“Mai devreme sau mai târziu, voi fi antrenorul lui Dinamo”. Anunțul unei embleme a alb-roșilor

Andrei Nicolae Publicat: 14 septembrie 2025, 11:00

Comentarii
Mai devreme sau mai târziu, voi fi antrenorul lui Dinamo. Anunțul unei embleme a alb-roșilor

Jucătorii de la Dinamo, după un meci din 2002 / Sport Pictures

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Florentin Petre, antrenorul secund de la Dinamo, a vorbit în cadrul unui interviu despre posibilitatea ca el să devină antrenor principal pe banca alb-roșilor. Fostul mare jucător al “câinilor” a menționat că în momentul de față se simte bine în postura în care se află, deși pe viitor ar vrea să ocupe cel mai important loc de pe banca tehnică.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Petre i s-a alăturat lui Zeljko Kopic, iar multe voci din fotbal spun că fostul jucător este o piesă importantă în vestiarul echipei.

Florentin Petre: “Ca orice dinamovist, îmi doresc”

Fotbalistul care a adunat în cariera sa peste 100 de partide în tricoul alb-roșu nu deține în prezent licența PRO, cea care l-ar face eligibil să devină antrenor principal. Până să ajungă în acel punct al antrenoratului, Florentin Petre se bucură de momentele ca secund alături de Zeljko Kopic, croatul care mai are contract cu alb-roșiii până în 2028.

Cu toate acestea, jucătorul crescut la academia din Ștefan cel Mare vrea să devină antrenor principal și pare convins că acest lucru se va și întâmpla.

Ca orice dinamovist, îmi doresc să fiu la un moment dat antrenorul principal al echipei, dar sunt bine așa cum sunt acum. Sunt fericit, mă bucur de moment, avem un staff extraordinar de bine pus la punct. Și mă înțeleg foarte bine cu mister Kopic, din priviri.

Reclamă
Reclamă

Mai am o singură problemă care trebuie rezolvată pe viitor: licența PRO. La anul voi începe să mă ocup de ea, deocamdată am doar licența A. Însă eu sunt bine, iar în următorii ani, mai devreme sau mai târziu, cu siguranță voi fi antrenorul lui Dinamo“, a spus Florentin Petre, potrivit gsp.ro.

Florentin Petre a evoluat în tricoul lui Dinamo între 1994 și 2006, cu excepția unui împrumut la UTA Arad în primul său sezon. Alături de “câinii roșii”, a strâns trei titluri, cinci Cupe ale României și o Supercupă.

Dinamo se pregătește alături de Zeljko Kopic și Florentin Petre pentru un nou meci în Liga 1, acolo unde va da peste Petrolul în etapa a noua.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga Cupa României?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
12:30

Marie Louise Eta, prima femeie care câștigă un meci în top 5 campionate! Succes dramatic în prelungiri

12:06

„Nebunie” curată: au luat titlul cu un gol în minutul 90+16 chiar în fața marii rivale!

11:58

Washington Wizards va avea prima alegere în draftul NBA din 2026

11:15

Bernadette Szocs şi Eliza Samara cer banii de la statul român: “De doi ani nu am mai primit nici măcar o premiere”

11:05

Anunțul oficial al lui Lewandowski, după ce a câștigat ultimul trofeu cu Barca: „Un lucru este clar!”

10:50

Cristian Tauru a câștigat etapa de drift de la Ploiești

1 Iuliu Mureşan a anunţat o revenire uriaşă la CFR Cluj! “M-a sunat aseară, să avem o discuţie” 2 Chivu, fără milă după titlul câștigat cu Inter! Jucătorul pe care „românul nu vrea să-l mai vadă” 3 „Nu se poate! Este atât de greșit!” Legenda lui United, șocată de golul anulat care o duce pe Arsenal aproape de titlu 4 Ce mesaj a putut să transmită Kylian Mbappe, în timpul El Clasico. Barcelona o conducea deja cu 2-0 pe Real Madrid 5 Calculele pentru ca Dinamo să încheie sezonul pe locul 3! Cum pot evita “câinii” barajul pentru Conference League 6 Vinicius i-a lăsat “mască” pe spanioli! Gestul său după ce Barcelona a cucerit titlul: “Fără cuvinte”
Citește și