Dinu Todoran va fi noul antrenor de la Petrolul! Fostul tehnician de la FCSB s-a înțeles cu oficialii echipei din Ploiești și se va alătura, în scurt timp, staff-ului tehnic.
După ce s-a lovit de mai multe refuzuri, Marian Copilu a găsit soluția pentru banca tehnică a „lupilor galbeni”.
Dinu Todoran va fi noul antrenor de la Petrolul
Totuși, Petrolul își va face staff-ul tehnic după modelul Gigi Becali. Potrivit fanatik.ro, Todoran a fost adus doar pentru că este posesor de licență PRO, în timp ce de echipă se va ocupa Florin Stîngă, secundul formației.
Totuși, Totodar va avea un rol activ în pregătirea echipei, dar și la interviurile de la finalul partidelor.
Același lucru este practicat și la FCSB, acolo unde Elias Charalambous este posesor de licență PRO, în timp ce Mihai Pintilii se implică mai mult în viața echipei.
Dinu Todoran a pregătit-o pe FCSB în perioada iunie-august 2021. Acesta a rezistat doar 7 etape pe banca roș-albaștrilor, timp în care a înregistrat 3 victorii, 2 egaluri și 2 înfrângeri.
De asemenea, cu el la cârma echipei, FCSB a fost eliminată de Shaktar Karagandy, din preliminariile UEFA Conference League.
Marius Șumudică a vrut să semneze cu Petrolul, dar totul a picat pe ultima sută de metri
Marius Șumudică a vrut să semneze cu Petrolul, dar totul a picat pe ultima sută de metri. Tehnicianul român a dezvăluit de ce nu a preluat echipa din Ploiești, chiar dacă era aproape de o înțelegere cu „lupii galbeni”.
Marius Șumudică este în prezent liber de contract, după despărțirea de Gaziantep. În ultima perioadă s-a vehiculat faptul că oficialii de la Petrolul, conduși de Marian Copilu, un prieten al antrenorului, doresc să îl aducă pe „Șumi” pe banca clubului.
Acest lucru a fost confirmat de Marius Șumudică, dar acesta a explicat că nu va prelua nicio formație până în vară. Totodată, fostul antrenor de la Gaziantep a mai spus că un alt motiv pentru care nu va ajunge la Ploiești este faptul că „lupii” nu au obținut licența pentru a putea participa în Cupele Europene.
„Și azi dimineață m-au sunat. De la Petrolul, nu stau să mă ascund… Au venit suporterii la mine acasă… Au venit în fața casei, am vorbit cu liderii, m-au sunat și suporterii. Au început să-mi scandeze numele.
În fine… Lucruri frumoase, care te mișcă. Dar în momentul ăsta nu sunt pregătit să preiau nicio echipă până la vară.
Mi-e un pic jenă de Marian Copilu. Am colaborat bine la CFR, dar nu sunt pregătit și nu pot să mă duc să antrenez o echipă o lună și jumătate. Neștiind ce se va întâmpla acolo. Nu sunt antrenorul care să mă duc și să antrenez o lună și jumătate Petrolul. Cu tot respectul, este un brand.
Vă spun ceva! Eu mă duceam la Petrolul acum. Mă duceam! Dar aflând în ultima clipă că ei nu au licența pentru cupele europene… Eu voiam să joc barajul!”, a spus Marius Șumudică, potrivit gsp.ro.
- Dinu Todoran va fi noul antrenor de la Petrolul
- Marian Copilu a rezolvat problema tehnicianului prin această decizie
- Marele Premiu al Spaniei e live în AntenaPLAY, în perioada 11-13 septembrie
- WTT Champions Macao 2026 e live în AntenaPLAY, în perioada 8-13 septembrie
- Florin Prunea nu s-a ferit de cuvinte după victoria lui Dinamo cu Csikszereda: „Pe bune”
- Denis Drăguş a dezvăluit cine l-a convins să semneze cu FCSB: „M-a ajutat cu multe sfaturi”
- Cristi Borcea ştie de ce Dinamo e pe primul loc în Liga 1: „Toată lumea a sărit în capul meu!”
- Rapid – FC Voluntari LIVE TEXT (21:30). Giuleştenii caută să se menţină în lupta pentru titlu. Echipele probabile
- „El dă tonul”. A numit jucătorul „numărul unu” de la Dinamo, după o nouă victorie clară a „câinilor”

































