Situaţia lui Radu Drăguşin la Tottenham este neclară, iar presa din Anglia vorbeşte din ce în ce mai des de un împrumut al românului.
Radu Drăgușin a suferit în ianuarie o ruptură a ligamentului încrucișat anterior la genunchiul drept. El a fost convocat şi de Mircea Lucescu iniţial pentru meciurile cu Republica Moldova, 2-1, și Austria, 1-0, din octombrie, dar în cele din urmă a renunţat la idee după ce s-a consultat cu medicul formaţiei engleze.
Într-un interviu pentru Tottenham News, Bryan King, fost scouter al clubului englez, crede că Drăgușin va fi împrumutat.
„Cred că Tottenham va dori să-l împrumute undeva și să-i verifice forma fizică fără ca el să pună presiune pe echipă. Spurs ar risca cu cineva care a fost accidentat pe termen lung și poate ar fi bine pentru ei să-l vadă evoluând la un alt club, fie în Premier League, fie în Europa. Cred că ar putea încerca să-l împrumute în ianuarie pentru a vedea cum stă cu forma fizică și l-ar putea readuce oricând dacă arată bine. Ce trebuie să facă acum este să-și dovedească forma fizică. Pentru asta, are nevoie de mai mult decât fotbalul de la echipa secundă”, potrivit tottenhamhotspursnews.com.
E dorit şi de Cristi Chivu la Inter
Presa din Italia a scris recent că fundașul central român Radu Drăgușin ar urma să ajungă la Inter Milano, în iarnă, dar încă nu se ştie sub ce formă: transfer sau împrumut. Italienii susţin că numele lui Radu Drăguşin este pe lista lui Inter de multă vreme. Fotbalistul a fost monitorizat intens încă din perioada în care acesta evolua pentru Juventus Torino și Genoa.
- Ce avere are amanta generalului Dorin Ioniță, găsit mort. Ce s-a descoperit în conturile fostei sportive de la Steaua
- Generalul Ioniţă a fost găsit mort după o dispută cu amanta. Şocant, cine este femeia! Ce s-a întâmplat între ei înainte de dramă
- „Eram cu Borcea în același penitenciar”. A stat doi ani după gratii și a rămas „mască”. Dezvăluiri incredibile
- Realitatea e dură! Situaţia în care a ajuns Mihai Neşu în România. Dezvăluiri despre proiectul de 7 milioane de euro
- Satul din România unde s-a născut Cristi Borcea. „E frumos, dă-l moartii, de asta e iubăreţ”
































