Mişcări de trupe la Rapid, asta după ce Dan Şucu a decis să-l aducă în conducere pe Robert Niţă, omul care a fost apropiat de club în ultimii ani şi a încercat să sară în apărarea grupării giuleştene cu fiecare ocazie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Noul şef de la Rapid a fost sincer în primele declaraţii cu privire la rolul său pe care îl are la formaţia de lângă Podul Grant.

Robert Niţă a devenit noul şef de la Rapid şi rupe tăcerea

Niţă spune că nu va fi un şef la formaţia bucureşteană şi că va fi un om care o să ajute în zona financiară.

„Este vorba despre participarea mea în Consiliul de Administrație al clubului, în calitate de membru, alături de cei doi acționari: domnul Șucu, acționarul majoritar, și Victor Angelescu, care este nu numai președintele clubului, ci și acționarul minoritar. Nu este vorba despre transferuri, despre șefie, nu. Suntem o echipă la Rapid.

Colegii noștri și ai mei, pe partea sportivă: Daniel Pancu, departamentul de scouting condus de Mario Nicolae, directorul sportiv, care este Bilașco, unde, în continuare, la sugestia antrenorilor, merg propunerile. Nu mă refer la nume, mă refer la calitățile jucătorilor. Mario Nicolae alege niște jucători, se discută împreună cu directorul sportiv, se face o listă cu 3 variante și de acolo e treaba directorului sportiv și a clubului să discute în funcție de variantele numerotate de către antrenorul principal.

Fiind vorba de lucruri financiare, în momentul în care nu se încadrează în buget, este normal ca directorul sportiv să vină mai departe la președintele clubului, în Consiliul de Administrație și așa mai departe. Astea sunt. Nu e vorba de șefie, este vorba despre o echipă, începând cu băieții, cu antrenorul principal și încheind cu Consiliul de Administrație. Ăsta este rolul meu, sunt membru în Consiliul de Administrație”, a spus Robert Niţă.