Închide meniul

Dan Petrescu, convins că Ermal Krasniqi va pleca pe bani mulţi de la CFR Cluj: “E fantastic!”. Şi Scuffet are zilele numărate în Gruia

Iulian Focșăneanu Publicat: 23 februarie 2023, 23:18

Comentarii
Dan Petrescu, convins că Ermal Krasniqi va pleca pe bani mulţi de la CFR Cluj: E fantastic!. Şi Scuffet are zilele numărate în Gruia

Dan Petrescu, anunţ despre viitorul lui Ermal Krasniqi / Colaj Profimediamages

Dan Petrescu este convins că Ermal Krasniqi va pleca de la CFR Cluj la finalul acestui sezon. Atacantul de 24 de ani a avut evoluţii remarcabile după transferul la campioana României şi poate prinde un transfer uriaş. “Bursucul” e sigur că va rămâne fără noua sa “perlă” din Gruia. A avut o reacţie categorică la finalul remizei cu Lazio, care a dus la eliminarea lui CFR Cluj din Conference League.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Krasniqi a fost transferat de la Ballkani în această iarnă, pentru 200.000 de euro. Are deja două goluri în primele cinci meciuri jucate în Liga 1 şi a atras interes din vestul Europei. Chiar şi Lazio ar fi cu ochii pe el, după “dubla” din play-off-ul UEFA Conference League.

Dan Petrescu, convins că Ermal Krasniqi va pleca de la CFR Cluj

Krasniqi putea să marcheze în CFR Cluj – Lazio, scor 0-0. A avut o ocazie uriaşă în prima repriză!

Krasniqi este un jucător fantastic, nu cred că am norocul să îl antrenez prea mult. Cred că în 2-3 luni pleca. Dacă şi marca două goluri azi, cred că pleca chiar de azi. Krasniqi poate să joace oriunde, la orice echipă, fără probleme!“, a spus Dan Petrescu la conferinţa de presă.

Ermal Krasniqi a debutat la naţionala statului Kosovo şi are o cotă de piaţă de 350.000 de euro. Antrenorul lui CFR Cluj se teme că ar putea rămâne şi fără titularul dintre buturi, Simone Scuffet. Portarul italian a avut două parade magnifice cu Lazio.

Reclamă
Reclamă

Posibil (n.r. dacă riscă să îl piardă şi pe Scuffet). E un băiat foarte serios, profesionist. De când a venit a făcut două meciuri bune. Dar dacă joci la CFR, orice jucător poate să plece!“, a mai spus Petrescu.

Scuffet a fost adus la CFR Cluj în vara anului trecut, din postura de jucător liber de contract. Cota lui s-a dublat în numai şase luni şi a ajuns să valoreze 1.2 milioane de euro.

Cristi Balaj, mândru de jucătorii lui CFR Cluj

Cristi Balaj s-a declarat mândru de campionii româniei după CFR Cluj – Lazio 0-0. Președintele ardelenilor i-a felicitat pe elevii lui Dan Petrescu și consideră că România a fost reprezentată foarte bine de CFR.

Reclamă

Din păcate n-am înscris din multele oportunități. Dar sunt satisfăcut, sunt mândru! Sunt mândru de jucători, de staff-ul tehnic, de Dan Petrescu. Au muncit foarte mult în această perioadă, simțeam o oarecare povară pentru că n-am reprezentat doar clubul, am reprezentat România și era important să o facem cât mai bine. Faptul că Lazio a tras de timp, noi fiind în 10 oameni, asta spune foarte multe.

Le urăm succes oaspeților noștri, le dorim să câștige competiția. Avem o oarecare experiență, știm să depășim asemenea momente, să trecem și peste situația în care doi jucători ai echipei adverse se ciocnesc și arbitrul oprește meciul. În momentul acela scăpam pe contraatac.

N-avem ce să facem, toate acestea fac parte din joc. Important e să încercăm să cernem, să tragem concluzii și să spunem că în această seară ne-am bucurat, inclusiv de atmosferă. Le mulțumim spectatorilor. Obiectivul rămâne acum câștigarea campionatului. E un an foarte greu, trebuie să fim atenți, dar play-off-ul va fi cel hotărâtor”, a declarat Cristi Balaj, președintele CFR-ului.

CFR Cluj – Lazio 0-0

Clujenii aveau nevoie de o victorie pentru a întoarce rezultatul din tur. În Italia, Lazio a câștigat, scor 1-0 și s-a calificat în optimile de finală ale competiției.

CFR Cluj a intrat bine în meci, a arătat diferit față de confruntarea de la Roma și a încercat să controleze meciul încă din primul minut. Lazialii s-au mulțumit să lovească pe contraatac, dând impresia că nu joacă la potențialul maxim.

Efortul campionilor României a dat roade în minutul 21, atunci când Krasniqi s-a găsit într-o situație foarte bună. Singur cu portarul advers, „șeptarul” ardelenilor a trimis pe lângă poartă.

Prima repriză i-a aparținut CFR-ului, însă Lazio a forțat în actul secund. Luis Alberto a fost foarte aproape să înscrie din corner, în timp ce Simone Scuffet a făcut minuni în poarta clujenilor.

Situația s-a înrăutățit pentru CFR în minutul 77, atunci când Muhar a primit cartonaș roșu, după o intrare foarte urâtă la Ciro Immobile. Clujenii n-au mai reușit să trimită meciul în prelungiri, iar aventura europeană s-a încheiat în play-off-ul UEFA Conference League.

CFR Cluj: Scuffet – Manea (Braun ’84), Kolinger, Burca, Camora – Deac (Hoban ’78), Cvek, Muhar, Krasniqi (Petrila ’84) – Malele (Birligea ’70), Janga (Yeboah ’84). Antrenor: Daan Petrescu

Lazio Roma: Maximiano – Lazzari, Gila, Casale, Hysaj – Luis Alberto (Cataldi ’76), Vecino, Basic – Romero (Cancellieri ’66), Immobile, Felipe Anderson. Antrenor: Maurizio Sarri.

Cartonaşe galbene: Muhar ’36, ’77, Deac ’55, Cvek ’59 / Casale ’14, Immobile ‘37

Cartonaş roşu: Muhar ‘77

Meciul de la Cluj-Napoca a fost arbitrat de o brigadă din Germania, cu Felix Zwayer la centru. Zwayer a fost ajutat de asistenţii Stefan Lupp şi Marco Achmuller. Arbitri VAR au fost Harm Osmers şi Katrin Rafalski, iar rezervă Sven Jablonski.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

O va duce Mirel Rădoi pe FCSB în Conference League?
Loading ... Loading ...
Citește și:
23:11
Neluţu Varga scoate banii! Le-a pregătit o primă jucătorilor şi lui Daniel Pancu, după a 11-a victorie la rând!
23:11
OFICIAL | S-au stabilit data și ora primelor meciuri din play-off. Când se joacă derby-ul Rapid – Dinamo
22:54
Răsturnare de situație în programul play-out-ului. Debutul lui Mirel Rădoi la FCSB, reprogramat după CFR – Dinamo
22:39
Pancu a stabilit obiectivul, după a 11-a victorie la rând: “Titlul”! Surprinzător: cu cine crede că se luptă CFR
22:35
“Perla” CFR-ului jubilează după victoria cu Dinamo și al 11-lea succes la rând în Liga 1: “Echipă extraordinară”
22:24
“Asta e principala problemă” Zeljko Kopic a spus unde suferă Dinamo după a treia înfrângere la rând a “câinilor”
1 Primul titular care pleacă de la FCSB cu Mirel Rădoi antrenor 2 Marea companie din România, cumpărată de Mirel Rădoi. Ce avere a ajuns să aibă tehnicianul FCSB 3 Mirel Rădoi a ales pe cine bagă în poartă la FCSB. Ce se întâmplă cu Târnovanu 4 Gigi Becali a făcut anunţul, după întâlnirea cu Mirel Rădoi de la palat: “Are ofertă de 1,6 milioane” 5 Ce a spus Cristi Chivu despre penalty-ul cerut de Inter în finalul nebun de meci cu Milan 6 “Cum o să puteți trei luni să nu faceți schimbările la FCSB?” Ce a putut răspunde Gigi Becali
Citește și