Au venit amenzile după Dinamo – Rapid. Suma importantă pe care o au de plătit oficialii din Ştefan cel Mare

Radu Constantin Publicat: 20 octombrie 2025, 10:17

Comentarii
Au venit amenzile după Dinamo – Rapid. Suma importantă pe care o au de plătit oficialii din Ştefan cel Mare

Fanii lui Dinamo, în timpul unui meci pe Arena Națională/ Profimedia

Nu există derby Dinamo – Rapid fără incidente. Jandarmeria Capitalei a anunţat ce măsuri au fost luate, iar gruparea din Ştefan cel Mare a fost amendată cu 70.000 de lei. Totodată, șase suporteri au fost interziși pe stadioane pentru perioade cuprinse între șase luni și un an.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Iată mai jos ce decizii s-au luat:

”În urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au întocmit șase acte de sesizare a organelor de urmărire penală, astfel:

– un act de sesizare în conformitate cu prevederile art. 31 din Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive
– trei acte de sesizare în conformitate cu prevederile Legii nr. 126 din 1995 privind regimul materiilor explozive
– un act de sesizare în conformitate cu prevederile art. 193 din Codul Penal al României
– un act de sesizare în conformitate cu prevederile art. 257 din Codul Penal al României
De asemenea, jandarmii au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 95.285 de lei. Subliniem faptul că, dintre acestea, trei sancţiuni contravenționale, în valoare totală de 70.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv, iar trei sancţiuni contravenționale, în valoare de 10.000 de lei, au fost aplicate societății specializate de pază şi protecție, pentru nerespectarea obligațiilor ce le revin.

Totodată, au fost aplicate 6 sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă de 6 luni și 1 an.

Reclamă
Reclamă

Pe timpul reprizei a doua, un suporter al echipei gazdă, aflat în Tribuna I, a aruncat cu un obiect către un oficial LPF. Aceasta a fost identificat și sancționat. În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancționarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare. În fınal, dorim să mulțumim tuturor celor care au respectat cadrul legal în vigoare”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Capitalei.

Banner rasist la Dinamo – Rapid

Suporterii lui Dinamo au afișat un banner rasist la derby-ul cu Rapid de pe Arena Națională. În Peluza Cătălin Hîldan a apărut un mesaj pe pânză care face aluzie la modul rasist în care sunt numiți alb-vișiniii și suporterii lor. În peluza formației alb-roșie apărut un banner pe care era scria mesajul: “Decât toată viața cioară / Mai bine o zi vultur“. Suporterii Rapidului, anticipând ce urma să apară în PCH, au venit cu o replică pentru rivali. În peluza alb-vișinie a apărut următorul banner: “Aceleași dume expirate: fier, păsări și obiecte furate“, drept replică pentru bannerul rasist al dinamoviștilor. Cu toate acestea, și suporterii Rapidului au avut un mesaj care nu este demn să fie prezent pe un stadion: “Dacă fanii dinamoviști se numesc «câini», fanele cum se numesc?“.

Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Care va fi finala Champions League din acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
10:19

Verdictul specialistului după momentul controversat din finalul meciului Atletico – Arsenal 1-1

10:01

Anunțul făcut de Laurențiu Reghecampf despre posibila revenire la FCSB: “Mi-a zis clar”

9:31

“Arbitrul nu a înțeles”. Diego Simeone, discurs vehement după egalul lui Atletico în fața lui Arsenal din UCL

9:11

“Am 5 Ligi ale Campionilor”. Cristiano Ronaldo, show după ce a marcat golul 970 și a fost provocat de un suporter

9:04

Prima lovitură dată de Cristi Chivu şi Inter pe piaţa transferurilor! Acord total cu jucătorul

8:41

Motivul incredibil pentru care delegaţia Iranului s-a întors din drum în aeroportul din Toronto, înainte de congresul FIFA

1 „Nu a făcut ca alții, e inteligent!” Cuvinte de aur de la Mourinho pentru Chivu! Ce mesaj i-a transmis: „Voi fi acolo!” 2 Dorit de FCSB şi Dinamo, Ioan Vermeșan şi-a dat acordul. Cu cine semnează 3 Iftime l-a dat de gol pe Gigi Becali. Ei sunt cei doi antrenori pe care îi vrea la FCSB: “M-a întrebat” 4 Răzvan Lucescu a dezvăluit numele echipei pe care nu o va mai antrena niciodată: „Nu vreau să discutăm despre acest subiect” 5 „Au bătut palma!” Surpriză de proporții! Unde va juca Paulo Dybala în sezonul următor 6 Ce nu mănâncă niciodată Gică Hagi. “De 5 ani” a renunţat la acest aliment
Citește și