 mai
- FRF a amânat startul viitorului sezon de Liga 1! Decizia de urgenţă luată de forul condus de Răzvan Burleanu
- Tandemul Laurenţiu Reghecampf – Toni Petrea, propus la FCSB: “Se vedea ce personalitate puternică are”
- Revine la centru după aproape trei luni de suspendare! Arbitrul care va oficia din nou în Liga 1
- CCA a luat decizia finală! Cine va arbitra CFR Cluj – Universitatea Craiova
- Filipe Coelho nu se gândește la titlu, deși meciul cu CFR Cluj îi poate aduce pe olteni aproape de trofeu


































