FC Botoşani – UTA Arad 2-2. Arădenii au egalat în minutul 90+7, prin Cooper, deşi jucau în zece oameni. Cătălin Carp fusese eliminat în minutul 82.
La Botoşani, prima repriză a fost întreruptă în minutul 21 de arbitrul Vlad Băban, după ce unui spectator aflat în tribuna suporterilor arădeni i s-a făcut rău. Medicii prezenţi la stadion au intervenit, iar partida a fost reluată după trei minute, relatează news.ro.
FC Botoşani – UTA Arad 2-2. Mircea Rednic, salvat de la înfrângere de un gol marcat în minutul 90+7
În minutul 28 arbitrul a acordat penalty după un henţ în careu al lui Stolnik, verificat şi la VAR. A executat Eduard Florescu şi a înscris în minutul 30. În minutul 42 al meciului ambulanţa în care se afla suporterul căruia i s-a făcut rău a plecat spre spital şi meciul a fost din nou întrerupt, dar pentru puţin timp.
Oaspeţii au egalat în minutul 48, când Cătălin Carp a reluat în plasă balonul respins de Ducan la şutul lui Rareş Pop. În minutul 52 a urmat al doilea gol al gazdelor, marcat de Ilicic şi FC Botoşani revenea în avantaj. Până la final arădenii au rămas în zece după eliminarea lui Cătălin Carp, cu roşu direct, din minutul 82, dar elevii lui Mircea Rednic au egalat în minutul 90+7, prin Cooper, care a înscris din centrarea lui Stahl – ambii jucători introduşi pe teren în repriza secundă.
În clasament, FC Botoşani a ajuns pe ultimul loc, cu 6 puncte, în vreme ce UTA Arad e pe locul 14, cu 8 puncte.
Arădenii, remiză la Botoşani în 10 oameni
FC BOTOŞANI: Ducan – R. Benzar (Ţigănaşu 56), Junior Pius, Şeroni, R. Creţ (G. David 55) – Adams Friday (Cioiu 86), Ed. Florescu, V. Dican, Pinson (Zabou 71) – N’Goma, Ilicic (Mutombo 71). ANTRENOR: Dan Alexa
Cartonaşe galbene: Pinson 33, G. David 57 / C. Mihai 43
Cartonaş roşu: Cătălin Carp (UTA Arad) min. 82
Arbitri: Vlad Băban – Sebastian Gheorghe, Adrian Vornicu – Marius Omuţ
Arbitri VAR: Horaţiu Feşnic – Doru Lucaciu
Observator: Liviu Ciubotariu
Momente de panică la FC Botoşani – UTA! Unui suporter i s-a făcut rău şi Ambulanţa a intrat pe teren
Momente de panică la FC Botoşani – UTA! Unui suporter i s-a făcut rău, iar medicii i-au acordat primul ajutor. Suporterul a fost dus de urgenţă la spital, iar pentru a-l transporta cât mai repede, cei de la Serviciul 112 au intrat cu Ambulanţa pe gazon.
Scenele au avut loc între minutele 23 şi 25 ale partidei. În minutul 24 arbitrul a oprit întâlnirea pentru ca fanului să i se acorde îngrijiri medicale şi să fie transportat la spital.
Antrenorul lui UTA, Mircea Rednic, a avut şi el, recent, probleme medicale majore. Mircea Rednic a suferit un infarct şi a fost operat. Din fericire, totul este bine pentru antrenorul român.
Mircea Rednic a povestit că a simţit ceva în timpul meciului UTA – FCSB, câştigat în cele din urmă de arădeni cu 2-1. Nu a ajuns la spital atunci, ci abia a doua zi, iar doctoriţa care l-a examinat a fost surprinsă că a putut conduce maşina până la unitatea medicală. Rednic a fost operat imediat, intervenţia chirurgicală fiind reuşită.
„M-au dus direct la operaţie”
„Imediat după primul gol al nostru (n.r.: din meciul cu FCSB), am simțit ceva. O apăsare, o greutate, nu știu cum să explic mai clar. Că apoi și ceilalți din staff, jucătorii, au zis: «Aoleu, Mister, poate ne-am suit noi pe dumneavoastră și v-am strivit!».
Simțeam eu ceva, am luat o pastilă de la doctorul nostru și mi-am revenit. Am fost mai agitat în repriza a doua, parcă a mai fost ceva, dar după care mi-am revenit. N-am avut nicio jenă nici după finalul meciului cu FCSB, mai mult, am stat de vorbă, la taclale cu jucătorii, cu cei din staff, s-a stat la o bere. A doua zi, la antrenament, iar am simțit o apăsare.
I-am zis lui «dochi» (n.r. – doctorul) al nostru de la echipă: «Vreau să fac eu un control să stau liniștit!». Am ajuns la spital, să fac un EKG. Când a văzut rezultatul, doctorița de acolo a făcut ochii mari. Cred că nu voi putea uita prea ușor ce ochi mari a făcut. «Cum ați condus până aici?», îmi punea tot felul de întrebări.
M-au dus direct la operație, au zis că nu mai are rost să pierdem niciun moment”, a declarat Mircea Rednic, citat de gsp.ro.
- FC Botoşani – UTA Arad 2-2
- Mircea Rednic, salvat de un gol marcat de Cooper în minutul 90+7
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Neluțu Varga a anunțat noi transferuri la CFR Cluj și că se gândește la titlu: „Pentru mine nu există locul 2!”
- FC Botoşani – FCSB LIVE TEXT (20:00). Decimaţi de accidentări, campionii României vor juca pe un teren îngheţat. Echipele probabile
- Cum arată stadionul de la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB. Ce măsuri au fost luate pentru a proteja gazonul de zăpadă