Închide meniul

Cristi Borcea cere schimbarea condiţiilor din penitenciare: “Plângeam de Sărbători!”. Traumele cu care a rămas fostul patron al lui Dinamo

Antena Sport Publicat: 11 februarie 2023, 10:42

Comentarii
Cristi Borcea cere schimbarea condiţiilor din penitenciare: Plângeam de Sărbători!. Traumele cu care a rămas fostul patron al lui Dinamo

Cristi Borcea, alături de Valentina Pelinel după ce a părăsit Penitenciarul Jilava / Hepta

Cristi Borcea cere schimbarea condiţiilor din penitenciare, după ce a stat cinci ani şi o lună după gratii. Fostul patron al lui Dinamo îşi doreşte ca deţinuţii să poată sta alături de familie în perioada Sărbătorilor. Omul de afaceri a trecut prin clipe grele şi a rămas cu traume. Nu mai poate dormi decât cu ajutorul pastilelor.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Borcea a fost găsit vinovat în “Dosarul Transferurilor”, dar şi în dosarul retocedărilor plajelor. A avut de ispăşit, în total, o condamnare de 7 ani şi 6 luni. A reuşit totuşi să fie eliberat condiţionat. În celulă a stat cu Giovanni și Victor Becali. Chiar a luat în calcul să se sinucidă, în prima noapte de detenţie.

Cristi Borcea cere schimbarea condiţiilor din penitenciare. Prin ce a trecut fostul patron al lui Dinamo

Dimineața apel, te sculai la 6, pregăteai patul, după aceea îți făceai mic dejun și te duceai la muncă. De sărbători plângeam. Când ne uitam la televizor și vedeam, sărbătorile erau cele mai dureroase și sunt cele mai dureroase pentru cei care sunt acolo.

Ar trebui să li se dea permisii să stea lângă familii. Am văzut foarte mulți deținuți terminați și în imposibilitatea de a fi redați societății, în momentul în care 60-70% își distrug familiile acolo. Sunt 4, 5, 6 ani în care nu își văd soția, copiii. Se destramă familiile. Noi acolo aveam ore speciale de reeducare. În momentul în care nu îi dai timp cu familia, nu o să îl reeduci niciodată.

A fost greu. Eu am făcut cel mai mult dintre toți, 5 ani și 6 luni. Asta e. Cea mai de preț este libertatea și sănătatea. Bine că am rămas întreg ca fizic, la cap sigur nu am rămas. M-a afectat din moment ce nu pot să dorm fără medicamente. Și acolo aveam voie să le iau… veneau seara, îți dădeau ce pastilă aveai nevoie, era o strictețe mare“, a declarat Cristi Borcea pentru “Fiță cu Adiță”, citat de wowbiz.ro.

Reclamă
Reclamă

Borcea a lăsat de înţeles că nu se va mai întoarce niciodată să o finanţeze pe gruparea din Ştefan cel Mare. A rămas cu traume din cauza fotbalului.

De multe ori îmi dau și lacrimile, dar am făcut pușcărie, am făcut operație pe cord la 42 de ani, am două divorțuri, toate din cauza fotbalului. E gata, deja e prea mult. Mă uit la meciuri, dar niciodată cap-coadă. Pasiunea, pentru mine, pentru fotbal nu mai este ce a fost“, a spus fostul patron al lui Dinamo.

Cristi Borcea are 9 copii cu 4 femei. Cu actuala soţie, Valentina Pelinel, îi are pe Milan și gemenele Indira și Rania. Cu prima sa soție, Mihaela Borcea, fostul patron al lui Dinamo are un băiat, Patrick, şi gemenii Antonia şi Angelo. Cu a doua soţie, Alina Vidican, are alți doi copii: George Alexandru şi Gloria. Borcea mai are o fetiță, Carolyn, din relația cu Simona Voiculescu.

Reclamă

Cristi Borcea ştie cum se poate rezolva situaţia dezastruoasă de la Dinamo

Fostul acţionar al trupei din Ştefan cel Mare susţine că problemele de la club se pot încheia, dacă un investitor îi va prelua pe „câini”.

Cristi Borcea este convins că Dinamo va trăi prin suporterii săi, indiferent de problemele cu care se confruntă. Fostul patron al „câinilor” susţine că o speranţa pentru salvarea clubului poate veni şi din construirea unui nou stadion în „Groapă”.

Sunt sute de mii, milioane de susținători, nu are cum să nu existe Dinamo. Întotdeauna am fost optimist, am avut mentalitate de învingător. Am spus că drumul lui Dinamo se va schimba dacă se face stadionul și dacă se termină și circul care se întâmplă acum din cauza insolvenței care trebuie sa se termine.

Problemele dintre administratorul special și administratorul judiciar trebuie să se stingă, să vorbească unul singur, să se rezolve problemele creanțelor.

Trebuie să existe o decizie definitivă. Galeria a susținut, a făcut lucruri extraordinare. Și-a dat seama că e greu să conduci un club, să îl susții din toate punctele de vedere. Când se rezolvă cu stadionul și insolvența, galeria trebuie să facă un pas în spate, altfel nu va veni nimeni. Echipa trăiește și va trăi.

Am spus că Dinamo este un pacient conectat la aparate. Când îl deconectezi de la aparate, intră în comă. Sunt optimist că se va face un nou stadion. Când am plecat, am lăsat un singur Dinamo, acum sunt trei. Din trei Dinamo, găsim noi una.

Nu numai domnul Negoiță ar veni, sunt mulți dinamoviști cu bani, dar fără un plan de reorganizare și un pas în spate al DDB-ului nu se poate”, a declarat Cristi Borcea, pentru digisport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Reușește FCSB să se califice în play-off?
Loading ... Loading ...
Citește și:
12:29
“Am dat o maşină cadou şi un apartament”. Gigi Becali, dezvăluiri incredibile după victoria FCSB-ului cu Feyenoord
12:09
EXCLUSIVAlbion Rrahmani, reacție după problemele apărute cu avionul Spartei Praga: “E puțin dificil”
11:33
“E absolut groaznic”. Cel mai bun jucător al lui Feyenoord a răbufnit după meciul cu FCSB
11:31
Dan Petrescu, aproape de revenirea pe bancă. Anunţul lui Giovanni Becali: “Salariu de 2-3 milioane de euro pe an”
11:14
Australian Open pregăteşte un eveniment în premieră. Roger Federer, invitat special
11:08
Basarab Panduru a auzit ce a spus Gigi Becali şi a intervenit: “Faci asta şi plângi în aprilie”
1 Gigi Becali, dat pe spate după FCSB – Feyenoord 4-3: “Şi-au scos banii pe tot anul! Îi prelungesc contractul” 2 Prima mutare din Liga 1! Oţelul Galaţi l-a transferat pentru 500.000 de euro 3 Gigi Becali forţează transferul iernii la FCSB! Jucătorii implicaţi în tranzacţie 4 FCSB – Feyenoord 4-3. Campioana României, victorie dramatică, la ultima fază! Revenire de poveste a roş-albaştrilor 5 Universitatea Craiova – Sparta Praga 1-2. Oltenii au terminat “în ceaţă”, oaspeţii s-au impus în ultimele minute de joc 6 Florin Tănase, despre golul victoriei în FCSB – Feyenoord 4-3: “Erou a fost Cisotti”. Calculele făcute pentru calificare
Citește și