Închide meniul

Jurgen Klopp a răbufnit după ce fanii lui Liverpool l-au huiduit pe Alexander-Arnold: “Am stins televizorul!”

Alex Ioniță Publicat: 24 mai 2025, 15:49

Comentarii
Jurgen Klopp a răbufnit după ce fanii lui Liverpool l-au huiduit pe Alexander-Arnold: Am stins televizorul!

Profimedia

Jurgen Klopp, dezamăgit, a închis televizorul când i-a auzit pe fanii fostei sale echipe, Liverpool, huiduindu-l pe Trent Alexander-Arnold, care urmează să plece în această vară după două decenii petrecute la club, în timpul remizei de pe teren propriu cu Arsenal, scor 2-2, la începutul acestei luni.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Născut la Liverpool, Alexander-Arnold, care s-a alăturat clubului în 2004, când avea şase ani, a debutat pentru echipa de seniori când Klopp era manager.

Jurgen Klopp, mesaj dur pentru fanii lui Liverpool care l-au huiduit pe Trent Alexander-Arnold

Fotbalistul în vârstă de 26 de ani, considerat unul dintre cei mai buni fundaşi dreapta din lume şi care poate juca şi ca mijlocaş, a jucat 353 de meciuri pentru Liverpool, câştigând Premier League, Liga Campionilor şi Cupa Mondială a Cluburilor în timpul mandatului lui Klopp.

Am urmărit meciul când a intrat şi am auzit huiduielile”, a spus Klopp la un eveniment de strângere de fonduri pentru fundaţia LFC vineri.

„Sunt bătrân, aşa că m-am gândit că ar putea fi auzul meu, aşa că am mărit volumul … Am avut nevoie de încă 10 secunde pentru a-mi da seama şi am oprit televizorul. Sincer, nu aş fi putut fi mai dezamăgit în acel moment. Asta nu suntem noi, 100% nu suntem noi”.

Reclamă
Reclamă

Internaţionalul englez Alexander-Arnold a jucat, de asemenea, un rol proeminent atunci când Liverpool a câştigat din nou Premier League în acest sezon sub conducerea noului manager Arne Slot.

Slot a declarat anterior că nu era sigur dacă Alexander-Arnold îşi va face ultima apariţie pentru club în meciul de acasă de duminică cu Crystal Palace, după care Liverpool va ridica trofeul Premier League.

Atacantul lui Liverpool Mohamed Salah, care conduce clasamentul golgheterilor din campionat cu 28 de goluri, a vorbit şi el în sprijinul coechipierului său, spunând că Alexander-Arnold nu merită huiduielile.

Reclamă

Klopp a spus că fanii lui Liverpool nu ar trebui să uite ce a făcut Alexander-Arnold pentru club.

„Nu trebuie să fiţi dezamăgiţi, nu trebuie să fiţi furioşi. Eu vă spun, nu uitaţi. Acest club nu uită”, a spus el.

„În fiecare zi a dat absolut totul pentru acest club … după 20 de ani a decis că vrea să meargă în altă parte. Dacă cineva ar trebui să fie supărat din cauza asta, aceia sunt proprietarii, dar ei nu sunt”, a subliniat Klopp.

Trent Alexander-Arnold, huiduit la scenă deschisă de fanii lui Liverpool

Trent Alexander-Arnold nu a avut parte de o primire călduroasă din partea fanilor lui Liverpool, la primul meci după ce a făcut anunţul că va pleca de pe Anfield, după 20 de ani petrecuţi alături de „cormorani”.

Trent a fost rezervă în meciul dintre Liverpool şi Arsenal, iar Arne Slot a decis să îl introducă în repriza secundă. Unul dintre cei mai importanţi jucători din ultimii ani ai „cormoranilor”, Trent a avut parte de un moment greu de digerat în timpul meciului cu Arsenal.

Trei schimbări a efectuat Arne Slot în minutul 67 al meciului cu Arsenal. Gakpo, Bradley şi Jones au ieşit, în timp ce Mac Allister, Nunez şi Trent Alexander-Arnold au fost introduşi pe teren. Fundaşul dreapta al „cormoranilor” se află la primul meci de când a anunţat că va pleca de la Liverpool, la finalul acestui sezon.

În momentul în care a intrat pe teren, fanii „cormoranilor” nu l-au menajat pe internaţionalul englez de 26 de ani, care şi-a petrecut toată cariera la formaţia din Merseyside. Fundaşul dreapta a fost huiduit şi fluierat de către cei mai mulţi fani prezenţi pe Anfield la duelul cu Arsenal.

Acest moment pare că l-a afectat pe Trent, deoarece Arsenal a restabilit egalitatea trei minute mai târziu. Mikel Merino a marcat în minutul 70, iar cel care l-a ţinut în joc pe fotbalistul „tunarilor” a fost chiar Trent Alexander-Arnold.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Se va califica FCSB în play-off sezonul acesta?
Loading ... Loading ...
Citește și:
8:59
Doliu la echipa la care Adrian Mutu s-a simţit cel mai bine în carieră! Preşedintele clubului a murit!
8:49
Raul Rusescu trage un semnal uriaş de alarmă, după FC Argeş – FCSB 1-0: “Cazurile Sepsi şi FCU Craiova ar trebui să sperie”
8:32
Ilie Dumitrescu nu i-a menajat pe jucătorii de la FCSB! Pe cine a criticat după înfrângerea cu FC Argeş: “Nicio şansă”
8:23
Gigi Becali le impune doi jucători în echipă lui Charalambous şi Pintilii: “Vreau să-i văd”
23:59 16 ian.
VIDEOSporting – Casa Pia 3-0. Geny Catamo, “dublă”! Campioana en-titre s-a apropiat de liderul FC Porto
23:50 16 ian.
Marius Marin a jucat 68 de minute în Pisa – Atalanta 1-1. Nota primită de jucătorul naţionalei
1 Constantin Budescu a dat verdictul despre lupta la titlu: “Nu o să le stea nimeni în cale” 2 Gigi Becali, prima reacție după ce a aflat că Rapid îl transferă pe Olimpiu Moruțan: „Și eu l-am vrut” 3 Gigi Becali și-a distrus jucătorii, după FC Argeș – FCSB 1-0. Ce le-a reproșat patronul campioanei 4 Cele două mutări anunțate de Gigi Becali la FCSB, după înfrângerea cu FC Argeș: „Vor veni amândoi” 5 BREAKING NEWSRapid a dat lovitura iernii în Liga 1! Olimpiu Moruțan ajunge sub comanda lui Costel Gâlcă 6 Suma uriaşă donată de Gigi Becali călugărilor de pe Muntele Athos: “Va fi sfânt! Rămâne în istorie”
Citește și