Internaţionalul galez Gareth Bale a confirmat că este parte a unui grup care încearcă să cumpere clubul de fotbal Cardiff City, din oraşul său, conform ESPN.
Bale a fost recent implicat într-un consorţiu american care a încercat să cumpere Plymouth Argyle, demers care a eşuat. Luni, cel mai bun marcator al naţionalei Ţării Galilor şi-a reafirmat ambiţia sa de a intra în patronatul din fotbal, de data aceasta la Cardiff City, echipă din liga a treia engleză (League One).
Gareth Bale vrea să investească la Cardiff City
Vorbind pe covorul roşu la premiera filmului ”F1: The Movie”, Gareth Bale a declarat pentru Sky Sports: ”Suntem interesaţi să cumpărăm Cardiff City. Este clubul din oraşul meu, este locul unde am crescut, iar unchiul meu a jucat pentru acest club”.
”Să fiu implicat într-un grup de proprietari ar fi un vis devenit realitate”, a spus Gareth Bale.
Bale s-a născut la Cardiff, dar nu a făcut parte din club, în schimb şi-a început cariera la academia de tineret a lui Southampton şi ulterior în prima echipă a ”sfinţilor”, înainte de a juca la Tottenham Hotspur, Real Madrid şi LAFC.
”Cardiff este un club aproape de inima mea. Este locul unde am crescut şi unde aş vrea să fiu apt să fiu parte din dezvoltarea clubului Cardiff şi să îl duc în Premier League unde îi este locul’‘, a spus Bale.
”Ştiu cât de fantastici sunt fanii galezi şi fanii lui Cardiff. Ar fi extraordinar să încercăm şi să facem ceva împreună’‘, a mai spus fostul internaţional galez.
”Vom încerca să ne implicăm la Cardiff şi noi veşti vor apărea asupra acestui lucru în viitor, dar sperăm să putem realiza ceva”, conform lui Gareth Bale.
