Alin Roman a reuşit unul dintre golurile campionatului, chiar sub ochii lui Gică Hagi! Execuţia cu care a egalat-o pe Farul

Bogdan Stănescu Publicat: 8 decembrie 2024, 18:33

Comentarii
Alin Roman a reuşit unul dintre golurile campionatului, chiar sub ochii lui Gică Hagi! Execuţia cu care a egalat-o pe Farul

Alin Roman se bucură după golul marcat în meciul cu Farul / captura digisport.ro

Alin Roman a înscris unul dintre cele mai frumoase goluri din acest sezon, în meciul Poli Iaşi – Farul. El a stabilit şi scorul final al meciului dintre ieşeni şi constănţeni, 2-2.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În minutul 79 al meciului, Roman a şutat de la circa 25 de metri. Numărul 10 al ieşenilor a avut timp să îşi aşeze mingea şi a trimis în forţă, cu exteriorul. Mingea s-a oprit în vinclul porţii apărate de Buzbuchi.

Alin Roman, eurogol sub privirile lui Gică Hagi

Guilherme a deschis scorul la Iaşi, în meciul cu Farul Constanţa. Jucătorii lui Gică Hagi au întors soarta jocului, marcând două goluri în numai 4 minute.

Mai întâi, Eduard Radaslavescu, jucător adus gratis de la FCSB, a egalat, în minutul 65. Rivaldinho i-a adus pe constănţeni în avantaj în minutul 69, dar 10 minute mai târziu a venit execuţia extraordinară a lui Roman.

În ciuda terenului greu, Roman a lovit perfect balonul. Mijlocaşul de 30 de ani al lui Poli Iaşi este cotat de către site-ul transfermarkt.com la 550 de mii de euro. El a ajuns la al doilea gol în acest sezon. Are şi 3 assist-uri. Roman a evoluat în toate cele 19 partide disputate de ieşeni în acest sezon de Liga 1.

Reclamă
Reclamă
Alin Roman a marcat un eurogol de la 25 de metri / captura digisport.ro
Alin Roman a marcat un eurogol de la 25 de metri / captura digisport.ro

VEZI AICI EUROGOLUL MARCAT DE ALIN ROMAN

După golul lui Roman, Denis Alibec a cerut schimbarea şi a şi fost înlocuit de Gică Hagi cu Gabi Iancu. Alibec a fost nervos în această partidă, supărat că nu a avut realizări. În minutul 87 a şi primit un cartonaş galben. A fost schimbat de Hagi în minutul 90+2.

Cele două echipe erau la egalitate de puncte înaintea acestui meci. Nimic nu a schimbat acest rezultat de 2-2. Farul şi Poli Iaşi îşi împart momentan locurile 10 şi 11 în Liga 1, cu câte 22 de puncte. Farul se află pe 10, având un golaveraj superior.

Reclamă

Gică Hagi a transmis în repetate rânduri că acest sezon va fi unul dificil pentru echipa lui. “Regele” a vorbit de mai multe ori despre schimbări la echipa lui, aşa că e de aşteptat să existe modificări de lot la Farul în timpul perioadei de mercato din iarnă. Farul a câştigat campionatul în sezonul 2022-2023. Constănţenii îl aveau atunci în lot pe Louis Munteanu, care în prezent evoluează la CFR Cluj. Şi Alibec se afla în lot. El s-a întors la Constanţa după un sezon petrecut în Qatar, la Muaither.

 

Înapoi la Homepage
Reclamă

Unde se va opri Bodo/Glimt în această ediţie a Ligii Campionilor?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
12:00

Florin Tănase, întâlnire decisivă cu Gigi Becali privind viitorul lui la FCSB. Decizia luată de patronul campioanei

11:59

Ilie Stan a semnat! Unde a ajuns fostul antrenor al FCSB-ului, care l-a înfruntat pe Gigi Becali

11:49

Inter – Atalanta, LIVE SCORE (16:00). Duel tare pentru echipa lui Cristi Chivu. Echipele probabile

11:26

Gigi Neţoiu susţine că a investit mai mulţi bani în fotbal decât Dan Şucu şi Mihai Rotaru: “50 de milioane”

11:23

Mihai Rotaru, reacție surpriză după ce Universitatea Craiova a pierdut cu FC Argeș: „Am vorbit cu el și…”

11:14

Rapid – Dinamo LIVE TEXT (21:00). Derby „de foc” în Giulești. Echipele probabile

1 EXCLUSIVThomas Neubert l-a contrazis vehement pe Gigi Becali: “Nu e adevărat”! De ce a plecat, de fapt, de la FCSB 2 EXCLUSIVThomas Neubert, gata să colaboreze cu o rivală a FCSB-ului după plecarea de la Becali: “Sunt foarte dezamăgit” 3 VideoMoment tensionat între Lewis Hamilton și Charles Leclerc, după cursa de sprint din China. Ce s-a întâmplat 4 Mircea Lucescu s-a decis. Un jucător de la FCSB va fi convocat în locul accidentatului Louis Munteanu 5 VIDEOKimi Antonelli, pole-position în MP al Chinei. „Dublă” Mercedes în calificări 6 VideoStartul cursei de sprint din MP al Chinei. Lewis Hamilton l-a depășit pe George Russell, în primul tur
Citește și