Gigi Becali a tras pe linie moartă mai mulți jucători ca urmare a perioadei nefaste prin care trece FCSB în startul noului sezon. Pe lângă Marius Ștefănescu sau Ovidiu Perianu, patronul clubului bucureștean a anunțat că vrea să îl dea și la Andrei Gheorghiță.
Deși se vorbea despre o mutare a mijlocașului stânga la Petrolul Ploiești, jucătorul de 23 de ani va ajunge în cele din urmă la Universitatea Cluj, aspect confirmat astăzi și de președintele ardelenilor.
Andrei Gheorghiță va fi împrumutat la „U” Cluj
În ciuda faptului că inclusiv Becali declara zilele trecute că jucătorul de 23 de ani va ajunge la formația din Ploiești, situația a luat o întorsătură drastică pentru fotbalistul venit de la Poli Iași. Andrei Gheorghiță va fi împrumutat la Universitatea Cluj și va avea ocazia să se lupte pentru al doilea an la rând pentru un loc în play-off și implicit în cupele europene.
Această veste a fost confirmată inclusiv de patronul FCSB, Gigi Becali, iar recent președintele lui „U” a declarat și el că astăzi, 7 august, ar urma să se perfecteze mutarea.
„În principiu, în cursul zile de astăzi ar trebui să se rezolve. Vorbim despre un împrumut pentru un an, cu opțiune de cumpărare„, a spus Radu Constantea, conducătorul ardelenilor, potrivit prosport.ro.
Transferat iarna trecută de FCSB, la doar al doilea său meci în tricoul “roș-albastru”, mijlocașul a marcat în meciul cu PAOK Salonic din faza grupei Europa League atunci când grecii conduceau cu 1-0. Fotbalistul de 23 de ani și-a readus echipa în joc, după care campioana en-titre s-a impus cu 2-1. În ciuda startului de vis, golul cu PAOK a rămas singurul marcat de Gheorghiță pentru FCSB și a ieșit din planurile patronului.
- OUT! Becali l-a executat în direct pe jucătorul de la FCSB: „Ăsta nu-i fotbalist. Îl dau gratis!”
- Marius Baciu, mesaj tranșant după un nou pas greșit: „La FCSB e mereu presiune! Dacă nu reziști…”
- Gigi Becali i-a decis soarta lui Marius Baciu după FCSB – Farul 2-2: „E posibil să fie şi antrenorul”. Ce spune de Dan Petrescu
- Becali, gata să-l vândă pe Birligea cu 5 milioane de euro! I-a găsit și un înlocuitor de la Mondial: „Vedem dacă pot să-l iau”
- Sabău a explicat cum a ratat victoria cu FCSB după ce a avut 2-0: „Sunt supărat!”
































