Marius Lăcătuş a transmis „săgeţi” către conducerea CSA Steaua. „Fiara” a spus de ce nu vrea să meargă la meciurile echipei pentru care a scris istorie ca jucător.
Lăcătuş e deranjat de faptul că CSA Steaua nu a primit încă drept de promovare în Liga 1. Fostul mare fotbalist al „militarilor” a recunoscut că, din păcate, toate meciurile pe care le dispută CSA Steaua sunt amicale.
Marius Lăcătuş, „săgeţi” către conducerea CSA Steaua! De ce nu vrea să meargă la meciurile „roş-albaştrilor”
”Pe mine mă interesează, în primul rând, ce se întâmplă teren. Apoi, ce se întâmplă prin birouri, este greu de aflat. Pentru că, din păcate, comunicarea nu e punctul forte al celor de acolo. Sau a celor din Minister, care ar putea decide soarta acestei echipe. Mi-e dor să merg la meciuri, dar nu-mi plac meciurile amicale. Și toate sunt amicale, din păcate”, a declarat Marius Lăcătuş pentru digisport.ro.
Marius Lăcătuş a cerut, cu câteva luni în urmă, explicaţii din partea conducerii CSA Steaua. Echipa pregătită de Daniel Opriţa nu are drept de promovare în Liga 1 nici în acest sezon, fiind la al treilea sezon consecutiv în eşalonul secund.
„Sunt doi ani de când nu au drept de promovare”
Marius Lăcătuş, fostul mare jucător al Stelei, s-a săturat de situaţia în care a ajuns clubul pentru care a scris istorie. „Fiara” a cerut ca cineva din conducerea clubului să iasă în faţă şi să îşi asume responsabilitatea pentru un nou sezon în care echipa nu are drept de promovare.
„Sunt doi ani de când nu au drept de promovare. Dacă nu au dat niciun răspuns în doi ani, crezi că vor da un răspuns anul acesta? Cineva ar trebui să iasă în față, să își asume responsabilitatea și să pună cărțile pe față!
’Dom-le, asta e situația, de asta nu vrem să facem o asociere, de asta ținem echipa asta’, ca să știe și suporterii, să știm și noi în ce ape ne scăldăm”, a declarat Marius Lăcătuş în luna septembrie a anului trecut, potrivit sursei citate.
CSA Steaua se află pe locul 7 în Liga a 2-a, cu 22 de puncte obţinute în 15 etape disputate. Sezonul trecut, CSA Steaua a terminat play-off-ul pe locul 2, loc care îi asigura din punct de vedere sportiv promovarea în Liga 1, dar „roş-albaştrii” nu pot evolua în prima ligă din pricina problemei juridice.
Marius Lăcătuş a dat verdictul după ce a văzut grupa României din Liga Naţiunilor: „Va fi principala contracandidată!”
Marius Lăcătuş a dat verdictul după ce a văzut grupa României din Liga Naţiunilor. Tricolorii lui Edi Iordănescu vor juca cu Kosovo, Cipru şi cu învingătoarea din Lituania şi Gibraltar.
Marius Lăcătuş e de părere că lupta pentru primul loc se va da cu naţionala celor din Kosovo. „Fiara” nu crede că Cipru sau învingătoarea dintre Lituania şi Gibraltar pot pune probleme.
„N-am mai jucat demult cu Kosovo. E un avantaj pentru că e o echipă pe care o cunoști. Eu cred că putem terminăm pe primul loc. Kosovo va fi principala contracandidată. Va depinde foarte mult de rezultatele directe dintre România și Kosovo”, a spus Marius Lăcătuş la digisport.ro.
- Marius Lăcătuş, nemulţumit că CSA Steaua nu are drept de promovare în Liga 1
- Acesta este şi motivul pentru care „Fiara” nu merge la meciurile „roş-albaştrilor”
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Meciurile României din Liga Naţiunilor sunt exclusiv pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- FC Bacău – Steaua București 3-0. Echipa lui Daniel Oprița, călcată în picioare de gruparea moldoveană
- A greșit la gol și i s-a reziliat contractul! Fostul jucător de la FCSB a rămas liber de contract după 3 meciuri
- „Dacă-i aveam pe toți, mă băteam în Liga 1!” Oprița, fără menajamente după debutul ezitant al Stelei: „Nu există așa ceva”
- Ionuţ Chirilă, umilinţă cu CS Dinamo în Liga a 2-a. Steaua, eşec la limită în Ghencea. Rezultatele
- Alexandru Albu, ţinta scandărilor rasiste la debutul la Steaua. Motivul pentru care a fost făcut praf de fani
































