Închide meniul

Mircea Lucescu, reacţie tulburătoare după moartea lui Pele: “Tricoul lui e la mine! Nici nu l-am spălat, are urme de iarbă!”

Valentin Pîrcălabu Publicat: 29 decembrie 2022, 22:12

Comentarii
Mircea Lucescu, reacţie tulburătoare după moartea lui Pele: Tricoul lui e la mine! Nici nu l-am spălat, are urme de iarbă!

Profimedia

Mircea Lucescu, reacţie tulburătoare după moartea lui Pele. Lucescu a făcut schimb de tricouri cu marele Pele în 1970, la Campionatul Mondial din Mexic. Pele a murit la vârsta de 82 de ani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mircea Lucescu a avut o reacţie tulburătoare după ce a aflat că marele Pele a murit.

Mircea Lucescu, reacţie tulburătoare după moartea lui Pele

România are ceva de la Pele. Tricoul lui este la mine. Nici nu l-am spălat de atunci, are încă urme de iarbă. Eram destul de aproape de el ca vârstă. Avea o imagine extraordinară, îl priveam ca pe un extraterestru”. În ianuarie 1970, cu o jumătate de an înaintea turneului final, am fost în turneu în Brazilia. Și am locuit la Plaza, pe vestita Copacabana, același hotel la care au venit și brazilienii pentru vizita medicală și testele fizice.

Avea tot ce îi trebuie pentru marea performanță, la cel mai bun nivel. Tehnic, fizic, tactic, totul era la înălțime. Am mai spus, era ca Michael Jordan, un lider. Fantastic pe teren. De-o exigență maximă cu el și cu coechipierii. Chiar rău cu colegii, nu mai zic de adversari, pentru că nu accepta altceva decât victoria”, a spus Mircea Lucescu pentru gsp.ro.

Cine a fost Pele și cum a devenit sinonimul fotbalului: 1.283 de goluri marcate, 3 Cupe Mondiale câștigate

Cine a fost Pele | Pele s-a stins din viață la vârsta de 82 de ani și a îndoliat întreaga lume a fotbalului. Brazilianul a fost considerat de mulți cel mai mare jucător din istoria „sportului rege”. Legendarul atacant a decedat la spitalul Albert Einstein din Sao Paulo, după o luptă îndelungată cu cancerul de colon, începută în 2021.

Reclamă
Reclamă

Pele fusese internat pe 29 noiembrie 2022, iar în ultimele zile starea sa de sănătate se înrăutățise foarte mult.

Edson Arantes do Nascimento, poreclit Pele, a lăsat o durere uriașă în sufletele fanilor din întreaga lume, nu doar din Brazilia. Pele s-a născut pe 23 octombrie 1940, în orașul Três Corações, din estul Braziliei. Copilăria sa a coincis cu fotbalul, sport pe care l-a iubit și l-a savurat din tot sufletul.

Brazilianul a început să joace fotbal la juniorii clubului Bauru, pentru care tatăl său, Dondinho, a evoluat ca profesionist. Pele a ieșit imediat în evidență cu calitățile sale fantastice, reușind să facă magie cu mingea la picior și să dribleze spectaculos orice adversar îi ieșea în cale. Viteza, acuratețea, driblingul și agilitatea erau doar câteva dintre „armele” sale.

Reclamă

În 1956, când avea 15 ani, Pele a semnat cu Santos, unde avea să scrie una dintre cele mai frumoase povești din istoria fotbalului. Micuțul atacant reușea să se strecoare cu ușurință și în mare viteză printre fundași, iar golul era un lucru la ordinea zilei pentru el.

Pele, eroul Braziliei! A devenit singurul jucător cu 3 Cupe Mondiale câștigate

În paralel, Pele făcea furori și la naționala Braziliei, alături de care a devenit de 3 ori campion mondial.

El a debutat la prima reprezentativă în 1957, iar în anul următor avea deja să scrie istorie pentru țara sa. Cu tânărul Pele în echipă, Selecao a câștigat primul Campionat Mondial al naționalei, în 1958, după un turneu fabulos culminat cu finala împotriva Suediei, scor 5-2. La numai 18 ani, Pele a marcat două goluri în finală și a devenit erou național.

Cu Pele într-o formă extraordinară, Brazilia și-a păstrat titlul de campioană mondială la ediția din 1962. Atunci, Selecao a învins în ultimul act Cehoslovacia, scor 3-1.

Pele a condus Brazilia către al 3-lea trofeu suprem în 1970. La 12 ani de la performanța fabuloasă de la Mondialul din Suedia, eroul Selecao a ridicat din nou prestigiosul trofeu deasupra capului. La turneul final din Mexic, Brazilia a răpus Italia în finală, cu 4-1. Pele a marcat primul gol al meciului de pe Estadio Azteca.

Cu 77 de goluri în 92 de apariții pentru naționala Braziliei, Pele rămâne singurul jucător din istorie care a câștigat 3 Cupe Mondiale. Recent, Neymar l-a egalat pe Pele în topul golgheterilor all-time ai selecționatei sud-americane. Totuși, atacantul lui PSG a avut nevoie de 32 de meciuri în plus pentru a atinge borna fabuloasă stabilită de Pele în urmă cu 51 de ani.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce va face FCSB în grupa principală a Europa League?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
14:54
Finala Stelei de Cupa Campionilor, ștearsă complet pe aplicația UEFA. Haos total și pe site
14:52
Vinicius şi-a cerut scuze după criza de nervi avută în El Clasico. Xabi Alonso, “uitat” de starul lui Real Madrid
14:39
Sănătatea Cluj – Universitatea Craiova (18:30) şi Gloria Bistriţa – FCSB (21:00) LIVE TEXT, în grupele Cupei României
14:08
Primul transfer al iernii cerut de Costel Gâlcă la Rapid. Anunţul lui Victor Angelescu
13:43
Analiza care arată dezastrul din Liga 1. Aproape jumătate din cluburi au restanțe și probleme financiare
13:12
Kylian Mbappe se pregăteşte să primească Gheata de Aur. Când va avea loc marele eveniment de pe Bernabeu
1 Florin Talpan, discurs devastator înainte de CS Dinamo – FC Dinamo: „O clonă, la fel ca FCSB. Suporterii sunt mințiți” 2 UPDATEDecizia luată de Mirel Rădoi, după ședință de la Universitatea Craiova. Ce s-a întâmplat la antrenament 3 EXCLUSIVMarian Drăgulescu s-a pronunțat în scandalul de hărțuire din gimnastică: “Sunt două «bărcuțe», trei” 4 Juri Cisotti a primit verdictul. Cât stă pe bară mijlocașul lui FCSB accidentat în meciul cu UTA 5 Surpriza pregătită de FCSB pentru meciul din Cupă cu Bistriţa. Titular în premieră la campioană 6 Josep Martinez, portarul lui Inter, a lovit mortal un bărbat de 81 de ani în scaun cu rotile. Chivu şi-a amânat conferinţa
Citește și