UEFA a explicat oficial, într-un comunicat, de ce arbitrul român Istvan Kovacs (41 de ani) nu a acordat penalty la faza controversată din minutul 30 al meciului Liverpool – Real Madrid 1-0.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

În minutul 30 al partidei Dominik Szoboszlai (25 de ani) a şutat spre poartă, mingea l-a atins în mână pe Aurelien Tchouameni (25 de ani), iar Istvan Kovacs a decis să dea minge de arbitru, după ce a fost chemat la VAR. Iniţial acordase lovitură liberă de la marginea careului.

UEFA a explicat decizia lui Istvan Kovacs de a nu da penalty în prima repriză a meciului Liverpool – Real Madrid 1-0

„Mingea a atins brațul stâng al jucătorului cu numărul 14 al echipei Real Madrid, care era aproape de corp, într-o poziție naturală”, a transmis UEFA, într-un comunicat.

Fostul arbitru român Marius Avram a fost şi el de părere că Istvan Kovacs a procedat corect neacordând lovitură de la 11 metri pentru Liverpool.

„L-a chemat să îi arate că nu e henț sancționabil, pentru că întâi îi vine în picior, apoi în mâna apropiată de corp, pe care jucătorul și-o trage. Fiind în suprafața de pedeapsă a trebuit să îl cheme să îi arate elementele de mai sus. Decizia finală e cea corectă.

Dacă cei din video operating room ar fi considerat că hențul e sancționabil, i-ar fi comunicat direct că e în suprafața de pedeapsă, fără să îl mai cheme să vizioneze faza”, a declarat Marius Avram pentru gsp.ro.

Întrebaţi despre această fază, şi Gică Craioveanu, Ionel Dănciulescu şi Ilie Dumitrescu au concluzionat că decizia lui Istvan Kovacs a fost cea corectă.

Liverpool – Real Madrid 1-0, cu Istvan Kovacs la centru. Românul, decizie controversată! Toate rezultatele

Liga Campionilor a revenit cu noi meciuri de gală. Istvan Kovacs a fost la centru în Liverpool – Real Madrid 1-0. Arbitrul român a avut o decizie grea în minutul 30, la un şut al lui Szoboszlai, care l-a lovit în mână pe Tchouameni. Kovacs a dictat iniţial lovitură liberă de la marginea careului, apoi, după ce a urmărit faza pe monitorul VAR, a decis minge de arbitru. Decizia a stârnit numeroase reacţii, atât din partea englezilor, cât şi a spaniolilor. Thibaut Courtois a avut o prestaţie excelentă, reuşind să închidă poarta Realului, în afară de momentul în care Alexis Mac Allister a înscris singurul gol al meciului, în minutul 61.

Seara a fost una “nebună” în UEFA Champions League. Luis Diaz a dat două goluri în PSG – Bayern Munchen 1-2, dar a fost eliminat. Dennis Man a evoluat 58 de minute în Olympiacos – PSV 1-1. Campioana Olandei a egalat în prelungiri.

Toate rezultatele de marţi din Liga Campionilor:

  • Napoli – Eintracht Frankfurt 0-0
  • Slavia Praga – Arsenal 0-3
  • Atletico Madrid – Royale Union Saint-Gilloise 3-1
  • Bodo/Glimt – AS Monaco 0-1
  • Juventus – Sporting Lisabona 1-1
  • Liverpool – Real Madrid 1-0
  • Olympiacos – PSV 1-1
  • Paris Saint-Germain – Bayern Munchen 1-2
  • Tottenham – FC Copenhaga 4-0