Confruntări între suporterii echipei Atalanta Bergamo şi huligani au avut loc, noaptea trecută, la Paris. 19 fani italieni au fost reţinuţi, relatează L’Equipe.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Cele două grupuri s-au confruntat în arondismentul 1, pe strada Lombards. Violenţele şi distrugerile au determinat poliţia să intervină pentru a-i reţine. Nu s-au înregistrat vătămări corporale.

Au fost probleme în Paris, înainte de PSG – Atalanta!

Potrivit Le Parisien, huliganii nu ar fi suporteri din Collectif Ultra Paris. Niciun parizian nu a fost reţinut. 19 suporteri italieni, dintre care unii aveau feţele acoperite, au fost reţinuţi şi plasaţi în arest preventiv, notează news.ro.

Italienii s-au deplasat la Paris pentru meciul din Liga Campionilor dintre PSG şi Atalanta Bergamo, programat la ora 22.00. Duelul va putea fi urmărit în format LIVE TEXT, pe AS.ro.