Surpriză uriașă la Mastersul de la Shanghai! Alexander Zverev, eliminat în turul al treilea
Surpriză mare în turul al treilea al Mastersului de la Shanghai. Alexander Zverev, unul dintre marii favoriți din cadrul acestui turneu, a fost eliminat prematur din competiție, fiind învins în mod surprinzător.
Cu o parte de tablou de excepție după retragerea lui Carlos Alcaraz, ”Sascha” a pierdut disputa cu Arthur Rinderknech, ocupant al locului 54 mondial.
Alexander Zverev, eliminat în turul al treilea la Shanghai
Alexander Zverev a fost protagonistul uneia dintre cele mai mari surprize din cadrul Mastersului de la Shanghai. Clasat pe locul al treilea în ierarhia ATP, germanul a fost eliminat în turul trei de către Arthur Rinderknech.
”Sascha” a pierdut disputa contra francezului de 30 de ani în trei seturi, scor 6-4, 3-6, 2-6, în urma unui meci ce a durat nu mai puțin de două ore și 15 minute.
Fostul lider mondial a ratat o șansă mare pe care o avea în cadrul turneului, având în vedere faptul că spaniolul Carlos Alcaraz s-a retras chiar înainte de startul competiției.
Viitorul adversar al lui Arthur Rinderknech va fi Jiri Lehecka, locul 19 ATP. Cehul a trecut în turul al treilea de Denis Shapovalov, în două seturi, scor 6-4, 6-4.
Arthur WIN-derknech 🇫🇷💥@arthurrinder records his first top-10 win on hard courts as he upsets third seed Zverev in Shanghai#RolexShanghaiMasters pic.twitter.com/OpuKETf1ep
— Tennis TV (@TennisTV) October 6, 2025