Costel Gâlcă e dorit de două echipe din Arabia Saudită. Aflat în prezent pe banca lui Radomiak, antrenorul român ar putea pleca de la polonezi după doar două luni pe banca acestora.
Costel Gâlcă a mai antrenat şi în trecut în Arabia Saudită.
Costel Gâlcă, dorit de două echipe din Arabia Saudită!
Potrivit playsport.ro, ambele echipe din prima ligă arabă îi oferă lui Gâlcă un contract cu un salariu cuprins între 1 milion şi 2 milioane de dolari pe an.
Costel Gâlcă le-a antrenat anterior pe Al-Taawoun, Al-Fayha și Al-Hazem din Arabia Saudită.
Antrenorul român în vârstă de 51 de ani a salvat-o de la retrogradare pe Radomiak, care a încheiat campionatul Poloniei pe locul 10.
Costel Gâlcă a reuşit o triplă istorică în 2014-2015, atunci când a antrenat-o pe FCSB: Liga 1, Cupa României şi Cupa Ligii. După acel sezon Costel Gâlcă a antrenat-o un sezon pe Espanyol.
Costel Gâlcă a recunoscut cum încerca Gigi Becali să îi impună schimbările: „Pe Mache îl suna!”
Costel Gâlcă, ultimul antrenor care a reuşit să câştige titlul cu FCSB, a recunoscut cum încerca Gigi Becali să îi impună schimbările. Tehnicianul în vârstă de 51 de ani a vorbit despre ceea ce se întâmpla în momentul în care era pe banca roş-albaştrilor.
”FCSB e echipa care ar fi trebuit să câștige de trei-patru ori campionatul în acești șapte ani. Susține fotbalul românesc. Nu știu care sunt cauzele, poate deciziile luate nu sunt cele mai bune.
Poți să ai discuții cu patronul, dar nu să îți facă echipa sau schimbările. De multe ori mi-a transmis (n.r. Gigi Becali) și s-a oprit acolo. Când te duci la un club, trebuie să te simți apreciat, dacă nu, nu are rost să stai.
Pe Mache îl suna. Venea, am vorbit cu el, mi-a spus că trebuie să îmi transmită. Era normal. ’Vii, îmi spui, bine că mi-ai spus și asta e’. A fost munca tuturor în acel moment, nu numai munca mea și a staff-ului meu”, a spus Costel Gâlcă la digisport.ro.
Poți să ai discuții cu patronul, dar nu să îți facă echipa sau schimbările. De multe ori mi-a transmis (n.r. Gigi Becali) și s-a oprit acolo. Când te duci la un club, trebuie să te simți apreciat, dacă nu, nu are rost să stai.
Leo Strizu s-a amuzat copios de Elias Charalambous
Leo Strizu s-a amuzat copios de actualul antrenor cu licenţă PRO de la FCSB, Elias Charalambous. A lansat un val de ironii la adresa cipriotului adus în locul lui de Gigi Becali. Strizu a ţinut să precizeze că Charalambous are ce învăţa de la „secundul” lui, Mihai Pintilii.
După ce şi-a dat demisia, Leo Strizu a transmis mai multe mesaje dure la adresa conducătorilor vicecampioanei României. A purtat un adevărat „război” al declaraţiilor cu Mihai Stoica. Ultimul vizat este chiar actualul antrenor din acte al FCSB-ului.
„Pe Pintilii nu îl mișcă nimeni de acolo. Oricine ar veni nu îl mișcă nimeni de acolo, de la FCSB. Depinde pe ce filieră a venit și cipriotul (n.r. – Elias Charalambous). E un lucru bun pentru cipriot.
Are ce să învețe de la Pintilii, își face carte de vizită și din punctul meu de vedere e un jucător bun de poker. Chiar dacă el nu are niciodată carte. E un jucător bun”, a declarat Leo Strizu pentru fanatik.ro.
- Costel Gâlcă e dorit în Arabia Saudită
- Două echipe din prima ligă încearcă să îl convingă să semneze cu ele
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Panathinaikos - PAOK, turul semifinalei Cupei Greciei, e live în AntenaPLAY, miercuri, de la ora 20:30
- Cristiano Ronaldo poate pleca de la Al-Nassr! Posibilele destinații ale lui “CR7”. Anunțul făcut în Portugalia
- Marius Șumudică a răbufnit în ultimul meci din Arabia Saudită: “Penalty, roșu, tot!”. S-a certat și cu secunzii
- Numele uriaşe din fotbal care au intrat în ultimele luni de contract. Vedetele care pot semna cu oricine în acest moment
- Marius Șumudică, al cincilea meci fără victorie în Arabia Saudită! Echipa românului a fost egalată în minutul 85
- Raheem Sterling merge în Turcia! Destinație surprinzătoare pentru starul trecut pe la Liverpool, City și Chelsea

































