Florentin Petre, antrenorul secund de la Dinamo, a vorbit în cadrul unui interviu despre posibilitatea ca el să devină antrenor principal pe banca alb-roșilor. Fostul mare jucător al „câinilor” a menționat că în momentul de față se simte bine în postura în care se află, deși pe viitor ar vrea să ocupe cel mai important loc de pe banca tehnică.
Petre i s-a alăturat lui Zeljko Kopic, iar multe voci din fotbal spun că fostul jucător este o piesă importantă în vestiarul echipei.
Florentin Petre: „Ca orice dinamovist, îmi doresc”
Fotbalistul care a adunat în cariera sa peste 100 de partide în tricoul alb-roșu nu deține în prezent licența PRO, cea care l-ar face eligibil să devină antrenor principal. Până să ajungă în acel punct al antrenoratului, Florentin Petre se bucură de momentele ca secund alături de Zeljko Kopic, croatul care mai are contract cu alb-roșiii până în 2028.
Cu toate acestea, jucătorul crescut la academia din Ștefan cel Mare vrea să devină antrenor principal și pare convins că acest lucru se va și întâmpla.
„Ca orice dinamovist, îmi doresc să fiu la un moment dat antrenorul principal al echipei, dar sunt bine așa cum sunt acum. Sunt fericit, mă bucur de moment, avem un staff extraordinar de bine pus la punct. Și mă înțeleg foarte bine cu mister Kopic, din priviri.
Mai am o singură problemă care trebuie rezolvată pe viitor: licența PRO. La anul voi începe să mă ocup de ea, deocamdată am doar licența A. Însă eu sunt bine, iar în următorii ani, mai devreme sau mai târziu, cu siguranță voi fi antrenorul lui Dinamo„, a spus Florentin Petre, potrivit gsp.ro.
Florentin Petre a evoluat în tricoul lui Dinamo între 1994 și 2006, cu excepția unui împrumut la UTA Arad în primul său sezon. Alături de „câinii roșii”, a strâns trei titluri, cinci Cupe ale României și o Supercupă.
Dinamo se pregătește alături de Zeljko Kopic și Florentin Petre pentru un nou meci în Liga 1, acolo unde va da peste Petrolul în etapa a noua.
- „Bomba anului” Bănel Nicoliță a anunțat mutarea cu care Gigi Becali va da lovitura la FCSB: „Cinci campionate la rând”
- Ilie Dumitrescu a numit doi jucători de națională pe care Gigi Becali trebuie să îi aducă la FCSB: „Dacă tot vrea să investească”
- „E istorie”. Antonio Folha, OUT de la CFR Cluj după dezastrul cu Tromso. Varga a numit posibilii înlocuitori
- Mihai Stoica a anunţat transferul unui atacant la FCSB. Nu e Denis Drăguş: „Săptămâna asta îl aducem”
- „Toată lumea execută ordinele!” Gigi Becali schimbă foaia cu Florin Tănase şi avertizează: „Îl ţin pe bancă şi nu mai joacă”

































