Mircea Lucescu a oferit dezvăluiri savuroase de Crăciun. Antrenorul român a declarat că își surprindea copiii și strănepoții fiind îmbrăcat în Moș Crăciun. Acesta a mai dezvăluit și cum își petrecea sărbătorile în copilărie.
Mircea Lucescu este liber de contract, după ce și-a dat demisia de la Dinamo Kiev. În ultima perioadă s-a zvonit că „Il Luce” este dorit pe banca celor de la Beșiktaș.
Mircea Lucescu, dezvăluiri savuroase de Crăciun
Mircea Lucescu a dezvăluit că sărbătorile le va face în familie, după ce și Răzvan, fiul său, a luat o scurtă vacanță. „Il Luce” a mărturisit că perioada Crăciunului este una dintre puținele din an în care familia sa este reunită.
„Nu mai e ca acum 40 de ani, când era cu totul altceva. Eram toți acasă de sărbătorile de iarnă, era un prilej deosebit de întâlnire. În perioada aceea ne vedeam cu mult timp înainte și încercam să punem totul la punct, și pentru familie, și pentru prieteni.
Acum e mai greu, că suntem toți împrăștiați. Așa, ca familie, ne vom strânge când se va întoarce Răzvan de la Salonic și de prânz, în ziua de Crăciun. Atunci vom fi împreună. Ne vom bucura de brad, de cadouri, așa cum se obișnuiește”, a declarat Mircea Lucescu, conform antena3.ro.
De asemenea, Mircea Lucescu a mai declarat că pe vremea când Răzvan era copil, obișnuia să se deghizeze în Moș Crăciun, spre plăcerea fiului său și a prietenilor acestuia.
„Sigur că, mai târziu, am început să fac pe Moșu’. Mă pregăteam îndelung pentru lucrul ăsta, strângeam copiii, pe Răzvan, copiii prietenilor. Aveam prieteni, cu copii de aceeași vârstă. Strângeam vreo 10 copii și eu eram Moșu’. Trebuia să discut cu fiecare în parte, să îi pun să-mi cânte, să îmi spună poezii. Avea Moșu’ câte un catastif în care era scris despre fiecare în parte, sigur, bineînțeles, erau secretele părinților. Părinții îmi dădeau ca pe urmă eu să discut cu ei, să vadă copiii că eu știam totul despre ei”, a mai declarat Mircea Lucescu.
Mircea Lucescu, aproape de o revenire spectaculoasă
Mircea Lucescu este aproape de o revenire spectaculoasă. „Il Luce” poate fi protagonistul unei mutări senzaționale, în pauza competițională din această iarnă.
Potrivit informațiilor oferite de CNN Turk, Mircea Lucescu se află pe lista celor de la Beșiktaș, echipă care a fost eliminată din Conference League și se află doar pe locul 5 în campionatul intern.
În prezent, „vulturii” sunt antrenați de Riza Calimbay, care nu a reușit însă să realizeze vreo performanță notabilă.
Jurnaliștii turci au notat faptul că prima variantă a clubului din Istanbul a fost germanul Hansi Flick, fost antrenor la Bayern Munchen și la echipa națională a Germaniei. Totuși, acesta a refuzat această ofertă, iar acum ținta turcilor este Mircea Lucescu.
- Mircea Lucescu, dezvăluiri savuroase de Crăciun
- Cum își surprinde copiii și strănepoții
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Alegeri prezidenţiale şi parlamentare 2024 în România. Rezultate, prezenţă la vot, exit-poll-uri. Cine sunt candidaţii din sport
- Cum arată şi cu ce se ocupă acum Dennis Şerban, fostul fotbalist al Stelei şi al lui Dinamo! Lovitura financiară importantă dată de fostul jucător
- Reacţia lui Conor McGregor, după ce a fost condamnat de un tribunal să plătească despăgubiri pentru un viol. Victima a izbucnit în plâns