Gigi Becali a declarat că e gata să-i ofere un nou contract unui titular de la FCSB, după victoria din derby-ul cu Dinamo, scor 2-1. Patronul campioanei a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Vlad Chiricheş.
După ce l-a reprofilat pe Vlad Chiricheş pe poziţia de închizător, Gigi Becali a fost încântat de randamentul acestuia. Chiricheş a fost titular în duelul cu Dinamo, fiind înlocuit de Jordan Gele în minutul 80.
Gigi Becali, gata să-i ofere un nou contract unui titular de la FCSB
După evoluţia lui Vlad Chiricheş din derby-ul cu Dinamo, Gigi Becali a luat decizia de a-i prelungi acestuia contractul cu FCSB. Actuala înţelegere a fundaşului expiră în vară.
Becali a transmis că Chiricheş va semna un nou contract cu FCSB, dar salariul său nu va rămâne la fel, ci se va micşora, urmând să câştige suma de 20.000 de euro pe lună.
„I-am spus lui Meme că dacă el avea acum 24, 25 de ani, luam 100 de milioane pe el. E dirijor, ce să mai? Când e mingea la noi e număr 10, când e mingea la adversar e apărător. E fotbalist de mare clasă!
Eu cred că da (n.r. – va prelungi contractul), dar nu în aceleaşi condiţii. (n.r. – undeva la 20.000 de euro pe lună) Da. Cred că rămâne”, a declarat Gigi Becali, conform fanatik.ro.
Gigi Becali i-a decis soarta lui Ştefan Târnovanu, după gafa uriaşă din Dinamo – FCSB 1-2
Gigi Becali i-a decis soarta lui Ştefan Târnovanu, după gafa uriaşă comisă de portarul campioanei în derby-ul dintre Dinamo şi FCSB, încheiat cu scorul de 1-2, în etapa a doua de play-off. Patronul campioanei a transmis că nu mai este dornic să-l vândă pe acesta, în ciuda ofertei de la Galatasaray.
Ştefan Târnovanu a pierdut balonul în careu în minutul 66, la scorul de 1-1. Mingea a ajuns la Stipe Perica, însă atacantul lui Dinamo a ratat inexplicabil, dintr-o poziţie ideală.
„Târnovanu a avut mare noroc, Vlad nu a avut. Dacă nu rata ăla, vai de capul lui, Zima în poartă. Nu ne jucăm că pierdem campionatul.
Nu mă intereseză ofertele. Iau zeci de milioane din calificări şi vând unul cu 5. La revedere cu 5 şi 7 milioane la Becali. Ce Galatasaray, la revedere”, a declarat Gigi Becali, la Palat, după Dinamo – FCSB 1-2.
- Răspunsul lui Marius Baciu atunci când a fost întrebat cât va juca Denis Drăguş cu Universitatea Craiova!
- Universitatea Craiova a reacționat după ce Gică Hagi nu i-a convocat pe Popescu şi Baiaram
- „Chiar nu mă interesează!” Baciu, sfidător înainte de meciul care îi decide viitorul! Ce spune despre ultimatumul lui Becali
- L-a refuzat pe Gigi Becali și merge la un club de tradiție din România: „Mă tentează”
- Reacția neașteptată a lui Marius Baciu după ce Gică Hagi a chemat un singur jucător de la FCSB la națională



































