Închide meniul

Toate cluburile din Arabia Saudită vor fi privatizate! Ce urmează după ce s-au cheltuit 886 de milioane de euro în transferuri

Publicat: 4 iulie 2024, 17:58

Reclamă
Toate cluburile din Arabia Saudită vor fi privatizate! Ce urmează după ce s-au cheltuit 886 de milioane de euro în transferuri

Cristiano Ronaldo, la un eveniment / Profimediaimages

S-a luat decizia ca toate cluburile din Arabia Saudită vor fi privatizate. Anunţul a fost făcut de Ministerul Sportului din ţara din Orientul Mijlociu, relatează AFP.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

După vânzarea celor mai mari patru cluburi din campionatul Arabiei Saudite anul trecut, şase cluburi vor fi scoase la vânzare în august şi alte opt la o dată ulterioară, potrivit unui comunicat publicat miercuri.

Toate cluburile din Arabia Saudită vor fi privatizate

Saudi Pro League are în total 18 cluburi. Patru dintre acestea – Al Hilal, Al Nassr, Al Ahli şi Al Ittihad – au fost cumpărate în 2023 de către Fondul de investiţii publice (PIF), fondul suveran de investiţii al regatului bogat în petrol.

Această infuzie de capital le-a permis să atragă jucători de renume, precum Cristiano Ronaldo, Karim Benzema şi Neymar, cu contracte uriaşe.

Cluburile saudite, în special cele patru deţinute de PIF, au cheltuit 957 de milioane de dolari (aproximativ 886 de milioane de euro) pe transferuri vara trecută, fiind pe locul al doilea după Premier League.

Reclamă
Reclamă

Cu toate acestea, rezultatul a fost un sezon dezechilibrat, marcat de recordul de 34 de victorii consecutive al lui Al Hilal.

Al Zulfi, Al Nahda, Al Okhdood, Al Ansar, Al Orouba şi Al Kholoud au fost alese pentru a fi următoarele pe listă pe baza „nivelului de pregătire operaţională, a sănătăţii financiare, a capacităţii administrative şi a facilităţilor sportive”, a precizat ministerul, potrivit news.ro.

Primul val a condus la „o creştere semnificativă a veniturilor comerciale„, a menţionat el, adăugând că obiectivul este acum de a genera 1,8 miliarde de riyali saudiţi (480 de milioane de dolari sau 444,5 milioane de euro) pe an.

Reclamă

Potrivit ministerului, privatizarea face parte din eforturile de „accelerare a transformării sectorului sportiv„, în timp ce primul exportator mondial de ţiţei încearcă să îşi reducă dependenţa de petrol şi să îşi îmbunătăţească imaginea.

Anunţul radical făcut de Cristiano Ronaldo după ce a plâns în hohote la EURO 2024

Anunţul radical făcut de Cristiano Ronaldo după ce a plâns în hohote la EURO 2024, în timpul meciului Portugalia – Slovenia a venit la finalul partidei care i-a adus pe lusitani în sferturile de finală ale competiţiei. El susţine că acesta este ultimul EURO al carierei.

Diego Costa a fost eroul portughezilor, el apărând trei lovituri de departajare. Situaţia putea însă să fie alta. În prima repriză a prelungirilor, Cristiano a ratat un penalty şi s-a prăbuşit emoţional. A plâns până când a început a doua repriză, fiind cu greu calmat de coechipieri.

Acesta este ultimul meu EURO, evident. Dar nu am fost emoţionat din cauza asta. Am fost emoţionat datorită entuziasmului. Mi-a părut rău pentru fani. Totdeauna am dat totul pentru acest tricou. Voi face asta mereu. Trebuie să îţi asumi responsabilitatea”, a spus starul de 39 de ani.

Dacă Oblak i-a parat penalty-ul în timpul meciului, la loviturile de departajare, Ronaldo a executat în plasa laterală, fără şanse pentru portarul lui Atletico. Acesta a fost învins şi de Bruno Fernandes şi Bernardo Silva. Diego Costa a devenit primul portar care apără 3 penalty-uri la un EURO şi lusitanii vor da peste Franţa în sferturile de finală.

Este un moment greu de explicat. Am avut șansa să calific Portugalia, dar am ratat. Nu am ratat niciun penalty tot anul și s-a întâmplat acum. Este adevarat ca Oblak a anticipat bine, îl felicit.

Este un amestec de amărăciune și bucurie. Important este că ne-am calificat, am muncit mult și toți cred că sunt de acord că am avut multe ocazii, iar Sovenia a vrut tot meciul să se apere. A fost si prestația uluitoare a lui Diogo Costa cu trei penalty-uri apărate si totul a ieșit bine”, a spus Cristiano Ronaldo după ce Portugalia s-a calificat în sferturile de finală de la EURO 2024, acolo unde va juca cu Franţa lui Kylian Mbappe.

Reclamă

Ce rezultat va fi la FCSB - Olympiacos?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
16:28

România a suferit a treia înfrângere la Turneul Golden League. „Tricolorele” au fost învinse de campioana europeană, Norvegia

15:44

Cum l-au descris francezii de la L’Equipe pe Istvan Kovacs, după ce românul a fost delegat la Bayern – PSG

15:27

VIDEOLewis Hamilton, reacţie superbă după ce Max Verstappen a cucerit un nou titlu în Formula 1: „Va fi greu de învins!”

15:22

Asteras Tripolis – PAOK LIVE VIDEO (19:30, AntenaPLAY). Echipa lui Răzvan Lucescu poate reveni pe primul loc în Grecia

14:59

Marius Şumudică a anunţat posibilul transfer de 3 milioane de euro de la Rapid

14:36

Petrolul – Dinamo, LIVE TEXT (20:45)! „Lupii” caută revanşa după umilinţa din tur! „Câinii”, neînvinşi de trei etape Echipele probabile

1 VIDEOGeorge Russell, pole-position în Marele Premiu din Las Vegas! Max Verstappen, pe locul cinci în calificări 2 FotoKosovarul Vedat Muriqi a fost eliminat după ce a fost surprins de VAR că i-a arătat semne obcene unui adversar 3 Alegeri prezidenţiale şi parlamentare 2024 în România. Rezultate, prezenţă la vot, exit-poll-uri. Mesajul lui David Popovici 4 Zeljko Kopic, verdict categoric înainte de Petrolul – Dinamo. Ce spune antrenorul „câinilor” despre evoluţia echipei: „Am luptat mult” 5 VIDEOBernadette Szocs a luptat incredibil, dar a ratat calificarea în finala WTT Finals Fukuoka. A revenit de la 0-3 cu Wang Manyu, dar a fost învinsă în decisiv 6 „Sunt consternat!” Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: „Am copilărit cu el”
Citește și