Irina Begu – Maria Sakkari e duelul din sferturile de finală de la Madrid. Sakkari, locul 9 mondial şi favorită 9, s-a calificat, luni, în sferturi la turneul WTA de categorie 1000 de la Madrid, unde o va întâlni pe Irina Begu, locul 35 mondial şi cap de serie 31.
Sakkari a trecut în optimi de spaniola Paula Badosa, locul 42 mondial şi cap de serie 26, scor 6-4, 6-4. Meciul a durat o oră şi 28 de minute.
Irina Begu – Maria Sakkari, în sferturile de finală de la Madrid
Begu şi Sakkari s-au mai întâlnit de trei ori, jucătoarea din Grecia impunându-se de două ori, iar românca o dată.
Accederea în sferturi la Madrid este recompensată cu 161.525 de euro şi 15 puncte WTA.
Irina Begu, prima reacție după calificarea în „sferturi” la WTA Madrid
Irina Begu a oferit prima reacție după calificarea în „sferturi” la WTA Madrid. Românca a învins-o în optimile de finală pe Liudmila Samsonova, scor 6-4, 6-4.
”Samsonova a început foarte bine meciul, dar ulterior mi-am intart și eu în ritm și am făcut mai puține greșeli. Mă bucur că am reușit să câștig și să mă calific.
Vă mulțumesc pentru că ați venit. Sunt mulți români aici, mai ales la Madrid. Vă mulțumesc și vă aștept la următorul meci”, a declarat Irina Begu la finalul meciului, potrivit digisport.ro.
Begu și-a egalat cea mai bună performanță de la Madrid, acolo unde a mai atins sferturile, în 2015 și 2016, fiind eliminată de Petra Kvitova, respectiv de Simona Halep.
Irina Begu, prima rachetă a României
Irina Begu a deveni prima rachetă a României. Aceasta a depăşit-o pe Simona Halep în clasamentul WTA live. Begu e pe 27, cu 1443 de puncte, în timp ce Simo e pe 29, cu 1350 de puncte.
Dacă va ajunge în semifinalele de la Madrid, ea va urca până pe poziți 25-a. Dacă va merge până la capăt la turneul iberic, ea va ajunge pe locul 15, cu 2228 de puncte.
- Irina Begu – Maria Sakkari, în sferturile de finală de la Madrid
- Begu e condusă la directe
- Marele Premiu al Italiei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 4-6 septembrie
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Gabriela Ruse, ghinion la tragera la sorţi de la US Open 2026! Sorana Cîrstea a avut mai mult noroc
- „Pentru tot restul vieţii…” Cuvintele sublime pe care Sorana Cîrstea le-a primit în apogeul carierei
- Karolina Muchova şi Jakub Mensik au pus mâna pe primul milion de dolari de la US Open
- Serena şi Venus Williams au primit wildcard în proba de dublu de la US Open 2026
- Serena Williams şi Carlos Alcaraz, victorie în 58 de minute la US Open

































