Alexandru Mitriță a dat recital în meciul Dinamo – Universitatea Craiova, scor 0-2, în prima etapă a Ligii 1. Revenit la gruparea din Bănie, atacantul de 28 de ani a făcut diferența pe stadionul Arcul de Triumf.
A fost 0-0 după primele 45 de minute, dar meciul s-a “încins” în repriza a doua. Alexandru Mitriță a driblat toți fundașii lui Dinamo care i-au ieșit în față și a putut fi oprit doar prin fault. Starul oltenilor a scos un penalty, transformat de Andrei Ivan în minutul 54.
Dinamo putea reveni imediat în joc. A primit și ea o lovitură de la 11 metri, Dar Ahmed Bani nu l-a putut învinge pe Popescu. Alb-albaștrii au ratat din toate pozițiile, dar au încheiat toate socotelile în minutul 90+6, când Jovan Markovic a stabilit rezultatul final, 2-0.
Alexandru Mitriță a dat recital în Dinamo – Universitatea Craiova 0-2
“Am început puțin temătări în prima repriză. Am avut o discuție la pauză și s-a văzut o schimbare. Sunt foarte fericit că am contribuit la această victorie.
Meci greu, Dinamo e o echipă foarte bună. Ați văzut cum a jucat în prima repriză. Au avut o posesie foarte bună. Este start de sezon, venim după un cantonament foarte greu. Important e că ne-am îndreptat în a doua repriză.
Pentru asta muncim zilnic, ne dorim acest trofeu, dar nu ne gândim departe. Vrem să acumulăm cât mai multe puncte. Cu toții putem mai mult, avem timp să ne integrăm. Încă nu avem acea posesie a mingii.
Fotbalul este frumos când ai suporterii alături de tine, joci cu altă motivație, de asta sunt bucuros că m-am întors. Promisiunea mea este că vom da totul pe teren. Vrem să luăm ficare meci în parte.
Pentru fiecare jucător echipa națională este un impuls, ne dorim să fim acolo cât mai mulți jucători de la Universitatea Craiova“, a declarat Alexandru Mitriță la digisport.ro.
Pentru Dinamo urmează chiar derby-ul cu marea rivală FCSB. Marele meci este programat sâmbătă, de la ora 21:30, și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe AS.ro. În schimb, Universitatea Craiova va închide etapa a doua tot cu o nou-promovată. Primește vizita celor de la Oțelul Galați.
Rămâne de văzut dacă “Eternul Derby” se va putea disputa pe stadionul din Ghencea. Oficialii roș-albaștrilor au anunțat că sunt pe punctul de a încheia cu succes negocierile cu șefii de la CSA Steaua. Marți ar urma să fie semnat contractul de închiriere al stadionului de 100 de milioane de euro.
Alexandru Mitriță și-a pus deja amprenta la Craiova!
Alexandru Mitriță a avut revenirea pe care și-o dorea în campionatul României. Starul oltenilor a obținut penalty-ul din care Andrei Ivan a marcat în poarta lui Dinamo. Fundașii “câinilor” nu l-au putut opri pe jucătorul echipei din Bănie.
Atacantul celor de la Universitatea Craiova a făcut o fază senzațională în partida cu Dinamo. Mitriță a driblat 4 jucători din lotul lui Ovidiu Burcă și a fost faultat de portarul clubului din Ștefan cel Mare, obținând o lovitură de la 11 metri.
Penalty-ul a fost transformat de Andrei Ivan, care a înscris fără probleme în poarta lui Golubovic. Astfel, oltenii au deschis scorul în partida de pe stadionul „Arcul de Triumf” din București.
Alexandru Mitriță a revenit la Universitatea Craiova, la patru ani distanță după ce era vândut de olteni în schimbul sumei de opt milioane de euro, la New York City. Fotbalistul a renunţat la o sumă uriaşă pentru a se întoarce în Bănie. 3 milioane de euro ar fi primit în următorii 2 ani la Al Raed.
- Dinamo – Universitatea Craiova 0-2
- Ce a declarat Alexandru Mitriță
- Play-off-urile din NHL şi NBA sunt exclusiv în AntenaPLAY
- 6 Hours of Spa-Francorchamps e live în AntenaPLAY, pe 9 mai
- Gigi Becali, victorie în procesul cu Steaua şi Florin Talpan. Suma uriaşă pe care nu o va mai plăti: “S-a terminat”
- O nouă plecare de la FCSB. Jucătorul la care renunţă Gigi Becali: “Avem cinci, probabil vor rămâne patru”
- Anunţul lui Neluţu Varga despre posibila revenire a lui Marius Şumudică la CFR Cluj. Răspuns de un singur cuvânt
- Daniel Pancu a intervenit, după ce a fost dat ca şi antrenor la Rapid: “Nu are cine să mă arate cu degetul niciodată”
- Continuă tensiunile la Rapid. Victor Angelescu, anunţ despre amenzile date: “Sunt supărat. Nu el e principalul vinovat”

































