Cristiano Ronaldo a vorbit despre retragere după „dubla” marcată pentru Al Nassr. Starul formației din Arabia Saudită a abordat un subiect sensibil, după partida cu Al Ahli.
Starul lusitan a marcat o „dublă” de senzație în Al Nassr – Al Ahli. Primul gol a fost de-a dreptul surprinzător, deoarece Ronaldo a înscris chiar dacă vizibilitatea din careul advers era aproape zero.
Cristiano Ronaldo a vorbit despre retragere după „dubla” marcată pentru Al Nassr. Starul încă iubește fotbalul
„CR7” a dezvăluit, după meciul cu Al Ahli, că încă nu se gândește la retragere și că iubește în continuare să joace fotbal. Cristiano Ronaldo a menționat, după meci și care este momentul în care se va retrage din cariera sa de jucător.
„Încă iubesc fotbalul. Chiar și la vârsta mea, iubesc să joc, să marchez și să câștig meciuri. O să mai joc până când picioarele îmi vor spune: Cristiano, e gata. Până atunci o să continui să îmi ajut echipa!”, a spus Cristiano Ronaldo, citat de marca.com.
De asemenea, lusitanul a ținut să laude din nou campionatul saudit. Totodată, a vorbit și despre duelul cu Al Ahli, câștigat de către echipa lui Ronaldo cu scorul de 4-3.
„Avem niște jucători excepționali. Liga devine din ce în ce mai bună! Am jucat foarte bine împotriva unui adversar foarte bun. Am început bine, am marcat două goluri. Meciul a fost senzațional, am făcut spectacol pentru fani”, a mai spus Ronaldo.
După ultima partidă din campionatul intern, Cristiano Ronaldo a ajuns la 8 reușite în cele 6 partide jucate până acum în noul sezon al campionatului din Arabia Saudită.
Pentru Al-Nassr-ul lui Cristiano Ronaldo, următorul duel este împotriva celor de la Ohod. Partida va avea loc în deplasare, pe data de 25 septembrie și va începe de la ora 21:00, ora României.

Cum a reacţionat Cristiano Ronaldo după ce a reuşit o „dublă” pentru Al Nassr
Primul gol marcat de Cristiano Ronaldo a fost unul de-a dreptul impresionant. Starul lui Al-Nassr a deschis scorul în partida cu Al-Ahli din interiorul careului. Totuși, vizibilitatea spre poarta apărată de Mendy era aproape zero, având în vedere faptul că deasupra terenului era un fum dens, cauzat de fumigenele fanilor din tribune. Totuși, Ronaldo a transformat chiar dacă nu vedea poarta.
După „dubla” din partida cu Al-Ahli, câștigătorul a 5 Baloane de Aur a ajuns la 852 de goluri în carieră.
La finalul partidei, Cristiano Ronaldo a oferit o reacție după cele două goluri marcate, prin intermediul rețelelor de socializare:
„Sunt foarte fericit pentru că am marcat 2 goluri și pentru că mi-am ajutat echipa să obțină această victorie importantă. Fanii au fost incredibili „acasă”, ne-au susținut într-un mod fantastic!”, a publicat Cristiano Ronaldo, pe contul personal de Twitter.
- Cristiano Ronaldo a vorbit despre retragere după „dubla” marcată pentru Al Nassr
- Când își va încheia cariera
- România - Canada e vineri, 5 septembrie, de la ora 21:00, LIVE pe Antena 1 şi în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Ianis Hagi efectuează vizita medicală la Alanyaspor! Ce contract va semna românul
- Legenda lui Real Madrid, pe lista celor de la Leverkusen pentru înlocuirea lui Erik ten Hag
- Gică Hagi, alături de Ianis la prezentarea oficială? „Regele”, surprins de o legendă a Turciei
- Presa din Turcia a reacționat, după ce Ianis Hagi și-a găsit echipă: „Una dintre cele mai impresionante mutări”
- Ianis Hagi, acord total cu noua echipă. Noul coleg a confirmat mutarea: “S-a făcut transferul”