Lorena Balaci a oferit declaraţii tulburătoare, la cinci ani de la moartea lui Ilie Balaci. Fiica fostului jucător a povestit prin ce a trecut, în momentul în care şi-a pierdut tatăl.
Ilie Balaci, cel supranumit “Minunea Blondă”, s-a stins din viaţă pe 21 octombrie 2018, la vârsta de 62 de ani, după ce a suferit un infarct.
Lorena Balaci, declaraţii tulburătoare la cinci ani de la moartea lui Ilie Balaci
Lorena Balaci a dezvăluit că a suferit de depresie câteva luni, după ce şi-a pierdut tatăl. Aceasta susţine că şi în prezent refuză să creadă că Ilie Balaci a murit, mărturisind că acesta a fost tatăl perfect pentru ea.
De asemenea, Lorena Balaci a dezvăluit şi ce relaţie avea Ilie Balaci cu nepoţii lui. Aceasta a declarat că Atanas Trică se “şicana” des cu bunicul lui, şi cu doar câteva zile înainte să moare, i-a trimis videoclipuri cu el, de la antrenamente.
“La mine a fost greu, m-am luptat cu o depresie câteva luni, adică a fost greu. Aproape șase luni m-am luptat cu mine. Am avut sentimentele unui om care suferă de depresie pentru că tot este subiectul acesta la modă, simțeam că nu mai am niciun scop în viață în ciuda faptului că am doi copii și că am job.
Aveam senzația că mi-a plecat o jumătate din mine. Cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru că pe mine Dumnezeu m-a reparat, am reușit să accept că nu este moarte, că este doar o plecare și că lucrurile sunt cât se poate de normale și firești. Până la urmă moartea e ultima certitudine a vieții.
Și acum refuz să cred că a murit, sunt convinsă că este plecat, că sufletul lui este plecat și că la un moment dat nu știu dacă neapărat o să se întoarcă, ci o să ne întâlnim iar.
Lorena Balaci: “Îl simţeam cu mine în lift!”
Să știi că îmi este frică de lift și mult timp după ce tata a murit îl simțeam în lift, simțeam un miros de tămâie, era prezent, era lângă mine.
Îți dai seama că nu pot să îl caracterizez pe tata așa. Dacă mi-ai spune să îl caracterizez într-un cuvânt aș spune fix tată. Pentru mine a însemnat fix definiția cuvântul tată, cred că așa ar trebui să fie orice tată.
Făceau tot felul de pariuri, la un moment dat se șicanau pe loviturile libere. Tata îi spunea „dacă o să ajungi să bați lovituri libere mai bine decât mine îmi rupt toate carnetele, diplomele pe care am, tot ce s-a scris în presă despre mine și ies și spun oamenilor că tu ești cel mai bun”.
Cu câteva zile înainte ca tata să moară, Atanas s-a filmat bătând niște lovituri libere și le-a trimis pe Whats App, de fapt astea erau și ultimele mesaje…”, a declarat Lorena Balaci, conform fanatik.ro.
- Lorena Balaci, declaraţii tulburătoare la cinci ani de la moartea lui Ilie Balaci
- Ce a mărturisit fiica “Minunii Blonde”
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Aplicaţia Antena Sport poate fi descărcată gratuit acum din AppStore şi GooglePlay
- Cristiano Ronaldo se pregăteşte să devină actor! Anunţul făcut de Vin Diesel: “I-am pregătit un rol”
- Imagini rare cu Cristi Chivu şi familia. Cum a fost surprins la petrecerea de Crăciun a lui Inter
- David Popovici, încă o dată campion în afara bazinului: casă pentru 12 copii cu nevoi speciale
- Paul Pogba a devenit acţionar al unei echipe profesioniste de curse de cămile
- Mihai Neşu a dezvăluit care a fost momentul care i-a schimbat viaţa după teribila accidentare: “Eram supărat pe Dumnezeu”

































