Fanul care l-a atacat pe portarul de la Sevilla, condamnat la închisoare! Un fan de la PSV eindhoven l-a atacat pe Marko Dmitrovic într-un meci din play-off-ul celei de-a doua competiții europene la nivel de club.
În minutul 92 al întâlnirii de atunci suporterul a intrat pe teren și l-a atacat pe goalkeeper, însă acesta s-a apărat excelent și l-a pus la pământ pe atacator.
Fanul care l-a atacat pe portarul de la Sevilla, condamnat la închisoare! Cum şi-a motivat gestul incredibil făcut la meciul din Europa League
Acum, suporterul a fost condamnat la trei luni de închisoare, dintre care una cu suspendare, anunță news.ro, citând RMC Sport.
Fanul respectiv, Dylano K., şi-a explicat gestul prin faptul că a vrut să arate că este amuzant. În plus, el a spus la tribunalul din Den Bosch că băuse mult alcool.
El a fost condamnat la închisoare, dar va avea şi doi ani perioadă probatorie şi interdicţie de acces pe stadioane timp de doi ani.
În data de 23 februarie, în timpul meciului PSV – Sevilla, din play-off-ul Ligii Europa, suporterul a intrat pe teren şi l–a atacat pe portarul Marko Dmitrovic.
În momentul faptelor, Dylano K. avea deja interdicţie de acces în stadion, însă a reuşit să intre la meci folosind abonamentul altui fan.
Suporterul a declarat că nu s-a gândit la consecinţele faptelor sale. După ce imaginile cu el agresându-l pe portar au apărut în social media, Dylano K. a fost exclus din grupul de suporteri şi concediat de la locul de muncă. În plus, unii membri ai familiei sale au primit ameninţări.
Reacția portarului de la Sevilla, după ce a fost atacat de un fan în meciul cu PSV din Europa League
Marko Dmitrovic a avut o reacție foarte dură după ce a fost atacat de unul dintre fanii lui PSV în timpul returului din Europa League.
„Un fan a venit pe la spate și m-a împins. Cred că era supărat din cauza rezultatului. Presupun că era fie beat, fie nebun. M-a lovit, dar am reușit să-l opresc până au ajuns stewarzii. Am fost extrem de furios, astfel de lucruri nu au voie să se întâmple și sper să fie pedepsit atacatorul.
Nu voi zice ce voiam să-i fac cu adevărat. Din fericire, mă bucur că am realizat când a venit spre mine și l-am putut pune la pământ. Dacă cineva mă atacă, atunci o să mă apăr!” a declarat Marko Dmitrovic, potrivit Marca.
- Suporterul care l-a atacat pe portarul de la Sevilla la un meci din Europa League a fost condamnat la închisoare
- Fanul ținea cu PSV Eindhoven
- Deportivo La Coruna - Real Madrid e live în AntenaPLAY, pe 12 august, de la ora 22:00
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- Ştefan Baiaram e convins după KuPS – Universitatea Craiova 1-1! Mesaj pentru fani: „Cu siguranţă ne vom califica”
- Cum au descris finlandezii remiza cu Universitatea Craiova. Reacţie fermă de două cuvinte
- Filipe Coelho vrea mai mult de la Universitatea Craiova, în returul cu KuPS: „Trebuie să jucăm la alt nivel”
- „Nu-mi explic”. Oficialul Universităţii Craiova a rămas „mască” după remiza cu KuPS: „Aşteptările sunt mai mari”
- KuPS – Universitatea Craiova 1-1. Calificarea se va decide în Bănie. Panică pe final, după ce unui jucător i s-a făcut rău
































