De ce a fost demis Christian Horner. Deși avea contract până în 2030, Christian Horner, directorul Red Bull Racing, a fost demis miercuri dimineață. El a fost înlocuit cu Laurent Mekies, directorul echipei “secunde” Racing Bulls.
Pentru a lămuri câteva din dedesubturile poveștii, trebuie să începem însă de la pașopt.
Care e balanţa de putere la Red Bull?
În anii 70, thailandezul Chaleo Yoovidhya a creat băutura energizantă Krating Daeng (Red Bull). Dieter Mateschitz, pe atunci un director de marketing austriac, a descoperit Krating Daeng în timpul unei călătorii în Thailanda. A constatat că îl ajuta cu adaptarea la fusul orar. S-a asociat cu Yoovidhya pentru a duce Red Bull pe piața globală.
În 1984, au fondat Red Bull GmbH. Yoovidhya și Mateschitz au investit fiecare 500.000 de dolari și au deținut 49% din acțiuni. Fiul lui Yoovidhya, Chalerm, a primit restul de 2%, dar Mateschitz era cel care conducea operațional compania.
În urma decesului lui Chaleo Yoovidhya în 2012, fiul său Chalerm (74 ani în prezent ) a moștenit participația sa la companie și continuă să fie implicat în afacere. Zece ani mai târziu, a murit și Dieter Mateschitz. Acțiunile sale le-a moștenit fiul lui, Mark Mateschitz (33 ani în prezent). Decesul lui Dieter a dus la începutul unei lupte pentru putere în sânul concernului. Simplificând datele, ea se poartă între partea thailandeză și cea austriacă, conduse de către fiii lui Yoovidhya, respectiv Mateschitz. Proiectând taberele în echipa de F1, acestea ar fi grupate în spatele lui Horner și Jos Verstappen, tatăl lui Max. Acestora li se adaugă Helmut Marko, directorul Red Bull Junior Team și cel care l-a adus pe Max la Red Bull, și Oliver Mintzlaff, CEO la Corporate Projects and New Investments din cadrul Red Bull GmbH.
Documente recent apărute susțin însă că balanța de acțiuni 51/49 % în favoarea lui Yoovidha s-ar fi echilibrat. Thailandezul ar fi vândut cele 2% care făceau diferența către o companie de investiții elvețiană, Fides Trustees S. A. De aceea, cele două părți ar avea acum același procent de acțiuni.
Susţinut de acţionarul majoritar
Christian Horner, directorul Red Bull Racing, era văzut ca un apropiat al lui Chalerm Yoovidhya. Aparent, Horner era greu de înlăturat, fiind susținut de către Yoovidhya. Însă chiar și acesta își dorește mai mult ca Max Verstappen să rămână la Red Bull decât să rămână Horner. Olandezul are contract până în 2028, dar are clauze de reziliere a contractului dacă anumite performanțe nu sunt realizate.
Cei de la Funoanalisitecnica evocă un episod care a dus la răcirea relațiilor. Înainte ca Dieter Mateschitz să moară, Red Bull a avut discuții cu Porsche pentru motorizarea echipei. Honda deja anunțase că va părăsi Red Bull la finele lui 2025. Mateschitz își dorea această colaborare, dar Horner și-a exercitat dreptul de veto și a ales ca Red Bull Racing să construiască motoarele în colaborare cu Ford.
