Lupescu le-a dat o veste proastă “câinilor” în privinţa noului stadion Dinamo: “Ce am semnat nu mai e valabil”

Publicat: 24 septembrie 2025, 18:44

Comentarii
Lupescu le-a dat o veste proastă câinilor în privinţa noului stadion Dinamo: Ce am semnat nu mai e valabil

Ionuţ Lupescu, în timpul unui interviu / AS.ro

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ionuţ Lupescu (56 de ani), preşedinte de onoare al lui CS Dinamo, le-a dat o veste proastă jucătorilor şi fanilor “câinilor” în privinţa noului stadion de pe Şoseaua Ştefan cel Mare.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Lupescu a transmis clar că actele semnate până acum nu mai sunt valabile, dar el speră că stadionul va fi construit, în cele din urmă.

Ionuţ Lupescu: “S-a schimbat conducerea şi ce am semnat nu mai e valabil”

“Am fost numit președinte de onoare. Am încercat împreună cu conducerea și Ministerul să semnăm toate actele pentru noul stadion. Din păcate, s-a schimbat conducerea și ce am semnat nu mai este valabil.

S-au cerut alte lucruri. S-au găsit soluții la ședințe, iar acum așteptăm de la CNI să dea avizul de demolare. Suntem aproape să primim avizul și pentru construire. Toate actele sunt la CNI. CNI trebuie să dea ordinul de demolare. Asta e România.

Totuși, am încredere că datorită ajutorului Ministerului de Interne vom da drumul la treabă. Nu este vorba doar de un stadion, vor fi 7-8 sporturi olimpice care vor avea locuri de antrenament. Este o arenă multifuncțională”, a declarat Ionuţ Lupescu, potrivit digisport.ro.

Reclamă
Reclamă

Noul stadion al lui Dinamo ar necesita o investiţie de circa 117 milioane de euro, care ar fi acoperită şi din fondurile europene. Arena ar urma să aibă o parcare de 200 de locuri, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi. Stadionul ar urma să aibă 4 vestiare, două săli de încălzire, spații pentru staff-ul tehnic, oficiali și organizatori.

Pentru spectatorii VIP vor fi amenajate 12 loje. Minimum 400 de metri pătraţi vor fi destinaţi spaţiului de ospitalitate şi restaurantului.

CS Dinamo este pe locul 17 în Liga 2, cu 6 puncte după 7 meciuri disputate în acest sezon. Echipa Dinamo din prima ligă este pe locul 3 în Liga 1, cu 19 puncte după 10 meciuri. Dinamo a ratat şansa de a urca pe locul 2, terminând doar la egalitate, 1-1, cu Farul în ultima etapă. “Câinii” sunt la egalitate de puncte cu formaţia aflată pe locul 2, FC Botoşani.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine câștigă titlul de golgheter la Cupa Mondială?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
15:38

Câți oameni au fost arestați în Mexic, după startul Campionatului Mondial. 11 polițiști au fost răniți

15:25

Decizia luată de Sorana Cîrstea, înaintea participării la Wimbledon. Anunț de ultim moment

15:11

Marele rapidist care a negociat cu Gigi Becali chiar în biserică! De ce a picat totul

14:47

VIDEOCalificările MP al Barcelonei, Antena 3 CNN și AntenaPLAY (ora 17:00). Russell, cel mai rapid în FP3

14:46

Haiti – Scoția LIVE VIDEO (04:00, Antena 1 și AntenaPLAY), în Grupa C de la Campionatul Mondial

14:05

Transfer ratat pentru Gigi Becali. Jucătorul dorit la FCSB a fost prezentat oficial la altă echipă

1 Meciul de deschidere de la Mondial a scris istorie! De 20 de ani nu s-a mai întâmplat asta 2 Universitatea Craiova, lovitură de proporții! Vine din Serie A și va semna cu campioana României 3 Porecla bizară a noului iubit al Simonei Halep. Părinţii fostei sportive au intrat în pământ de ruşine când au aflat 4 „Când cauți cele mai proaste transferuri la Real, mă găsești pe mine!” Geniul distrus de Mourinho în primul mandat 5 Ceremonia de Deschidere din Canada a Cupei Mondiale a fost pe AntenaPLAY! 6 Matei Ilie pleacă de la CFR Cluj! Unde ajunge fotbalistul debutat la națională de Gică Hagi și cât încasează ardelenii
Citește și