Închide meniul

Mario Camora, după CFR Cluj – Farul 1-2: „O înfrângere dureroasă”. A acuzat că Burcă a fost eliminat pe nedrept!

Bogdan Stănescu Publicat: 28 mai 2023, 23:49

Comentarii
Mario Camora, după CFR Cluj – Farul 1-2: O înfrângere dureroasă”. A acuzat că Burcă a fost eliminat pe nedrept!

Mario Camora, într-un meci din Liga 1 / Profimedia Images

Mario Camora a fost supărat după CFR Cluj – Farul 1-2. Fundaşul lui CFR Cluj a spus că echipa lui trebuie să învingă U Craiova 1948 în barajul de participare în Conference League pentru a nu fi un eşec acest sezon.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Mario Camora a spus că li s-a întâmplat şi altor echipe care au câştigat campionate la rând să aibă un sezon mai puţin reuşit.

Mario Camora, după CFR Cluj – Farul 1-2

Prima repriză s-a jucat bine. Înainte de 1-1 am avut ocazia să marcăm.

A venit acel penalty, după aia am încercat să revenim.

O înfrângere dureroasă, dar nu putem uita că mai avem un meci pe care trebuie să îl câştigăm.

Reclamă
Reclamă

Burcă nu a vorbit, a luat galben şi alt jucător a spus câteva cuvinte la arbitri şi ei au crezut că a fost Burcă şi i-au dat roşu.

S-a întâmplat în fiecare ţară, o echipă care a câştigat 5-6 ani la rând… Aşa a fost şi la noi.

Va fi un eşec dacă nu ne calificăm în Conference League. Eu zic că dacă mergem în Europa nu va fi un eşec.

Reclamă

Am jucat o semifinală de Cupă, ne-am bătut până în ultimele etape. Dacă nu pierdeam cu FCSB

Avem datoria să mergem în Europa”, a declarat Mario Camora pentru digisport.ro după CFR Cluj – Farul 1-2.

Dan Petrescu, un car de nervi după CFR Cluj – Farul 1-2! Andrei Burcă, eliminat la finalul meciului

Dan Petrescu a fost un car de nervi după ce Farul a învins-o pe CFR Cluj, cu scorul de 2-1. „Bursucul” nu s-a mai putut abţine şi a avut o reacţie nervoasă, având un dialog aprins cu jucătorii lui Gică Hagi.

În ciuda înfrângerii cu Farul, CFR Cluj a terminat pe locul al treilea acest sezon de Liga 1, şi se va duela cu FC U Craiova 1948 la barajul pentru cupele europene.

După fluierul final de meci, Dan Petrescu a mers direct către jucătorii celor de la Farul, gesticulând nervos. De asemenea, tehnicianul ce la CFR Cluj a fost extrem de deranjat şi de arbitrul Marcel Bîrsan.

Totodată, şi Andrei Burcă a fost extrem de nervos şi a avut un conflict cu jucătorii de la Farul. Iniţial, fundaşul central a fost avertizat cu cartonaş galben, însă nu s-a calmat, iar arbitrul i-a arătat cartonaşul roşu.

Dan Petrescu a dezvăluit că poate pleca de la CFR Cluj în vară

Dan Petrescu a dezvăluit că poate pleca de la CFR Cluj, la finalul sezonului. „Bursucul” susţine că are oferte clare, deşi mai are contract cu trupa din Gruia încă un sezon. De asemenea, tehnicianul clujenilor susţine că va lua în calcul o plecare, în cazul în care strategia clubului se va schimba în vară.

Dan Petrescu a confirmat faptul că are mai multe oferte pentru a pleca de la CFR Cluj. Acesta susţine că este decis să rămână în Gruia, în cazul în care obiectivul echipei este de a câştiga campionatul.

Sunt ceva oferte clare și concrete, dar v-am zis, am contract încă un an și chiar mi-aș dori să continui, dar depinde și patronul ce strategie are, dacă va fi o strategie pentru a câștiga campionatul vă dați seama că sunt interesat. Dacă va fi o altă strategie, atunci nu știu. Rămâne de văzut. Eu am contract. Chiar dacă aș vrea să fac ceva fără acordul patronului și al clubului nu am cum să plec.

Cine plătește clauza? Eu sigur n-o să plătesc. Dacă vine o echipă să plătească înseamnă că nu-mi mai dă mie nimic și atunci ce facem? Vedem ce va fi. Eu mă simt foarte bine la Cluj aș vrea să continui, dar în condițiile în care vrem să ne batem la trofee”, a declarat Dan Petrescu, la conferinţa de presă premergătoare duelului cu Farul.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Ce pronostic dai pentru România - Canada?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
1:30
Florinel Coman a revenit! Românul, pasă de gol la primul meci ca titular al sezonului
0:32
EXCLUSIVAlex Mitriţă, uimit de ce a găsit în China: “Chiar nu mă aşteptam”
0:11
Liviu Ciobotariu şi-a decis viitorul, după ce fanii i-au cerut demisia în urma înfrângerii cu Farul!
23:59 1 sept.
UPDATEMutări spectaculoase în ultima zi de mercato! S-a făcut cel mai mare transfer din istoria Premier League!
23:47 1 sept.
OFICIAL | S-a făcut cel mai mare transfer din istoria Premier League! Alexander Isak a semnat cu Liverpool
23:38 1 sept.
Naomi Osaka – Coco Gauff 6-3, 6-2. Nipona, în sferturi la US Open
1 Gigi Becali a găsit fundaș central pentru FCSB. Transfer de ultim moment anunțat: „Îi dau bani să vină gratis” 2 Ianis Hagi şi-a decis viitorul! Echipa cu care va semna dacă nu apare o ofertă dintr-un campionat de top 3 Dinamo vrea să transfere un fost jucător al FCSB-ului. Reacția lui Andrei Nicolescu: „Am discutat cu tatăl ui” 4 Harry Kane a anunţat conducerea lui Bayern Munchen că vrea să plece! Echipa de top cu care poate semna 5 EXCLUSIVRăsturnare de situaţie în cazul lui Daniel Bîrligea! Decizia luată de staff-ul naţionalei 6 Două oferte din Top 5 puse pe masă pentru Louis Munteanu. Răspunsul dat fără ezitare de Ioan Varga
Citește și