Închide meniul

De ce a ajuns Verstappen la Red Bull și nu la Mercedes. Analiza lui Adrian Georgescu

Publicat: 19 august 2024, 8:00 / Actualizat: 19 august 2024, 9:27

Reclamă
De ce a ajuns Verstappen la Red Bull și nu la Mercedes. Analiza lui Adrian Georgescu

Max Verstappen / Profimediaimages

Verstappen a mai avut o dată de ales, acum exact zece ani, între Mercedes și Red Bull. Atunci era minor, iar el și tatăl său au ales atunci Red Bull, pentru că au primit o ofertă foarte bună, pe care Mercedes nu și-a permis-o. Acum lucrurile nu mai sunt la fel de clare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Asta așteaptă Max Verstappen să vadă și acum: cine îi va oferi cel mai bun motor și, în general, cea mai rapidă mașină.

Max a impresionat în karting și în F3

Acum zece ani, Max se afla în fața aceleiași alegeri, între aceleași echipe: Red Bull și Mercedes. Avea 16 ani. După ani în care dominase competițiile de karting, concura în sezonul de debut din Formula 3 europeană, pentru echipa Van Amersfoort Racing.

Pe 28 și 29 iunie 2014, Max a câștigat toate cele trei curse programate pe circuitul Norisring din Nürnberg. Cu un weekend în urmă, triumfase în toate cele trei curse disputate la Spa-Francorchamps. (Până la urmă, în acel an avea să obțină zece victorii și locul al treilea în clasamentul general din 2014, unde s-a impus Esteban Ocon).

Red Bull a făcut prima ofertă

„L-am sunat pe Jos Verstappen a doua zi”, a povestit Helmut Marko, consilierul echipelor de F1 Red Bull. „Max fusese mult mai rapid decât toți ceilalți piloți de pe pistă în condiții foarte dificile. O parte a pistei era udă, dar altele erau complet uscate”, a explicat Marko.

Reclamă
Reclamă

Austriacul i-a oferit atunci lui Jos Verstappen, pentru Max, intrarea în programul de tineret al Red Bull și un loc în Formula 2 în 2015 (pe atunci se numea GP2).

Performanțele lui Max atrăseseră însă și atenția altor personaje importante. Un alt austriac legendar în F1, Gerhard Berger, i-a vorbit compatriotului său Niki Lauda despre tânărul pilot olandez. Lauda (decedat în 2019) era pe atunci director onorific la divizia de motorsport de la Mercedes, unde deținea și 10% din acțiuni. Toto Wolff, care devenise în ianuarie 2013 director executiv al aceleiași divizii, deținea 30%, iar firma-mamă restul de 60%.

Wolff și Lauda îl aduseseră la Mercedes pe Lewis Hamilton de la McLaren în locul lui Michael Schumacher, care se retrăsese, alături de mai vechiul pilot al echipei Nico Rosberg. Așadar, în 2014, Mercedes era deja în cel de-al doilea sezon cu Hamilton și Rosberg ca piloți principali și cu Toto Wolff ca director executiv.

Reclamă

Mercedes a venit cu o contraofertă

Lauda și Wolff s-au întâlnit atunci cu Jos Verstappen, tatăl lui Max, și i-au făcut o ofertă. Să nu uităm contextul. Mercedes era la începutul unei perioade de dominație fără egal în Formula 1, detronându-i pe cei de la Red Bull. În 2014, motoarele deveniseră V6 turbo de 1600 centimetri cubi, ceea ce convenea de minune constructorului german. Hamilton și Rosberg au realizat în acel sezon împreună peste 700 de puncte. Au ocupat primele două poziții în clasamentul general, la mare distanță față de urmăritori. Până în 2020, Mercedes avea să câștige toate cele 14 titluri din F1, atât la piloți, cât și la constructori.

Mercedes i-a promis atunci lui Max același lucru pe care i-l promiseseră și cei de la Red Bull: un loc în programul de dezvoltare al Mercedes și unul în F2 pentru 2015.

Dar Mercedes avea, clar, un avantaj: era noua forță dominantă din motorsport.

O propunere de nerefuzat: Formula 1 direct

De ce a ajuns Verstappen la Red Bull și nu la Mercedes? Cei de la Red Bull au aflat despre oferta rivalilor de la Mercedes. La începutul lui august, la cursa F3 de la Spielberg, Helmut Marko a venit cu o propunere imposibil de refuzat. Max urma să “sară” peste F2 în 2015 și să debuteze direct în Formula 1 la echipa a doua a celor de la Red Bull, Toro Rosso. “L-am sunat pe Mateschitz (n.a. unul dintre cei doi proprietari ai Red Bull) și i-am expus planul meu. A fost de acord pe loc. Am pregătit rapid un test pentru Max Verstappen la Suzuka într-un monopost F1”, a spus Marko.

La această mutare Wolff și Lauda n-au avut replică. “Lewis și Nico aveau contracte pe termen lung, iar noi nu aveam o echipă a doua în Formula 1”, a povestit Wolff. “Nu aveam cu ce să plusăm”.

Max a ajuns la Toro Rosso la 17 ani

Anunțul oficial al debutului său în F1 din sezonul următor a venit pe 18 august. Contractele fuseseră semnate în primele zile ale aceleiași luni. Astfel, în 2015, la 17 ani, Max devenea cel mai tânăr pilot care a luat vreodată startul într-un Mare Premiu de F1. Apoi, după MP al Malaysiei, cel mai tânăr pilot care a luat puncte din istoria F1. Asta a fost partea luminoasă a primului său sezon în “Marele Circ”.

Pe de altă parte, a avut patru abandonuri în primele șase curse, culminând cu acroșajul cu Grosjean din Monaco, când a fost catalogat ca un pilot agresiv și imprudent.

“M-au crucificat”, a povestit Marko.  “Era însă evident că Verstappen va face greșeli. Ar fi făcut-o și în F2, dar eu știam că era pregătit pentru Formula 1”. Max a început treptat să-și corecteze excesele și, în acel sezon, a avut și două clasări pe poziția a patra. Apoi, în 2016, în miezul sezonului, a făcut trecerea la echipa mare, devenind și cel mai tânăr pilot din istoria F1 care să câștige o cursă. Din 2021 până în 2023 a câștigat tot ce se putea câștiga în F1 pentru Red Bull.

Acum Mercedes are un atu: motorul

În prezent, suntem înaintea reluării sezonului 2024. Max are contract semnat cu Red Bul până în 2028 și a declarat că dorește să rămână la echipă. Totuși, Red Bull pierde constant teren și viitorul nu sună foarte bine. Marko, de care Verstappen e foarte atașat, și-a prelungit și el înțelegerea cu Red Bull până în 2026. Dar contractul lui Max mai are clauze nedate publicității. Acestea i-ar permite să părăsească Red Bull, dacă nu va fi mulțumit cu mașina pe care o pilotează.

Mercedes este echipa care ar putea face, de această dată, oferta greu de refuzat.

Anul viitor e văzut ca unul de trecere către sezonul 2026. Atunci se va concura după un regulament drastic schimbat. Potrivit respectivului regulament, propulsorul va avea un rol mai însemnat ca până acum în ecuația victoriei. Deja McLaren și Mercedes au depășit Red Bull în performanțe și ambele folosesc același motor Mercedes. Actualul motorist al celor de la Red Bull, Honda, va fi în 2026 în F1. Nu alături de Red Bull, ci de Aston Martin.

Va fi prima oară când Red Bull va folosi un motor de construcție proprie. Propulsorul acesta, realizat în colaborare cu Ford, nu va avea un rulaj extins în condiții de cursă. În plus, Ford nu a mai fost în F1 din 2004. Va fi mai bun propulsorul acesta sau cel făcut de Mercedes?

Reclamă

Ce se va întâmpla în meciul CFR Cluj - Rapid?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
10:31

FotoCum arată stadionul de la Botoșani, înainte de meciul cu FCSB. Ce măsuri au fost luate pentru a proteja gazonul de zăpadă

10:27

VIDEOSergio Perez şi-a parcat monopostul în faţa unui hotel din Las Vegas. Reacţia fabuloasă a valetului când s-a trezit cu volanul în mână

10:12

Jucătorii lui Manchester United i-au pus deja o poreclă lui Ruben Amorim! Paralelă cu un antrenor uriaș

10:11

Formula 1 revine la Antena 1! Cursa din Las Vegas, difuzată duminică, de la 08.00, la Antena 1 poate stabili campionul mondial din 2024!

9:42

Mircea Lucescu „aprinde” şi mai mult „războiul” cu şefii Stelei: „E normal ca fanii să ţină cu FCSB. Nu joacă cu vreo echipă comunală”

9:42

„Messi sau Cristiano Ronaldo?” Rodri, deţinătorul Balonului de Aur, a răspuns imediat: „Nu am niciun dubiu!”

1 VIDEOBernadette Szocs – Hina Hayata 3-1, în AntenaPLAY! Victorie uriaşă pentru Bernie la WTT Finals Fukuoka 2024! 2 VIDEOBernadette Szocs, după una dintre victoriile carierei, la WTT Finals 2024: „Sper că voi face un rezultat mare aici” 3 România, în urna a 2-a pentru preliminariile World Cup 2026™! Ce adversari pot întâlni „tricolorii” în drumul spre turneul final 4 UPDATESpania – Olanda 1-2, în sferturile Cupa Davis! Final de carieră pentru Rafael Nadal. Dezamăgire uriașă pentru „Matador” 5 România a câştigat meciul cu Kosovo la „masa verde”! Decizia oficială anunţată de UEFA 6 Ianis Hagi poate prinde transferul carierei după ce a fost avertizat de Mircea Lucescu! Singura condiţie pusă de Ianis să plece de la Rangers
Citește și