Ianis Hagi pleacă de la Rangers! Jurnaliștii din Scoția au vorbit despre situația mijlocașului român, care este împrumutat la Alaves.
Fiul lui Gică Hagi nu a primit prea multe șanse în tricoul echipei din Spania, dar, dorința acestuia ar fi să rămână în campionatul iberic.
Ianis Hagi pleacă de la Rangers
Jurnaliștii din Scoția l-au numit pe Ianis „stupid”, având în vedere că dorește să rămână în Spania, chiar dacă nu a prins minute.
Presa scoțiană a dezvăluit faptul că Rangers nu mai are niciun interes pentru român și că antrenroul echipri „nu își bate capul cu el”.
”Rangers este interesată de el atât cât este și el interesat de Rangers. Adică deloc. El vrea să rămână în Spania, iar legăturile cu Rangers sunt arse.
A fost atât de stupid încât ar face bine să obțină înțelegerea pe care și-o dorește. Clement nu-și bate capul cu el”, au notat jurnaliștii de la ibroxnoise.co.uk.
Ianis Hagi a adunat 22 de partide în tricoul celor de la Alaves, dar nu este considerat un om de bază de către tehnicianul Luis Garcia Plaza. În cadrul acestor dueluri, românul a marcat 2 goluri și a oferit o singură pasă decisivă.
În momentul de față, cota de transfer a lui Ianis Hagi este de 2,5 milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt. A atins cea mai mare cotă în anul 2022. La momentul respectiv valora 7 milioane de euro.
