Foto

Dan Alexa şi Gabi Tamaş au uimit pe toată lumea de la Asia Express! Ce au făcut începând chiar din primul episod

Publicat: 9 septembrie 2025, 12:12

Comentarii
Dan Alexa şi Gabi Tamaş au uimit pe toată lumea de la Asia Express! Ce au făcut începând chiar din primul episod

Dan Alexa şi Gabi Tamaş, la Asia Express - Antena 1

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Dan Alexa (45 de ani) şi Gabi Tamaş (41 de ani) reprezintă unul dintre cele mai spumoase cupluri de la Asia Express – Drumul Eroilor, sezonul 8 al emisiunii care poate fi urmărită de duminică până miercuri, pe Antena 1 şi în AntenaPLAY.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cei doi au uimit deja pe toată lumea prin felul în care se adresează unul altuia. Dacă iniţial Tamaş a dezvăluit că îi spune “Mister” lui Alexa, pentru că cel poreclit “Chirurgul” i-a fost antrenor, lucrurile au luat o turnură diferită.

Cum se alintă Dan Alexa şi Gabi Tamaş la Asia Express

Astfel că, în multe momente în care cei doi discută, îşi spun unul celuilalt “Păpuşica mea frumoasă”, un alint neaşteptat pentru doi dintre cunoscuţii “bad boys” din fotbalul românesc.

Pe de altă parte, cei doi au aflat condiţiile în care vor trăi experienţa “Asia Express”. Văzând unde trebuie să doarmă şi unde trebuia să meargă la toaletă, Gabi Tamaş a înjurat încontinuu. Alexa a fost mai reţinut, dar a admis şi el că respectiva cazare găsită în Filipine a fost foarte rea.

“Când am mers către cameră, în ghetou aproape, era clar că erau condiţiile foarte grele. Ce ne-a surprins foarte mult. De fapt, ea (n.r: filipineza care locuia acolo) şi-a luat copiii de acolo, i-a mutat şi ne-a dat nouă camera”, a spus Dan Alexa, în emisiunea de luni Asia Express, de la Antena 1.

Reclamă
Reclamă

Gabi Tamaş a venit pregătit cu o mulţime de perechi de ochelari pentru cei care aveau amabilitatea să îi găzduiască.

“M-am gândit să aduc nişte ochelari, la număr 50 (n.r: râde), ca să dau câte o pereche“, a spus Gabi Tamaş.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine câștigă titlul de golgheter la Cupa Mondială?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
14:06

Ce surpriză în Gruia! CFR Cluj a anunţat noul antrenor

13:59

Denis Alibec şi-a dat acordul şi semnează. Întâlnire cu conducerea şi antrenorul clubului

13:48

Belgia – Egipt LIVE VIDEO (22:00, Antena 1 şi AntenaPLAY). Duel tare în Grupa G. Egipt caută prima victorie la Mondiale

13:41

Rapid, un nou transfer de la CFR Cluj! Mutare surpriză realizată de Daniel Pancu

13:24

Răzvan Lucescu pleacă de la PAOK. Anunțul din Grecia: “Sfârșitul unei ere”

13:00

Programul zilei a 5-a de la Campionatul Mondial. Ce meciuri sunt transmise în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY

1 O recunoşti? Prezenţă scandaloasă la inaugurarea bisericii de 10 milioane de euro a lui Gigi Becali 2 Revenire la FCSB. Se întoarce după trei luni! Gigi Becali a bătut palma cu el 3 VideoN-a durat mult! Noua regulă din fotbal a fost „ocolită”: tactica genială cu care a păcălit arbitrul 4 Universitatea Cluj a dat o nouă lovitură pe piața transferurilor! Jucătorul a fost prezentat oficial 5 Record absolut în Australia – Turcia! Nestory Irankunda a intrat direct în istorie 6 Cum a reușit Gigi Becali să-l fure din curtea Rapidului. A semnat cu FCSB. “Am respect pentru Pancu!”
Citește și