CSM Bucureşti s-a calificat în finala Cupei României. “Tigroaicele” au învins-o pe Dunărea Brăila în semifinale, scor 35-29 (22-16).
Principalele marcatoare ale partidei au fost Ostergaard 8 goluri, Friis 7, pentru CSM, respectiv Liscevic 4, Gonzalez 4, pentru Dunărea Brăila.
Gloria Bistrița – CSM Bucureşti, finala Cupei României
UPDATE: Gloria Bistrița s-a calificat în finala Cupei României după ce a învins-o pe Rapid, cu scorul de 26 la 20.
Cele patru echipe s-au calificat la Turneul F4, în urma rezultatelor: Dunărea Brăila – Corona Braşov 29-23, Rapid Bucureşti – CSM Tg. Jiu 33-24, HC Zalău – Gloria Bistriţa 22-28 şi SCMU Craiova – CSM Bucureşti 21-33.
Deţinătoarea Cupei României este campioana CSM Bucureşti, după finala cu Dunărea Brăila din 2024 (32-27).
Cupa României ar reprezenta ultimul trofeu din carieră pentru Cristina Neagu. Handbalista de la CSM Bucureşti se va retrage la finalul sezonului.
Ce a spus Cristina Neagu, înaintea meciului de retragere
Handbalista Cristina Neagu se retrage oficial din handbal pe data de 8 iunie. Atunci, va fi organizată o gală dedicată ei care va avea loc la Sala Polivalentă. Sportiva spune că vrea să fie o sărbătoare, la care vor fi prezente mai multe handbaliste importante din România şi din lume.
Cristina Neagu recunoaşte că au copleşit-o emoţiile. Totuşi, îşi doreşte ca Sala Polivalentă să fie în sărbătoare la meciul ei de retragere. ”Am crezut că nu o să am emoţii, dar uite că am. Spun că timpul a trecut cu folos pentru mine, am ajuns în faţa încheierii celui mai important capitol din viaţa mea, handbalul, după 25 de ani. A venit timpul să spun stop. Pe 8 iunie nu vreau să fie o despărţire sau un adio, ci o sărbătoare, vreau să mă bucur, va fi o zi specială, care îmi va rămâne în suflet pentru totdeauna. Cred că în ziua respectivă voi fi copleşită de emoţii.
Mai am patru meciuri de jucat, vreau să mă concentrez pe ele, iar în 8 iunie să ne bucurăm cu fanii. Cu siguranţă din 9 iunie voi lua o pauză binemeritată, nu ştiu cât de lungă. Nu văd momentam o continuare a carierei în sport, dar poate după ce mă odihnesc puţin, mă voi răzgândi. Vreau să închid un ciclu al carierei cu foste colege legendare ale României şi din străinătate. Cred că va fi o mare bucurie pentru fani. Va fi o sărbătoare”, a declarat Neagu, într-o conferinţă de presă.
- România s-a calificat în grupele principale la Campionatul European U20, după o victorie de senzaţie cu Israel!
- “Cea mai frumoasă antrenoare din România” a rămas fără contract: “Am plâns mult. Loviturile nu pot fi prevăzute”
- Gloria Bistriţa şi CSM Bucureşti şi-au aflat adversarii din Liga Campionilor, sezonul 2026-2027
- Dinamo, tragere infernală! Va juca împotriva Barcelonei în grupele Ligii Campionilor
- CSM Bucureşti şi Dinamo, în Champions League

































