Simona Halep, din nou în prim-plan mondial. Ce a făcut românca în prima zi, la Turneul Campioanelor de la Riad

Radu Constantin Publicat: 1 noiembrie 2025, 18:49

Comentarii
Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Simona Halep se află prezentă acum la Turneul Campioanelor de la Riad – care se desfăşoară în perioada 1-8 noiembrie.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Românca noastră s-a bucurat de o primire călduroasă din partea arabilor, care au întâmpinat-o cu fast pe Simona Halep la Turneul Campioanelor. Simona Halep a fost adusă într-o mașină specială, iar – după sosirea în complex- Garbine Muguruza i-a oferit un tur complet al arenei. A urmat apoi o festivitate în care Simona Halep a premiat-o pe Sabalenka. Alături de Garbine Muguruza, directoarea turneului, au urcat pe scenă pentru a-i înmâna trofeul pentru locul 1 WTA.

 

La Turneul Campioanelor, Simona Halep joacă rolul de ambasador al competiţiei. Ea a fost inclusă în grupul celor patru vedete care promovează competiţia, alături de Garbine Muguruza, Angelique Kerber și Ons Jabeur.

Halep i-a mulțumit Garbinei Muguruza pe rețelele de socializare pentru că i-a oferit acest rol. „Ce frumos a fost să explorăm împreună locul unde se desfășoară Turneul Campioanelor! Mulțumesc, Garbine Muguruza, și felicitări pentru munca extraordinară pe care ai depus-o în organizarea acestui eveniment”, a scris Simona.

Reclamă
Reclamă
Înapoi la Homepage
Comentarii


Reclamă

Cine va câştiga finala Ligii Campionilor în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
10:18

Tandemul Laurenţiu Reghecampf-Toni Petrea, propus la FCSB: “Se vedea ce personalitate puternică are”

9:57

FotoAndrei Raţiu a făcut show după ce s-a calificat în finala Conference League! Imagini de senzaţie

9:27

OFICIAL | Ana Bărbosu a fost suspendată provizoriu! Prima reacţie a gimnastei: “Pentru a fi clar”

9:10

Coşmar înainte de Cupa Mondială! Naţionala calificată la turneul final a rămas fără portari

9:03

Bănel Nicoliţă ştie jucătorul de la FCSB care poate face faţă la Interul lui Cristi Chivu: “Sunt sigur că poate ajunge acolo”

8:53

Reacţia FRF după ce Andrei Raţiu s-a calificat în finala Conference League!

1 FotoCel mai crunt destin al unui câştigător al Cupei Campionilor cu Steaua! S-a sinucis, după un şir întreg de drame 2 Vlad Chiricheş, aşteptat să semneze! Echipa unde e dorit fostul jucător al FCSB-ului 3 Făcut KO de Tchouameni, Valverde a plecat din vestiar în scaun cu rotile. Dezvăluie halucinantă făcută de presa din Spania 4 Dramatism total! Andrei Raţiu şi Rayo au “salvat” Spania în minutul 90+4. Performanţa are impact asupra Champions League 5 Mbappe îi enervează din nou pe fanii Realului! Cum a fost surprins astăzi, după bătaia Valverde – Tchouameni 6 O nouă bătaie între titularii lui Real Madrid! Unul dintre jucători a ajuns la spital, iar clubul a intervenit!
Citește și