Autorul golului din minutul 90+9 al meciului Csikszereda – CFR Cluj, Lorand Paszka (29 de ani), ce a adus egalarea cu o scăriţă de la 11 metri, e de părere că ciucanii ar fi trebuit să câştige partida cu echipa lui Mandorlini.
Paszka e de părere că golul pe care George Găman l-a anulat a fost perfect valabil. Faza a avut loc în minutul 86.
Reacţia lui Lorand Paszka, după ce a egalat-o cu o scăriţă pe CFR în prelungiri, din penalty
“Cred că meritam acest punct.
(n.r: Cum ţi-a venit să baţi aşa un penalty?) Am decis înainte de a ajunge la minge pentru că ştiam că portarul se aruncă.
(n.r: Mulţumitor acest egal având în vedere că CFR a condus de două ori?) Nu am început bine repriza a doua. Mai apoi am început să ţinem de minge. CFR sunt o echipă foarte bună. I-am urmărit pe video, e un rezultat bun pentru noi.
A fost un gol valabil acela care nu s-a punctat. Sărbătorim azi, dar de mâine trebuie să ne gândim la următorul meci.
O mulţime de jucători au venit şi avem nevoie de timp să ne adaptăm. Avem nevoie de timp pentru a ne omogeniza.
(n.r: Cum vei bate următorul penalty?) Vom vedea”, a spus Lorand Paszka pentru digisport.ro după Csikszereda – CFR Cluj 2-2.
Csikszereda – CFR Cluj 2-2. Gazdele au egalat în minutul 90+9
Formaţia Csikszereda a remizat, joi seară, pe teren propriu, scor 2-2, cu echipa CFR Cluj, într-un meci restant din etapa a V-a a Ligii 1. Gazdele au reuşit să egaleze în minutul 90+9, dintr-un penalty acordat pentru fault în careu după consultarea VAR.
Partida trebuia să se dispute iniţial la 10 august, dar a fost amânată deoarece echipa clujeană era angrenată în cupele europene.
Au marcat: Eppel ’34, Paszka ‘90+9 (penalti) / Cordea ’17, Slimani ‘71
Csikszereda: Pap – Paszka, Celic, Hegedus, Ferenczi – Vegh, Veres (Dusinszki ’83) – Anderson, Bodo (Bakos ’64), Szalay (Jebari ‘64) – Eppel. Antrenor: Robert Ilyeş.
CFR Cluj: Hindrich – Coco, Sinyan, M. Ilie, Camora – Păun (Emerllahu ’52), T. Keita, Djokovic (Slimani ’69) – Cordea (Korenica ’52), L. Munteanu, Şfaiţ (Biliboc ’52). Antrenor: Andrea Mandorlini.
Cartonaşe galbene: Bakos ‘90+4, Vegh ‘90+4 / Camora ‘90+1, Ilie ‘90+4, Munteanu ‘90+7
Arbitri: George Găman – Alexandru Filip, Daniel Mitruţi – Lucian Rusandu
Arbitri VAR: Sorin Costreie, Claudiu Marcu
Observator: Nicolae Marodin
- Andrei Nicolescu dă vina pe Rapid pentru bannerele rasiste ale galeriei lui Dinamo: “Știți cum se organizează?”
- Portarul celor la Unirea Slobozia a părăsit interviul în lacrimi: “Îmi cer scuze faţă de băieţi”
- FC Botoșani – Unirea Slobozia 3-2. Marius Croitoru, victorie fantastică la debut. „Remontada” în fața lui Niculescu
- U Cluj – CFR Cluj LIVE TEXT (20:30). Derby “de foc” în Ardeal. Bergodi revine pe bancă. Echipele de start
- “Incalificabil! Va fi sancționat”. Andrei Nicolescu, decizie radicală luată în privința unui angajat al clubului


































