Giovanni Constantino a fost prezentat oficial la FC U Craiova 1948. Tehnicianul italian, în vârstă de 39 de ani, a susţinut în cursul zilei de marţi o conferinţă de presă.
Formaţia din Craiova rămăsese fără antrenor după demiterea lui Nicolae Dică. Până la numirea lui Giovanni Constantino pe banca oltenilor, echipa a fost pregătită de preparatorul fizic Dan Vasilică.
Giovanni Constantino, prezentat oficial la FC U Craiova 1948
Giovanni Constantino a susţinut marţi după-amiază prima conferinţă de presă din postura de antrenor al celor de la FC U Craiova 1948. Italiannul de 39 de ani a dezvăluit că a negociat în ultimele săptămâni cu echipa patronată de Adrian Mititelu şi că este convins că poate realiza alături de olteni obiectivele clubului.
“Am fost în discuţii de câteva săptămâni, dar din anumite motive, abia săptămâna aceasta am grăbit lucrurile, pentru că eram la altă echipă şi trebuia să îmi rezolv situaţia de acolo înainte de a deveni antrenorul echipei.
Am studiat mult echipa, am văzut aproape toate meciurile din acest sezon. Voiam să mă asigur că echipa îşi poate îndeplini obiectivele. Momentul în care am acceptat oferta a reprezentat faptul că eu sunt convins că putem îndeplini obiectivele împreună.
Cred că preşedintele (n.r. Adrian Mititelu) este o persoană care chiar luptă, iar eu am aceeaşi mentalitate”, a declarat Giovanni Constantino, la conferinţa de presă.
Giovanni Constantino a fost conductor de tren, înainte de a deveni antrenor
Înainte de a deveni antrenor, Giovanni Constantino a fost conductor de tren în Italia.
„Am jucat fotbal de mic, dar nu am avut talentul necesar pentru o carieră profesionistă. Așa că am mers pe zona de antrenorat, în paralel cu alte meserii”, declara noul antrenor al oltenilor, în 2017, pentru repubblica.it.
Ultima dată, Giovanni Costantino a antrenat-o pe Agia Napa, formaţie din Liga a 2-a din Cipru. De-a lungul carierei, acesta le-a mai pregătit pe Casarano, MTK Budapesta, Dunajska Streda şi Honved. Timp de trei ani, noul antrenor al oltenilor lui Adrian Mititelu a fost secundul lui Marco Rossi, la naţionala Ungariei.
Giovanni Constantino a semnat un contract valabil până la finalul sezonului cu FC U Craiova 1948, cu opţiune de prelungire pe încă o stagiune.
Giovanni Constantino o va prelua pe FC U Craiova 1948 de pe locul 10, din Liga 1. Oltenii lui Adrian Mititelu au 13 puncte, acumulate după zece meciuri disputate. Trupa din Bănie nu a mai câştigat însă niciun meci, de trei etape.
- Giovanni Constantino a fost prezentat oficial la FC U Craiova 1948
- Tehnicianul a susţinut prima conferinţă de presă din postura de antrenor al oltenilor
- Spania - Insulele Capului verde e luni, de la ora 19:00, live pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Belgia - Egipt e luni, de la ora 22:00, live pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Ofertă de 6.000.000 de euro pentru Gigi Becali
- Lovitură de teatru! Jucătorul român a ratat transferul în străinătate
- Fostul antrenor de la Dinamo, destinaţie surpriză! Semnează cu o fostă campioană din Europa
- Prima reacţie a lui Gigi Becali după mutarea de ultimă oră făcută de FCSB
- Revenire la FCSB. Se întoarce după trei luni! Gigi Becali a bătut palma cu el
































