Dan Şucu a negociat cu Gică Hagi implicarea sa financiară la Farul Constanţa! Omul de afaceri a dat detalii în emisiunea AS.ro LIVE, moderată de Dan Pavel, despre aceste negocieri.
Dan Şucu dorea să se alăture proiectului împreună cu alţi oameni de afaceri potenţi, Iulian Stanciu şi Florin Talpeş.
Dan Şucu a negociat cu Gică Hagi implicarea sa financiară la Farul!
„(n.r: Spuneţi că aţi stat la masă cu Gică Hagi, dumneavoastră, patronul de la eMAG, patronul de la BitDefender) Da, am avut această negociere, care nu s-a concretizat. Nu vă pot spune de ce nu s-a concretizat.
(n.r.: De ce nu vin oameni cu putere financiară alături de Gică Hagi într-un proiect care arată atât de bine?) Asta trebuie să vorbiţi cu domnul Hagi. Dânsul este un om extrem de serios, extrem de dedicat, extrem de aplicat în privinţa respectivă.
Atunci nu am reuşit să ajungem la un consens. Eu l-am înţeles pe dânsul, este greu să renunţi la nişte prerogative doar pentru că este cineva care vine cu bani. Sunt convins că ar fi făcut un pas mare în faţă, pentru că au tot ce le trebuie.
(n.r.: Vi se pare că a intrat într-un blocaj proiectul lui Gică Hagi? De câţiva ani, el tot iese la conferinţe, strigă după ajutor, spune ‘Nu mai pot să susţin’?) Nu îmi dau seama. Probabil că, dacă aş fi un investitor nou, aş avea două variante: ori să investesc de la 0 de undeva, ori să mă alătur cuiva în care am încredere. Alăturarea de Hagi mi se pare de departe una dintre cele mai bune variante.
Nu stau să îl învăţ pe alt om de afaceri ce are de făcut. Nu îmi caut competiţie suplimentară, am deja suficientă, cred eu.
(n.r.: despre oamenii de afaceri cu care a stat la masa negocierilor alături de Hagi). Nu s-au mai implicat în fotbal, dar asta nu înseamnă că nu se vor implica în viitor”, a declarat Dan Şucu în emisiunea AS.ro LIVE, moderată de Dan Pavel.
Daniel Niculae, „săltat” de mascaţi! Dezvăluirea, făcută de Dan Şucu la AS.ro LIVE!
Daniel Niculae a fost „săltat” de mascaţi! Dan Șucu, acționarul majoritar al celor de la Rapid, a făcut anunțul uluitor, în direct la emisiunea AS.ro LIVE.
Șeful giuleștenilor a dezvăluit faptul că această veste l-a șocat și că președintele grupării din Giulești este anchetat acum de oamenii legii. Niculae este acuzat că a sprijinit un grup infracţional organizat. Liderul galeriei giuleştene, Bocciu, a fost şi el audiat în acest dosar DIICOT.
Fostul jucător al formației din Giulești, acum președintele acesteia, a fost ridicat de forțele de ordine în decursul dimineții de joi. Daniel Niculae este anchetat într-un dosar care are legătură cu arme și muniții.
„Are legătură cu arme, muniții, chiar nu are sens! Chiar nu înţeleg cu ce poate să fie vorba. Eu ştiu că ultimul eveniment pe care l-am avut împreună a fost superb. Nu cunosc detalii, probabil vor apărea într-o perioadă foarte scurtă”, a spus Dan Șucu, la emisiunea AS.ro LIVE.
Daniel Niculae a devenit președintele celor de la Rapid din anul 2021. S-a retras din activitatea de jucător în anul 2018, tot de la formația condusă acum de Dan Șucu.
În cariera sa de jucător, pe lângă perioadele petrecute la Rapid, a mai fost legitimat la: Extensiv Craiova, Auxerre, AS Monaco, AS Nancy, Kuban Krasnodar și Astra Giurgiu.
- Dan Şucu a dezvăluit că a negociat cu Gică Hagi implicarea sa financiară la Farul!
- Şucu voia să se alăture proiectului împreună cu alţi doi milionari din România
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Sepsi – Gloria Buzău 2-0. Covăsnenii au urcat pe loc de play-off
- Farul Constanţa – Oţelul Galaţi LIVE TEXT (20:30). Gică Hagi primeşte vizita lui Dorinel Munteanu. Echipele de start
- Dan Petrescu, iritat înainte de CFR Cluj – Rapid: „Eu nu mai vorbesc de fotbal dacă cineva spune asta!” Laude pentru Rapid: „Perfecţiune!”