Închide meniul

David Popovici, o nouă medalie la Europenele U23. Bronz în proba de 50 m liber

Publicat: 27 iunie 2025, 19:09

Comentarii
David Popovici, o nouă medalie la Europenele U23. Bronz în proba de 50 m liber

David Popovici, la finalul unei probe/ Profimedia

David Popovici a cucerit o nouă medalie la Campionatele Europene U23 de la Samorim. Campionul olimpic a concurat în finala probei de 50 m liber de la 19:05.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

David Popovici a înregistrat timpul de 22.02 în seriile probei de 50 de m liber. El a înregistrat al doilea cel mai bun timp, fiind depăşit de ucraineanul Vladyslav Bukhov, care a avut timpul de 21.52.

David Popovici, bronz la 50 m liber

Update: David Popovici a câştigat o nouă medalie la Europenele de Nataţie Under-23 de la Samorin. Campionul olimpic a cucerit bronzul în proba de 50 de metri liber, cu un timp de 21:86. Românul a fost devansat de de Diogo Ribeiro şi de Vladyslav Bukhov, campionul mondial en-titre al acestei probe.

Pentru David este a doua medalie de la această competiţe după aurul de la 200 de metri liber, cucerit joi. Sâmbătă, Popovici se va lupta pentru o medalie şi la 100 de metri liber, proba la care a cucerit bronzul olimpic. Nu în ultimul rând, românul va participa şi în ştafeta de 4×100 de metri liber, care va avea loc tot sâmbătă.

Ştirea iniţială

Reclamă
Reclamă

Bukhov, înotătorul care a înregistrat cel mai bun timp în serii, este campion mondial în 2024 la 50 m liber, la Doha, în Qatar.

În seriile probei de 50 m liber a participat şi Patrick Sebastian Dinu. El însă nu a reuşit să se califice în finală, după ce a obţinut al 16-lea timp, 22.74.

David Popovici a cucerit deja o medalie la Europenele U23 din Slovacia. El a triumfat în proba de 200 m liber, probă la care este campion olimpic.

Reclamă

Sâmbătă, David Popovici va intra din nou în bazin. El va concura în “proba regină”, de 100 m liber, seriile urmând să aibă loc de la ora 10:30. Totodată, campionul olimpic va participa şi la ştafeta de 4×100 m liber.

Reacţia lui David Popovici după ce a cucerit singura medalie de aur care îi lipsea

Popovici a încheiat finala de la 200 de metri liber de la Campionatele Europene U23 din Slovacia cu timpul 1:43.64. Popovici a fost cu aproape 3 secunde mai rapid decât înotătorul clasat pe 2, bulgarul Petar Mitsin, care a terminat cursa cu timpul 1:46.48.

”M-am simțit foarte bine pe toată parcursul cursei. Sincer să fiu, înainte să intru în apă, nu mă așteptam să înot atât de repede. Dar odată ce am simțit cumva apa, am simțit viteza, mi-am dat seama că o să fie sub 1:44. Adică, oricum, mult mai rapid decât la Jocurile Olimpice (n.r. 1:44.53).

Dar tocmai că testăm apele și vedem ce înseamnă în materie de timp și performanță o abordare mai practică și e ce trebuie. Eu când sunt calm și liniștit înot repede.

Mâine (n.r.: 27 iunie) am 50 liber, nici nu știu, nici nu e proba mea, mă gândesc că e mental. Dar poimâine am 100m liber, unde o să încerc din nou să înot cât de repede pot.

Mi-a fost dor de competiție. Înotul din punctul ăsta de vedere e un sport dificil pentru că nu ai multe competiții.

Acum, nu zic că le e ușor fotbaliștilor și tenismenilor, care joacă în fiecare week-end sau o dată la două săptămâni, sau o dată la 3 zile. Numai că avem ocazia de a ne afirma pe scena cea mai mare rar. Și ăsta e un aspect unic și dificil”, a declarat David Popovici.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Va califica Mircea Lucescu România la World Cup 2026?
Loading ... Loading ...
Citește și:
10:42
VideoCătălin Ghigea şi Antal Putinică au prefaţat sezonul de debut al lui Cadillac: “A pornit de la 0”
10:27
Jaqueline Cristian, cea mai bună clasare a carierei! Sorana Cîrstea a coborât în clasamentul WTA
10:21
Eliza Samara a debutat cu dreptul la Singapore Smash 2026! Revenire de senzaţie în setul 3 al partidei
9:47
Nicuşor Bancu, iritat de o întrebare după Unirea Slobozia – Universitatea Craiova 0-3: “Bravo lui! Să fie sănătos”
9:29
Andrei Nicolescu, speriat de parcursul unei rivale: “Pare o echipă de pe altă planetă”
9:19
VIDEODenver Nuggets – Golden State Warriors 117-128. Fără Steph Curry, Moody şi Horford au ieşit la rampă pentru Warriors
1 FotoCare este, de fapt, motivul real pentru care Sorana Cîrstea şi Ion Ţiriac jr. s-au despărţit 2 Cum mai poate prinde FCSB play-off-ul, după ce FC Argeș a învins-o pe Farul. Toate calculele 3 Scenariul dezastruos pentru FCSB prinde contur! 3 condiţii pentru ca Gigi Becali să rateze play-off-ul 4 Ce notă a luat Louis Munteanu la debutul în MLS 5 EXCLUSIVCristina Neagu, cuvinte uriaşe pentru Bojana Popovic! Ce spune despre CSM Bucureşti, în Final Four 6 „Nu e treaba ta”. Istvan Kovacs și Dani Coman s-au întâlnit la vestiare, după tensiunile din FC Argeș – Farul. Ce s-a întâmplat
Citește și