Închide meniul

David Popovici a cucerit bronzul la 50 m liber, la Campionatele Europenele U23. Rezultatele românilor de azi

Publicat: 27 iunie 2025, 19:36

Comentarii
David Popovici a cucerit bronzul la 50 m liber, la Campionatele Europenele U23. Rezultatele românilor de azi

David Popovici, în timpul unei probe/ Profimedia

David Popovici a revenit în bazin la Campionatele Europene U23, după aurul cucerit la proba de 200 m liber. Campionul olimpic a luat bronzul în proba de 50 de m liber azi, la Samorim.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Alături de David Popovici, alţi opt înotători români au intrat în bazin azi, la Europenele U23, şi au concurat în şase probe. Printre aceştia s-a numărat şi Denis Popescu, cel care a cucerit medalia de aur la proba de 100 m fluture.

David Popovici, bronz la 50 m liber, la Campionatele Europenele U23 | Rezultatele de azi

Update 19:36: Rebecca Aimee Diaconescu a încheiat pe locul al 7-lea proba de 400 de metri liber, cu un timp de 4:14.45.

Update 19:12: David Popovici a câştigat o nouă medalie la Europenele de Nataţie Under-23 de la Samorin. Campionul olimpic a cucerit bronzul în proba de 50 de metri liber, cu un timp de 21:86. Românul a fost devansat de de Diogo Ribeiro şi de Vladyslav Bukhov, campionul mondial en-titre al acestei probe.

Update 12:20: Ştefan Cozma şi Cristian Lăpădat au ratat calificarea în finala de la 200 m fluture. Ei au înregistrat timpii de 2:01.37, respectiv 1:04.37, şi s-au clasat pe locurile 17, respectiv 21, la finalul seriilor.

Reclamă
Reclamă

Update 12:05: Ioana Maria Știrbu a ratat calificarea în finala de la 50 m liber, clasându-se pe locul opt în seria ei, cu timpul de 26.75.

Update 11:30: David Popovici s-a calificat în finala de 50 m liber de la Campionatele Europene U23, după ce şi-a câştigat seria cu timpul de 22.02. Românul a înregistrat al doilea cel mai bun timp în serii, după Vladyslav Bukhov (21,52), şi va lupta pentru medalie de la ora 19:05. Patrick Sebastian Dinu a luat şi el startul în serii, însă nu s-a calificat în finală.

Update 11:15: Denis Popescu şi Alexandru Constantinescu au ratat finala la 50 m spate. Ei s-au clasat pe locurile 13, respectiv 23, în serii.

Reclamă

Update 10:58: Andrei Iaschiu a ratat calificarea în finala de 400 m liber, clasându-se pe locul 22 la finalul seriilor.

Update 10:40: Rebecca Diaconescu s-a calificat în finală la 400 m liber. Ea a avut al treilea timp din serii, 4:14.76.

Rebecca Aimee Diaconescu, Andrei Iaschiu, Alexandru Constantinescu, Denis Popescu, Patrick Sebastian Dinu, Ioana Maria Ştirbu, Cristian Cozma şi Cristian Lăpădat sunt ceilalţi înotători români care vor lua startul în diferite probe azi, la Campionatele Europene U23.

David Popovici va intra în bazin de la ora 11:19, atunci când sunt programate seriile probei de 50 m liber, el fiind repartizat în seria a 5-a. Finala va avea loc tot azi, de la ora 19:22.

Programul românilor de vineri, de la Europenele U23:

  • 400 m liber feminin: Rebecca Aimee Diaconescu (serii – ora 10:30; finala – ora 19:30)
  • 400 m liber masculin: Andrei Iaschiu (serii – ora 10:43; finala – ora 19:43)
  • 50 m spate masculin: Alexandru Constantinescu și Denis Laurean Popescu (serii – ora 11:08; finala – ora 19:22)
  • 50 m liber masculin: David Popovici și Patrick Sebastian Dinu (serii – ora 11:19; finala – ora 19:05)
  • 50 m liber feminin: Ioana Maria Știrbu (serii – ora 11:58; finala – ora 19:00)
  • 200 m fluture masculin: Ștefan Cozma și Cristian Lăpădat (serii – ora 12:08; finala – ora 20:25)

Reacţia lui David Popovici după ce a cucerit singura medalie de aur care îi lipsea, la Europenele U23

Popovici a încheiat finala de la 200 de metri liber de la Campionatele Europene U23 din Slovacia cu timpul 1:43.64. Popovici a fost cu aproape 3 secunde mai rapid decât înotătorul clasat pe 2, bulgarul Petar Mitsin, care a terminat cursa cu timpul 1:46.48.

”M-am simțit foarte bine pe toată parcursul cursei. Sincer să fiu, înainte să intru în apă, nu mă așteptam să înot atât de repede. Dar odată ce am simțit cumva apa, am simțit viteza, mi-am dat seama că o să fie sub 1:44. Adică, oricum, mult mai rapid decât la Jocurile Olimpice (n.r. 1:44.53).

E un an ciudat, hai să zicem așa, pentru că și eu, ca mulți alți sportivi, am avut nevoie de un an mai relaxant, când toată abordarea a fost un pic mai lejeră. Pentru că nu ai cum cu un an atât de stresant să te întorci și să faci exact același lucru.

Dar tocmai că testăm apele și vedem ce înseamnă în materie de timp și performanță o abordare mai practică și e ce trebuie. Eu când sunt calm și liniștit înot repede.

Mâine (n.r.: 27 iunie) am 50 liber, nici nu știu, nici nu e proba mea, mă gândesc că e mental. Dar poimâine am 100m liber, unde o să încerc din nou să înot cât de repede pot.

Acum, nu zic că le e ușor fotbaliștilor și tenismenilor, care joacă în fiecare week-end sau o dată la două săptămâni, sau o dată la 3 zile. Numai că avem ocazia de a ne afirma pe scena cea mai mare rar. Și ăsta e un aspect unic și dificil”, a declarat David Popovici.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Vom elimina Turcia la barajul pentru World Cup 2026?
Loading ... Loading ...
Citește și:
5:50
LIVE VIDEOCalificările Marelui Premiu de la Las Vegas sunt ACUM, în direct pe Antena 3 CNN și live în AntenaPLAY
23:40 21 nov.
Bogdan Andone, resemnat după eșecul cu Universitatea Craiova: „Este o pălărie prea mare pentru noi”
23:32 21 nov.
Control antidoping după FC Argeș – Universitatea Craiova 1-2! Ce jucători au fost testați
23:19 21 nov.
Nicușor Bancu nu s-a ferit de cuvinte, după victoria cu FC Argeș: „Contează antrenorul, plecasem cu Rădoi”
23:08 21 nov.
Schimbări în lotul FCSB-ului pentru meciul cu Petrolul. Jucătorii pe care mizează Mihai Stoica: „Au moral bun”
22:58 21 nov.
Filipe Coelho, concluzii după debutul cu victorie la Universitatea Craiova: „Nu a fost ușor”
1 Ce lovitură! Andrei Rațiu a semnat până în 2030 2 Antrenorul care a făcut istorie cu Liverpool îl vrea pe Ianis Hagi. Ofertă de top pentru căpitanul naţionalei 3 Afacerea în care Adrian Mutu a investit 1.5 milioane de euro. S-a asociat cu un greu din lumea business-ului românesc 4 Jucătorul de la Universitatea Craiova pe care Meme Stoica a pus ochii: “Foarte, foarte bun!” 5 Naționala României se va duela cu Slovacia sau Kosovo în martie, chiar dacă pierde cu Turcia 6 Imagini emoţioante cu Gigi Becali, în biserică. Ieri s-a operat, astăzi a plâns la slujbă
Citește și