Fanii au luat cu asalt casele de bilete, înaintea derby-ului dintre Rapid și Dinamo. Suporterii au format cozi interminabile la stadionul din Giulești, după ce biletele nu s-au pus în vânzare și online, ci doar fizic.
Rapid și Dinamo se duelează vineri, de la ora 21:30, într-un meci care se anunță unul „de foc”. Partida va fi în format live text, pe AS.ro.
Fanii au luat cu asalt casele de bilete, înainte de Rapid – Dinamo
Rapid a pus în vânzare astăzi biletele pentru derby-ul cu Dinamo. Tichetele se vor vinde doar la casele de bilete de la stadionul din Giulești, și nu în online.
Astfel, încă de la primele ore ale dimineții, în ciuda căldurii sufocante, suporterii au luat cu asalt casele de bilete de la stadionul de sub Grant. Fanii au format cozi interminabile, în jur de 200 fiind adunați la ora 11:00 la arena din Giulești.
Rapid a anunțat duminică faptul că nu se vor vinde online biletele pentru derby-ul cu Dinamo, iar fanii sunt nevoiți să meargă la casele de bilete.
„De la ora 12:00, se deschide casa de bilete de la Giulești, pentru toți rapidiștii care vor să își achiziționeze bilete pentru #RapidDinamo
Programul casei de bilete:
-luni – joi: 12:00 – 20:00
-vineri: 12:00 – 22:15
Vă reamintim că, deoarece este un meci special, biletele vor fi la vânzare doar la casa de bilete, nu și online. Vă mulțumim pentru înțelegere și ne vedem vineri, pe Giulești!”, au anunțat cei de la Rapid, pe contul oficial de Facebook.
Rapid și Dinamo se întâlnesc din nou în Liga 1, după o pauză de un an și jumătate. Ultimul meci direct a avut loc în martie 2022, fiind câștigat categoric de giuleșteni, cu scorul de 3-1. Dinamo a învins-o ultima dată pe rivală, în deplasare, în 2014, scor 3-0.
Cristi Săpunaru, cu gândul la derby-ul cu Dinamo după victoria cu FC U Craiova 1948
Cristi Săpunaru a declarat că Rapid nu are mult timp la dispoziţie să sărbătorească victoria cu FC U Craiova 1948, deoarece în runda următoare se va duela cu rivala Dinamo.
„E o victorie meritată, am luat cele trei puncte. Ne vom bucura în seara această şi după ne gândim la meciul cu Dinamo. Mi-a centrat bine Petrila, am fost concentraţi. Ne-am dorit extrem de mult această victorie, s-a rupt blestemul în meciurile cu Craiova.
Toată lumea îşi doreşte ca Rapid să fie o echipă agresivă, care să câştige fiecare meci. Am luat cam uşor golurile, dar de fiecare dată când ajungeam în careul lor, aveam ocazii periculoase. Cel mai important e că am câştigat.
(N.r. despre Rrahmani şi Dugandzic) Sper să fie acerbă competiţia între cei doi, să luăm campionatul. Ne dorim să fim între primele trei echipe din campionat, următorul meci va fi unul important, cu Dinamo. Sperăm să luăm cele trei puncte.
Fanii au venit să ne susţină după meciurile catastrofale. Fără ei, n-aveam nicio şansă”, a declarat Cristi Săpunaru, la digisport.ro.
- Fanii au luat cu asalt casele de bilete, înainte de Rapid – Dinamo
- Cozi interminabile la stadionul din Giulești
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Basarab Panduru, verdict dur despre decizia luată de Gigi Becali la FCSB: “Disperare”
- Ce cotă are acum FCSB la câştigarea titlului, după etapa dezastruoasă din weekend
- Gigi Becali a ignorat avertismentul lui Mihai Stoica: “Chiar am insistat să nu joace! L-am atenţionat din vară”
- Negocieri avansate pentru o plecare de la Rapid. Oficialii giuleștenilor au confirmat, după victoria cu UTA
- Adrian Mihalcea, mesaj ferm despre șansele la play-off, după UTA – Rapid 1-2: „La noi totul e calculat”

































