Oficialii lui Dinamo au transmis un mesaj, după ce Josue Homawoo a suferit o accidentare teribilă. Fostul jucător al lui Zeljko Kopic s-a prăbușit pe teren și a făcut o criză epileptică, în timpul unui meci la Standard Liege.
Totul s-a întâmplat în cadrul partidei cu Mechelen. În primele secunde ale duelului, fundașul s-a ciocnit cu atacantul advers Bilal Bafdlli și s-a lovit puternic la cap. Fostul dinamovist a rămas căzut pe teren, iar apoi a făcut o criză epileptică.
Cum a reacționat Dinamo după ce Josue Homawoo s-a prăbușit pe teren și a făcut o criză epileptică!
Jucătorul a primit îngrijri medicale timp de aproximativ 10 minute, iar apoi a fost scos, pe targă, în afara terenului, fiind transportat de urgență la spital.
La auzul acestei vești, oficialii lui Dinamo au venit cu un mesaj pentru Josue Homawoo, care a îmbrăcat tricoul „câinilor” în perioada iulie 2023 – iulie 2025.
„Rămâi sănătos și puternic, Josue Homawoo”, au transmis reprezentanții clubului, pe rețelele de socializare.
În vârstă de 27 de ani, Homawoo a adunat 62 de meciuri în tricoul lui Dinamo, în care a marcat un gol și a oferit 2 pase decisive. În momentul de față este cotat la suma de 900.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Fundașul din Togo a ajuns la Standard Liege în această vară, din postura de jucător liber de contract.
- Coșmar pentru Zeljko Kopic! Tehnicianul croat, eliminat în prelungiri: echipa a rămas fără victorie sub comanda sa
- Zinedine Zidane a făcut anunțul: prima listă de convocări în calitate de selecționer al Franței. Cinci nume noi
- Alex Mitriță e „împărat” în China! Gol „a la Lionel Messi” pentru fostul jucător din Bănie. A urmat și un super-assist
- Cu cine negociază Edi Iordănescu, după ofertele primite de la Dinamo Kiev și FCSB
- Ce s-a ales de averea lui Cosmin Olăroiu, în 2026. Gigi Becali a spus câți bani are în conturi


































