Închide meniul

Paula Badosa, reacţie clară după ce a învins-o pe Simona Halep la Miami: “E o victorie mare! M-am chinuit mult!”

Viviana Moraru Publicat: 20 martie 2024, 8:35

Comentarii
Paula Badosa, reacţie clară după ce a învins-o pe Simona Halep la Miami: E o victorie mare! M-am chinuit mult!

Simona Halep şi Paula Badosa/ Profimedia

Paula Badosa a oferit o reacţie clară, după ce a învins-o în trei seturi pe Simona Halep, în primul tur la Miami. Iberica a dezvăluit că victoria este una extrem de importantă pentru ea, date fiind problemele cu care s-a confruntat în ultima perioadă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Paula Badosa a învins-o pentru prima dată pe Simona Halep. Iberica a câştigat în trei seturi, scor 1-6, 6-4, 6-3 şi se va duela cu Aryna Sabalenka, în turul secund la Miami.

Paula Badosa, reacţie clară după ce a învins-o pe Simona Halep la Miami

Paula Badosa a declarat că nivelul ridicat al partidei a luat-o prin surprindere, mărturisind că lupta a fost una teribilă pentru victorie. Iberica s-a declarat foarte bucuroasă pentru calificarea obţinută în turul secund, subliniind că că precedentele două partide cu Halep nu au fost cele mai reuşite ale ei. În primele două întâlniri directe, românca i-a cedat doar şapte game-uri jucătoarei din Spania.

“​Sincer, da (a fost surprinsă de nivelul arătat de ea și de Halep – n.r.). Nu am jucat prea mult, iar vremea nu a fost de partea noastră, a bătut vântul. Dar cred că am jucat destul de bine, mai ales în finalul meciului, a fost o luptă grozavă.

Sunt fericită pentru victorie, pentru mine Simona este o jucătoare foarte dură, mai ales din punct de vedere mental. Am jucat de câteva ori împotriva ei și m-am chinuit destul de mult, așa că este o victorie mare.

Reclamă
Reclamă

Am suferit în primul set, dar am încercat să rămân pozitivă. Nu este ușor, sincer, nu sunt foarte încrezătoare acum, nu am jucat prea mult în ultimul timp, această accidentare a fost foarte dificilă pentru mine. Sper să pot juca mai multe meciuri și să devin din nou „acea Paula”, care este puternică mental. Sper să se întâmple curând și să revin la nivelul de dinainte, dar știu că va fi foarte greu, va trebui să lupt.

Spatele meu este ok, am grijă de el 24 din 24 de ore, 7 zile pe săptămână, dar acum mă dor și alte părți ale corpului, așa că am terminat meciul destul de obosită. Am o zi liberă, e un lucru bun, așa că mă voi recupera și aștept următorul meci”, a declarat Paula Badosa, la conferinţa de presă.

Simona Halep a tras concluziile, după ce a fost învinsă de Paula Badosa la revenirea pe teren

Simona Halep a tras concluziile, după ce a fost învinsă de Paula Badosa, la revenirea pe teren, la Miami. Românca a transmis că a fost foarte dificil primul meci oficial, după o pauză de un an şi jumătate, mărturisind însă că nu are un obiectiv pentru următoarea perioadă.

Reclamă

„Oricât te-ai antrena nu este ca un meci oficial. A fost dificil azi să intru în ritm. Dar m-am menținut în formă în special în sala de forță. Nu am jucat mult tenis în ultima perioadă, eram obosită mental. Am fost în sala de forță în fiecare zi, nu am pus kilograme pe mine. Asta e bine și mă simt OK fizic. Desigur, nu sunt la cel mai înalt nivel.

Da, o adversară foarte bună. Cu un nivel de tenis foarte ridicat. Eu m-am bucurat de prezența mea pe teren, de faptul că m-am întors în tenis și de faptul că atâția oameni mă susțin și îmi transmit atâtea sentimente frumoase, iubire și apreciere. A fost o zi specială.

A fost un meci greu, mă așteptam. E o jucătoare foarte bună. Fizic am obosit un pic, era normal. Și mental… nu am mai jucat un meci oficial de aproape doi ani. Dar per total eu cred că m-am descurcat bine și am jucat tenis la un nivel ridicat. Nu mă așteptam atât de bine, dar a fost un lucru bun să mă aflu pe teren și să joc atât de bine”, a declarat Simona Halep, la conferinţa de presă.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce va face FCSB cu Bologna după umilinţa din campionat cu Metaloglobus?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
22:15
Andrei Rațiu, eroul lui Rayo Vallecano în Conference League! A marcat din penalty în minutul 90+13
22:13
Jucătorul de care Gigi Becali s-a convins, după 1-2 cu Bologna: „Am văzut ce îi poate capul”. Ce a spus despre transferuri
22:10
“Să nu mai fim așa de sclavi!”. Declarația halucinantă a lui Gigi Becali după eșecul din FCSB – Bologna
22:00
LIVE TEXTUniversitatea Craiova – Noah 0-0. Oltenii caută primele puncte în Conference League
22:00
LIVE SCORELille – PAOK şi Celta Vigo – Nice se joacă ACUM. AEK – Aberdeen 6-0 şi Şahtior – Legia 1-2
21:59
Remarcatul-surpriză al lui Gigi Becali după FCSB – Bologna 1-2!
1 Solicitare făcută UEFA pentru excluderea FCSB-ului din competiţii europene 2 Generalii i-au făcut preţul lui Gigi Becali pentru marca Steaua: 11,4 milioane de dolari! Ce a decis patronul FCSB 3 Oraşul din România unde Ion Țiriac pregăteşte o investiţie de sute de milioane de euro. Construcţia gigant pe care o plănuieşte 4 Mutu refuză să fie comparat cu Chivu: “Când duceam Rapid în play-off, nu întrebaţi de ce eu sunt acolo și el la Inter Unde16?” 5 Ioan Varga a primit ofertă pentru clubul CFR Cluj! Decizia patronului a fost imediată: “Ne facem de râs” 6 Rupt de beat, un căpitan de la o echipă din România a făcut accident la ora 4.16 dimineaţa. Cum l-au găsit poliţiştii
Citește și