Victor Angelescu: „Am arătat că suntem mai maturi decât ei”

Radu Constantin Publicat: 19 octombrie 2025, 22:46

Comentarii
Victor Angelescu: „Am arătat că suntem mai maturi decât ei

Sport Pictures

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Victor Angelescu, acţionar la FC Rapid, ştie care au fost plusurile echipei la care este acţionar de a reuşit să facă diferenţa cu Dinamo şi să se impună cu 2-0.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Am juat mult mai mai bine, tactic am fost mult mai buni decât Dinamo. Am arătat că suntem mai maturi decât ei, tactic am fost mai buni. Am gestionat toate momentele ca o echipă mai matură”, a declarat Victor Angelescu imediat după meci. El a vorbit şi despre eliminarea lui Vulturar: „Cred că a fost clară, din moment ce s-a decis la VAR. Eu nu am văzut faza. Nu era o fază iminentă de gol…”. Greşeala cartonaşului roşu putea să-i coste, crede Angelescu: „Dinamo putea să întoarcă, au avut şi o bară. Se putea întâmpla cum am fost noi cu FCSB”.

Cât priveşte planurile pentru acest an, obiectivele sunt clare pentru Rapid: „Eu sper că ăsta este sezonul nostru, probabil este un sezon foarte bun pentru noi. Îmi doresc titlul şi cupa”.

Rapid s-a impus în derby-ul etapei a 13-a, cu Dinamo, scor 0-2.  În urma victoriei, giuleteştenii se află pe locul 2 în clasament, cu 28 de puncte, la egalitate cu ocupanta locului 1, FC Botoşani. Dinamo rămâne pe 4, cu 23 de puncte.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Vor merge Craiova şi CFR într-o grupă europeană?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
16:22

LIVE VIDEOManchester City – Inter se joacă ACUM, în AntenaPLAY. Meci de gală pentru echipa lui Cristi Chivu

15:51

Ionuţ Chirilă, criză de nervi la primul meci oficial la CS Dinamo: „Te dau afară! Bă, ai auzit?”

15:17

Rapid a bătut palma cu un jucător care a fost dorit şi de Dinamo. Întăriri pentru Daniel Pancu

15:09

Florin Prunea l-a făcut praf pe Mihai Stoica: „Să te ascunzi şi să bagi capul în pământ. Becali trebuie să taie în carne vie”

14:35

VIDEOChelsea – Tottenham 1-2. Richarlison a adus victoria la ultima fază

14:23

Răsturnare de situaţie în cazul lui Salah! Echipa lui Denis Drăguş, ofertă colosală pentru fostul star de la Liverpool

1 Nebunie curată: echipa dintr-un sat cu 500 de locuitori și cu un ciung în primul 11 a dat lovitura în Europa! 2 UPDATEOficial! FC Hermannstadt s-a retras din Liga a II-a, FRF a anunțat cine îi ia locul 3 Revoltă la FCSB! Jucătorii îi cer lui Gigi Becali să-l demită pe Marius Baciu 4 UPDATEAdrian Ropotan, supus unei operații de urgență. Stelian Ogică, socrul lui, primele detalii 5 OUT! Jucătorul implicat într-un scandal monstru pleacă de la Universitatea Craiova 6 FotoMicrobuzul cu jucători de la Dinamo 2, accident rutier grav: un decedat! Adrian Ropotan are fracturi deschise
Citește și