Laude din partea lui Bănel Nicoliţă pentru Dorinel Munteanu, după ce Oţelul s-a calificat în sferturile Cupei României. Fostul internaţional a oferit detalii despre antrenamentele pe care „Neamţul” le face, mărturisind că acesta impune o disciplină de fier.
Oţelul a remizat cu Dinamo, scor 3-3, în ultima etapă a grupelor Cupei României. Graţie acestui rezultat, gălăţenii s-au calificat în sferturile competiţiei, acolo unde se vor duela cu Universitatea Craiova.
Bănel Nicoliţă, laude pentru Dorinel Munteanu
Bănel Nicoliţă s-a declarat bucuros de faptul că a jucat alături de Dorinel Munteanu, dar şi de faptul că a fost antrenat de acesta. Fostul internaţional îl apreciază pe „Munti” pentru echipa pe care a contruit-o la Galaţi.
Nicoliţă a mai declarat că „Neamţul” face multe antrenamente intense cu jucătorii săi de la Oţelul, fiind cel care controlează tot la echipa sa.
„Mă bucur că am avut oportunitatea să joc alături de el. Mai ales că primul titlu pe care eu l-am câștigat cu Steaua, că atunci așa se numea (n.r. FCSB), am fost alături de el. În sezonul 2004-2005. După l-am avut și antrenor.
E un om de nota 10 și foarte profesionist. E un antrenor foarte bun. Un antrenor care nu lasă nimic la voia întâmplării și își dorește foarte mult să scoată maximul de la jucători. Îi place să pregătească echipa foarte bine din punct de vedere fizic.
E mult fizic și multă disciplină. Nu mișca nimeni de la maseur până la femeia de serviciu, nimeni. Orice tot se întâmpla afla în secunda 1, avea oamenii lui și în a doua secundă ne chema la el. Nu am văzut în viața mea un antrenor care să aibă așa disciplină. Mi-a plăcut foarte mult. Antrenamente foarte frumoase”, a declarat Bănel Nicoliţă, conform fanatik.ro.
Dorinel Munteanu, atac dur la adresa arbitrajului după Dinamo – Oțelul 3-3
Dorinel Munteanu a lansat un atac dur la adresa arbitrajului după Dinamo – Oțelul 3-3. Antrenorul moldovenilor a fost eliminat în finalul partidei, iar acum a dezvăluit discuția pe care a avut-o cu arbitrii partidei.
