CFR Cluj a făcut un nou pas greșit și nu reușește să iasă din criză, după ce a remizat și cu Metaloglobus, ultima clasată din Liga 1. După meci, Andrea Mandorlini a fost criticat de Marius Baciu în cadrul unei emisiuni TV, fostul fotbalist punctând deciziile neinspirate luate de italian la schimbări.
Aspectul care a părut să îl deranjeze cel mai mult pe actualul analist a fost introducerea lui Ciprian Deac în teren abia în minutul 90+4.
Baciu: „M-a uimit și m-a surprins”
CFR Cluj a avut o ocazie mare de a ieși din perioada de „secetă” prin care trece în Liga 1, acolo unde nu a mai câștigat din prima etapă. Ardelenii au ratat un penalty în prima repriză a meciului cu Metaloglobus la scorul de 1-1, după care nu au mai avut ocazii la fel de mari, iar meciul s-a încheiat la egalitate.
Tactica lui Andrea Mandorlini nu a scăpat nediscutată, iar Marius Baciu, fostul fundaș central, a mărturisit că nu vede nimic pe termen lung cu italianul pe banca CFR-ului. În plus, analistul a făcut și o remarcă legată de conducerea „feroviarilor” și a spus că Mandorlini pare să fie doar o soluție de moment după despărțirea de Dan Petrescu.
„Fiecare antrenor are niște strategii, clar, dar şi pe mine m-a uimit şi m-a surprins. Totuși, dacă vrei să bagi un jucător pe final de joc, bagi un copil, să îi mai dai un minut, nu îl bagi pe Deac. Cum a procedat, mie mi s-a părut că trage de timp.
Pe Deac trebuie să îl bagi să îţi vină cu o execuţie, să facă ceva în ultimele 15 minute. Problema e că nu ai schimbat nimic până în minutul 81. Pare că l-au adus pe Mandorlini ca să caute altceva. Nu văd să aibă un proiect de durată cu ceea ce e acum„, a spus Baciu, potrivit orangesport.ro.
- Mihai Stoica l-a ironizat pe Adrian Mutu: „Poate s-a pripit”. Cum se apără după ce a fost acuzat că a adus „ţepe” la FCSB
- Mihai Stoica a reacţionat, după ce Adrian Mutu l-a făcut praf pe Octavian Popescu: „Cam dur. E copilul meu”
- Octavian Popescu a împărţit lumea fotbalului în două! Chiar impresarul său susţine că nu îşi merită salariul de la FCSB
- Neluţu Varga s-a săturat! Anunţul categoric despre situaţia de la CFR Cluj: „Vreau ca lumea să înţeleagă”
- Ionuţ Chirilă a numit cel mai bun jucător din Liga 1: „Nu-i nimeni peste el! Tot timpul face altceva”

































